Un șofer beat a încercat să mituiască polițiștii care l-au oprit în trafic! Suspectul, trimis în judecată

Foto: facebook/DGAOfițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au finalizat cercetările în cadrul unui dosar penal în care, la data de 13.09.2023, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a emis rechizitoriul și a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului și pentru dare de mită.

Potrivit DGA, în fapt, la data de 13.04.2022, în jurul orelor 02:10, persoana în cauză a fost oprită în trafic de un echipaj de poliție de frontieră din cadrul S.P.F. Dorohoi, împrejurare în care, aceasta a fost testată cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0.65mg/l alcool pur în aerul expirat. Astfel, aceasta a fost condusă la o unitate spitalicească, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, fiind emis ulterior buletinul de analiză toxicologică din care a rezultat că inculpatul în cauză a avut 1,58 g 0/00, respectiv 1,47 g 0/00  alcool pur în sânge.

„La data de 14.09.2022, în urma unei discuții pe o aplicație mobilă, inculpatul în cauză i-a oferit agentului de poliție din cadrul I.P.J. Botoșani - Secția de Poliție Rurală nr. 6 Pomîrla, cu titlu de mită suma de 1.000 de euro, pentru ca acesta să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu și să nu efectueze cercetări în dosarul penal în care avea calitatea de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului.
Agentul de poliție a refuzat suma de bani oferită cu titlu de mită și s-a prezentat la sediul D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani, fiind sesizate de îndată organele de urmărire penală“ -  au mai precizat procurorii.

Citește și: 

Percheziţii DGA la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Bucureşti! Mai mulţi medici, suspectaţi că ar fi luat mită de la pacienţi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanta Amânare de pronunțare în dosarul lui Meran Dorin, șeful Gărzii de Mediu Tulcea!

10 Apr 2024 427

Tată și fiu, reținuți după ce au încercat să mituiască doi polițiști

04 Apr 2024 510

Polițiști de la Rutieră au refuzat mită de 100 de euro! Un șofer din Satu Mare, condamnat pentru dare de mită

01 Apr 2024 829

DNA a trimis în judecată un șofer! Dare de mită, ultraj, distrugere și amenințare

25 Mar 2024 482

Un polițist din Constanța a refuzat mită 500 de euro! Prima condamnare

21 Mar 2024 760

Adăscăliței Monica Delia, managerul Spitalului Mavromati din Botoșani, reținută de DNA!

20 Mar 2024 527

Flagrant! Autopsier prins când primea 600 de lei pentru cosmetizarea și îmbălsămarea unei persoane decedate

08 Mar 2024 841

Justiție Tulcea Șofer condamnat pentru dare de mită!

19 Feb 2024 1048

Borș Ioan, șeful Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, reținut de DNA!

16 Feb 2024 612

Directorul SLDP REISER SA Bârlad, cercetat pentru mită, a fost reținut pentru 30 de zile

26 Jan 2024 658

Șofer din Brașov, cercetat de DGA pentru dare de mită

26 Jan 2024 728

DGA Dare de mită sesizată de un polițist la Call-center anticorupție!

22 Jan 2024 686

Denunțul formulat de un agent de poliție de frontieră Persoană cercetată pentru dare de mită și trafic de migranți

15 Jan 2024 960

„Uită-te în ochii mei albaștri că totul o să fie bine!“ Andrei Bodean, șeful DNA Constanța, explică de ce a fost trimis în judecată Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor! (DOCUMENT)

13 Jan 2024 1581

Dragoș Adrian Iorga, fost director în Ministerul Investițiilor, trimis în judecată de DNA Constanța, plasat sub control judiciar!

09 Jan 2024 1320