Unde se duce Tudorel Dogaru de la DGIPI

cap_4.jpgDupă promovarea în funcţia de şef serviciu la DGIPI, în prezent, soarta sa este neclară

În mai puţin de două luni, comisarul Tudorel Dogaru avea să urce şi să coboare pe scara carierei profesionale..

În septembrie, fostul şef al Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Serviciului Poliţie Rutieră (SPR) Constanţa, comisarul Tudorel Dogaru, era promovat ca şef serviciu în cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI). Tot atunci, postul lui Dogaru revenea ex-purtătorului de cuvânt al SPR Constanţa, subinspectorul Marius Ghiţă. După aproximativ o lună şi jumătate de la promovare, din motive încă necunoscute, Tudorel Dogaru este schimbat. În locul său a fost numit Dan Secăreanu, iar decizia a venit de la Centru, la scurt timp după preluarea interimatului de la Ministerul Administraţiei şi Internelor de către Vasile Blaga.

tudorel_dogaru_4.jpgDeocamdată, Tudorel Dogaru este în concediu de odihnă, însă, după cum ne-a declarat şi fostul său superior, Constantin Dancu - şef Serviciu Poliţie Rutieră Constanţa, situaţia sa este neclară. „Domnul Dogaru nu mai lucrează la Poliţia Română. Unitatea în cadrul căreia a lucrat (n.r. DGIPI) nu face parte din IPJ. Ca să revină la noi (n.r. SPR) ar trebui să se reangajeze la Poliţie", a declarat comisarul-şef Constatin Dancu.

Cât priveşte cariera profesională a subinspectorului Marius Ghiţă, Dancu a menţionat că acesta este interimar, iar postul pe care-l ocupă va fi scos la concurs.

{mos_ri:Tudorel Dogaru} 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru joi, 09 mai 2024. Un farmec aparte va învălui ziua, pentru una din zodii

09 May 2024 564

Horoscop pentru luni, 06 mai 2024. Apar schimbări în domeniul profesional pentru una din zodii

06 May 2024 474

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 548

Horoscop pentru joi, 11 aprilie 2024. Relatiile parteneriale vor lua o alta turnură pentru una din zodii

11 Apr 2024 1046

Horoscop pentru miercuri, 03 aprilie 2024. Una dintre zodii are tendința de a vorbi mult astăzi

03 Apr 2024 827

Marius Voineag, șeful DNA - apărarea reputației profesionale Secția pentru Procurori din CSM solicită intervenția Inspecției Judiciare

14 Mar 2024 574

Horoscop pentru joi, 14 martie 2024! Ziua este favorabilă dialogurilor pe teme spirituale pentru una dintre zodii

14 Mar 2024 774

Iată de ce a fost delegat Mihai Stanciu procuror șef al DNA Constanța! (DOCUMENT)

08 Mar 2024 3929

Horoscop pentru miercuri, 06 martie 2024. Sunt posibile întâlniri interesante cu prietenii aflați departe de granițele țării

06 Mar 2024 941

Un nou asociat cooptat în cadrul firmei Formare Profesională Impact SRL Constanța

19 Feb 2024 578

Personalități Constanța In memoriam Romel Stănciugel, actorul care a servit scena Dramaticului de la malul mării până la sfârșitul vieții

28 Jan 2024 988

27.843 persoane au participat la cursurile organizate de ANOFM în anul 2023

25 Jan 2024 633

Horoscop pentru luni, 22 ianuarie 2024. Subiectivismul si emotivitatea sunt accentuate astăzi pentru una din zodii

22 Jan 2024 924

Horoscop pentru duminică, 21 ianuarie 2024 Se întrezăresc schimbări în plan financiar pentru una dintre zodii

21 Jan 2024 1057

Horoscop pentru sâmbătă, 20 ianuarie 2024. Se întrezaresc schimbări în plan financiar pentru una dintre zodii

20 Jan 2024 870