Ultraj Patronul de la Cafe - Cafe a fost reţinut pentru 24 de ore

Cătălin Iuliu Nedelcu, patronul restaurantului Cafe-Cafe din Constanţa, a fost reţinut, ieri, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj. Azi, organele de anchetă intenţionează să-l prezinte instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Amintim că, în urmă cu câteva zile, ofiţeriiServiciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Constanţa au efectuat o percheziţie domiciliară la domiciliul bărbatului. La un moment dat, acesta ar fi trântit o uşă cu putere peste mâna unui poliţist. Nedelcu a ajuns în atenţia oamenilor legii din cauza unor modificări aduse casei în care locuieşte, schimbări reclamate la Poliţie de vecini. De menţionat că Cătălin Iuliu Nedelcu nu se află pentru prima dată în atenţia procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. În 2009, afaceristul a cerut procurorilor tragerea la răspundere penală chiar a persoanei juridice SC Bancpost SA, dar şi a angajaţilor bancari cu care a avut de-a face. Acuzaţiile aduse de Nedelcu sunt de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată, complicitate la această infracţiune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 714

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 593

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, din Constanța, cumpără energie electrică de la Termo Ploiesti SRL, controlată de Consiliul Local Ploiești

30 Apr 2024 411

Firme Constanța Doi asociați au fondat firma Mobilăpeplacultău SRL. Unde se află sediul

30 Apr 2024 395

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1329

Luni, 29 aprilie, dr.Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al CJC la Biroul Electoral Județean

28 Apr 2024 432

UPDATE. CSM Constanța Ștefan Orza, aur și bronz la Campionatul Mondial de Kempo

27 Apr 2024 631

Stănculescu Cătălin Liviu, șeful Direcției Energie din Complexul Energetic Oltenia, reținut de DNA

26 Apr 2024 584

Alegeri locale Candidații PSD Constanța își depun vineri candidaturile pentru alegerile locale din 9 iunie

25 Apr 2024 518

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 790

Cazul fostului primar Cătălin Cherecheș menționat într-un raport al Departamentului de Stat al SUA! (DOCUMENT)

25 Apr 2024 697

Firme Constanța Noi decizii luate de Neptun Hotels SRL

24 Apr 2024 372

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 831

Candidații PSD Constanța au participat la „Primăvara speranței în lupta cu boala Parkinson“

20 Apr 2024 738

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

16 Apr 2024 1677