UPDATE Un nou termen la Judecătoria Mangalia în dosarul tragediei de la 2 Mai! Cererea de schimbare a încadrării juridice, respinsă de instanță (GALERIE FOTO+VIDEO)

La Judecătoria Mangalia are loc astăzi, 4 aprilie 2024 al treilea termen de judecată în dosarul în care Pascu Matei Vlad, din București, a fost trimis în judecată pentru accidentul de la 2 Mai, județul Constanța, soldat cu decesul a doi tineri și rănirea altor trei!
 
Ședința de judecată este programată să înceapă la ora 10.00.

Rudele victimelor au ajuns deja la Judecătoria Mangalia. Din primele informații Pascu Matei Vlad va participa la judecată prin videoconferință. 

UPDATE: 1

Tatăl lui Sebi a venit, ca și la celelalte termene, cu fotografia fiului său în brațe. 

„Este o bătaie de joc. Ne pune pe drumuri. Sperăm ca astăzi să se schimbe încadrarea juridică a faptei. Nu vrem să schimbăm judecătorul, vrem doar o sentință corectă“ - a precizat tatăl lui Sebi. 


La instanță, o femeie care este parte într-un alt proces de pe rolul Judecătoriei Mangalia în atenția aceluiași magistrat susține că de patru ani de zile dosarul fiicei sale nu s-a dat o soluție. 

„Ne judecăm cu cineva care mi-a agresat fiica în Mangalia în 2020. După 4 ani și-au dat seama că nu a fost citat și Spitalul din Mangalia. La termenul trecut pe una dintre martore, domiciliată în Cernavodă au citat-o în Negru Vodă. Este vornba despre aceeași judecătoare. Am văzut-o la televizor și mi-am dat seama că vom fi în aceeași situație“ - a precizat Aura Mircea 

UPDATE: 2

Dosarul se află în atenția completului de judecată prezidat de Ioana-Ancuța Popoviciu, magistrat în cadrul Judecătoriei Mangalia.

La termenul de astăzi, 4 aprilie 2024, Vlad Matei Pascu este apărat de 5 avocați: Alin Trandafirescu, Jean Andrei și Adrian Bendeac, din Baroul București, Sorina Stoica și Maria Neagu, din cadrul Baroului Constanța, cea din urma fiind desemnată să asigure asistența juridică obligatorie pentru Vlad Matei Pascu.

UPDATE: 3


Cererea de schimbare a încadrării juridice din ucidere de culpă în omor calificat a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.  

Ca atare, dosarul rămâne la Judecătoria Mangalia.

În momentul în care i s-a acordat cuvântul, Vlad Matei Pascu a cerut instnaței respingerea cererii de încadrare a faptei.

„Vă rog să respingeți cererea de schimbare a încadrării juridice“ - a spus în fața instanței inculpatul, Vlad Matei Pascu. 

De asemenea, instanța i-a adus la cunoștință lui Vlad Pascu ca poate fi prezent și fizic în sala de judecată, dacă dorește. 

„Nu cred că Vlad Pascu va veni fizic în sala de judecată. Suntem foarte dezamăgiți. Nu cred că am instigat la nimeni. Și acum susțin că doamna judecător nu merită să judece acest caz pentru greșelile făcute și pe care le face în continuare“ - a declarat la ieșirea din sala de judecată, tatăl lui Sebastian Olariu. 

În timpul procesului, tatăl Robertei a părăsit furios sala de judecată. 

Avocatul lui Vlad Matei Pascu, Adrian Bendeac a menționat că în pledoaria sa a susținut că este vorba despre culpă comună în acest accident.

„În raportul de expertiză auto participanții la trafic au creat o stare de pericol pasoiv în sensul că se deplasau neregulamentar. Este o culpă comună“ - a mai menționat avocatul Adrian Bendeac. 


Avocatul a mai precizat că până la acest termen de judecată instanța nu a cerut prezență fizică pentru Vlad Pascu în sala de judecată. 

De asemenea, avocatul victimelor, Adrian Cuculis a menționat că s-a respins schimbarea încadrării juridice a faptei. 

„S-a respins cererea de schimbarea a încadrării juridice a faptei, lucru care era cumva bănuit de către noi, de data trecută. Evident, aveai cumva prefigurată ideea aceasta de a-l păstra pe aceeaşi procedură; ştim foarte bine, fapta până la zece ani şi şase luni va avea limitele reduse cu o treime din pedeapsa respectivă. Judecătorul i-a readus aminte lui Vlad Pascu că ar putea să participe în sala de judecată, atenţie, dacă doreşte. Am spus de fiecare dată că este o chestiune care ţine de cum doreşte inculpatul. Poate să îl aducă instanţa dacă vrea să se convingă de anumite lucruri, dar nu a dorit lucrul ăsta. Se vor audia martorii, părțile vătămate la ultimul termen de judecată. I. În momentul de faţă, suntem pe procedura simplificată. Sunt patru infracţiuni - ucidere din culpă, vătămare corporală, fugă de la locul accidentului şi conducere sub influenţa a patru substanţe interzise, iar dosarul 2 Mai avem certitudinea că se va termina pe 18 aprilie, când va fi termenul final. S-a adus în discuție cazul Mario Iorgulescu în sala de judecată“ - a adăugat Avocatul Adrian Cuculis. 


Amintim că, judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au respins miercuri, 3 aprilie 2024, cererea procurorilor din Mangalia privind strămutarea dosarului în care Pascu Matei Vlad, din București, este acuzat de proceducerea accidentului de la 2 Mai, județul Constanța, soldat cu decesul a doi tineri și rănirea altor trei!

Cererea procurorilor din Mangalia (bazată pe amploarea mediatică a cauzei) a fost analizată de Ștefaniei Parlogea, judecător în Curtea de Apel Constanța.
 
Decizia este fără cale de atac.


Citește și: 

Dosarul lui Pascu Matei Vlad rămâne la Mangalia! Cererea de strămutare, respinsă

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Cu 2 MAI puțini“ – pelerinaj din Vama Veche spre locul tragediei de la 2 Mai! „Fie ca vocea noastră să fie ecoul luptei lor pentru dreptate“

27 Apr 2024 629

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 2721

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 892

Secţia pentru Judecători în Materie Disciplinară a rămas în pronunțare în cazul judecătoarei Popoviciu, de la Mangalia

24 Apr 2024 511

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 586

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 400

Procurorul Oana Andreea Schmidt Hăineală, în atenția CSM! Anul trecut a trimis în judecată familia Pascu (RECHIZITORIU)

22 Apr 2024 684

Exclusiv! Ioana Ancuța Popoviciu, de la Mangalia, rămâne judecătoarea cazului de la 2 Mai! Cererea de abținere, respinsă (MINUTĂ)

19 Apr 2024 1437

Declarații cutremurătoare! Una dintre supraviețuitoarele tragediei de la 2 Mai povestește chinul prin care a trecut! (VIDEO)

18 Apr 2024 1223

Județul Constanța Familiile tinerilor uciși la 2 Mai au ajuns la locul accidentului (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 609

UPDATE CSM judecă azi propunerea Inspecției Judiciare de suspendare din funcție a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța, de la Mangalia

17 Apr 2024 760

VIDEO „Cazul 2 Mai ar putea fi reluat de la 0“ Avocatul Adrian Cuculis, declarații după anunțul Inspecției Judiciare privind-o pe judecătoarea Popoviciu, de la Mangalia

16 Apr 2024 1295

Tragedia de la 2 Mai Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța, de la Judecătoria Mangalia (DOCUMENT)

16 Apr 2024 1059

„Regret tragedia provocată!“ Vlad Matei Pascu rămâne în stare de arest preventiv! (MINUTĂ)

16 Apr 2024 781

UPDATE Demonstrație în memoria victimelor accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Constanța (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 972