Viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu, a intervenit cu stingătoare la incendiul din Palazu Mare (GALERIE FOTO+VIDEO)

Viceprimarul Ionuț RusuPompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța au fost sesizați în această dimineață să intervină în cartierul Palazu Mare din Constanța.

Potrivit ISU Dobrogea o casă de pe strada Victor Climescu a fost cuprinsă de flăcări.

Incendiu Palazu MarePână la sosirea salvatorilor, viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu a intervenit cu stingătoare pentru a stinge flăcările. Acesta locuiește în aporpierea casei cuprinse de flăcări. 

„La ora 8.00 am simțit un miros de fum. Am ieșit împreună cu soția și, noroc că am extinctoare în casă, și am reușit să oprim puțin focul până când au venit pompierii. AU sărit mai mulți vecini. Din fericire nu sunt victime. Bătrânul care locuiește aici a fost scos imediat și pompierii au reușit să stingă incendiul. Toată lumea s-a speriat. Cred că are foarte multe lucruri uscate, casa este foarte veche și a ars foarte repede. Foarte mult fumn înecăcios. Când vezi pe cineva în pericol nu te mai gândești la viața ta și cauți să îi vii în ajutor“ - a declarat viceprimarul Ionuț Rusu. 


Un bărbat de 86 ani a fost evacuat din casa cuprinsă de flăcări.

Bărbatul a suferit un atac de panică dar a refuzat să fie transportat la spital. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Incendiu la o casă din Mangalia, județul Constanța. Fumul este vizibil din Vama Veche (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 1074

Incendiu la o casă din municipiul Constanța. Au intervenit pompierii

27 Apr 2024 509

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 235

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 373

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 599

ISU HarghitaCoșul de fum deteriorat sau necurățat de funingine vă poate distruge locuința!

24 Apr 2024 319

ISU BihorIncendiu la o societate comercială din Săcueni

24 Apr 2024 241

ISU Constanța – Incendiile pot pune în pericol viețile omenești!

24 Apr 2024 401

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță în biserici, în apropierea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2024 278

Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” a început antrenamentele cu ISU Medgidia (FOTO)

24 Apr 2024 316

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 573

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 304

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 609

ISU Harghita Incendiu violent, în această dimineață

23 Apr 2024 254

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1402