30 Jan, 2012 00:00
2398
Cecilia ZAREA
Ştefan
Ivanciu, unul dintre cei doi tineri identificaţi de procurori drept
agresori ai unor ofiţeri de la Investigarea Fraudelor, din IPJ
Constanţa, în urma unui scandal petrecut într-un bar din Constanţa de
Crăciun, le cere judecătorilor să îl elibereze provizoriu din arest, sub
control judiciar. Solicitarea lui Ivanciu, arestat alături de Tiberiu
Ionuţ Ababei în urmă cu aproximativ două săptămâni, va fi analizată
astăzi de magistraţii Judecătoriei Constanţa.
În acest context,
poate este de amintit că isprava lui Ivanciu şi Ababei de a ciomăgi doi
ofiţeri într-un bar nu este singurul scandal de gen, în urma căruia
poliţiştii au fost agresaţi în localuri. În ultimii trei ani, trei
astfel de incidente s-au petrecut în Constanţa, victime căzând, pe rând,
un poliţist de la Frontieră transferat ulterior la Crimă Organizată, un
poliţist al Secţiei 2 şi, cel mai recent, doi ofiţeri de la Economic.
În timp ce pentru ultimele două cazuri acuzarea a părut să se mişte cu
ceva talent, iar presupuşii autori au fost propuşi spre arestare relativ
repede, în primul şi cel mai vechi caz nici măcar acum nu s-au
finalizat cercetările. Concret, în urmă cu aproximativ două săptămâni,
procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au cerut
arestarea preventivă a lui Ştefan Ivanciu şi Tiberiu Ionuţ Ababei, pe
care i-au acuzat că, împreună cu alţi prieteni ai lor, ar fi agresat
într-un bar doi ofiţeri ai Serviciului Investigarea Fraudelor din cadrul
Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Conform
anchetatorilor, cei doi nu ar fi încetat atacul nici măcar când
poliţiştii şi-au declinat identitatea. Instanţa şi-a însuşit propunerea
de arestare şi a emis mandate valabile 29 de zile.
Cluburile şi răzbunarea
Totuşi,
Ivanciu şi Ababei nu erau primii care băteau poliţişti într-un local.
În mai 2010, trei tineri au fost arestaţi preventiv timp de trei zile,
după ce au fost acuzaţi că, în urma unui conflict spontan, ar fi agresat
un poliţist al Secţiei 2, într-un club. Poliţistul nu se afla singur în
local, ci era însoţit de mai mulţi prieteni, fiind vorba de procurori
şi judecătoare. După cele trei zile de arest preventiv, judecătorii
Tribunalului Constanţa i-au pus în libertate pe suspecţi, aceştia având
interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu. Nici până la acest
moment cauza nu a fost trimisă pe rolul instanţei, dosarul aflându-se
încă în cercetare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Dar
un dosar încă şi mai vechi priveşte o altă agresare a unui poliţist,
faptele petrecându-se tot în perioada Crăciunului, dar în 2007. La
momentul respectiv, procurorii au deschis dosar de cercetare penală,
după ce un agent al Poliţiei de Frontieră, care ulterior s-a transferat
la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, a fost
bătut într-un local de către nişte indivizi pe care anchetatorii îi
bănuiau ca fiind apropiaţi ai renumitului Cristian Marian Gheorghiu. În
ciuda bănuielilor, nici până la acest moment dosarul nu a ajuns pe masa
judecătorilor. Iar aceasta, cu atât mai mult cu cât, dacă în primele
două cazuri agresorii nu ştiau că cei pe care îi altoiau erau poliţişti,
în acest caz se pare că ar fi fost vorba despre o răzbunare, poliţistul
de frontieră fiind bătut din cauza relaţiilor tensionate dintre fratele
său, de asemenea poliţist, şi agresorii săi. Rămâne însă de văzut la ce
vor concluzie vor ajunge anchetatorii în acest caz.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: