Un bărbat a căzut cu mașina de teren într-o prăpastie adâncă. În ce stare este victima

Pompieri. Foto: Facebook/IGSUUn bărbat de 35 de ani a fost grav rănit după ce a căzut cu o maşină de teren într-o râpă foarte adâncă din zona Valea de Brazi - Uricani, în Valea Jiului, județul Hunedoara.

Victima a fost recuperată de echipajele de prim ajutor şi transportată la spital.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, pentru salvarea bărbatului au intervenit două echipaje de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenţie Lupeni. 

Salvatorii s-au deplasat la locul accidentului cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de stingere.

"Din cauza drumului inaccesibil pentru autospeciale, salvatorii au fost nevoiţi să parcurgă aproape doi kilometri pe jos pentru a ajunge la locul solicitării, unde au constatat faptul că un autoturism de teren, în care se afla doar conducătorul auto, a ajuns într-o râpă foarte adâncă. În urma evenimentului, bărbatul în vârstă de 35 de ani a suferit multiple traumatisme", au precizat reprezentanții ISU Hunedoara.


Reprezentanții ISU hunedoara au mai precizat că victima a primit îngrijiri medicale la faţa locului, după care rănitul a fost transportat cu un alt autoturism de teren până la ambulanţa SMURD şi ulterior la UPU Petroşani, în vederea efectuării investigaţiilor de specialitate.

Citește și: 

Cine este șoferul implicat în cumplitul accident dintre localitățile 2 Mai și Vama Veche (FOTO)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR InfotraficTrafic reluat pe DN 66

29 Feb 2024 460

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 66

29 Feb 2024 413

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A1 Deva-Nădlac

30 Jan 2024 405

Centrul Infotrafic Trafic întrerupt, pe DN66, din cauza unui accident rutier. Trei persoane rănite

30 Dec 2023 880

Carambol rutier pe A1! S-au ciocnit patru autovehicule

23 Dec 2023 878

Hunedoara A părăsit locul accidentului și a încercat să mituiască un polițist. Ce sumă i-a oferit

21 Sep 2023 788

Accident rutier pe Drumul Județean 151. Implicat, un șofer de 20 de ani

14 Sep 2023 856

Cascadorie pe patru roți în județul Hunedoara! Incredibil cum a ajuns o mașină condusă de un bărbat de 69 de ani (GALERIE FOTO)

28 Aug 2023 1015

Accident moto în județul Hunedoara Doi răniți într-o coliziune între autoturisme și o motocicletă (FOTO)

14 Aug 2023 1289

Cunoscutul artist CRBL implicat într-un accident rutier în județul Hunedoara

06 Aug 2023 1442

Tragedie pe șosea! Doi motocicliști au murit pe loc, loviți în plin de o mașină (VIDEO)

16 Jul 2023 1967

IGSU Accident rutier grav în Hunedoara! Au rezultat trei victime

10 Jul 2023 922

IGPR Infotrafic Județul Hunedoara - Trafic blocat pe DN 76

20 Jun 2023 680

Accident cu trei autoturisme și 10 persoane implicate, pe un drum național (FOTO)

02 Jun 2023 1246

Accident pe autostradă! O femeie a intrat cu maşina în parapetul de protecţie

17 Apr 2023 1171