Voiau să intre ilegal în România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat şi reţinut două persoane de sex masculin, cetăţeni turci, în timp ce intenţionau să intre ilegal în România, pe jos, din Republica Bulgaria. Cei doi bărbaţi au fost racolaţi şi călăuziţi de o a treia persoană, care intenţiona să-i transporte cu un autoturism într-o ţară din spaţiul Schengen.

În data 1 martie, în jurul orei 21.55, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au observat, cu ajutorul Sistemului Optronic, două persoane de sex masculin care se deplasau pe jos, dinspre teritoriul Republicii Bulgaria. Imediat, a fost constituită o echipă de intervenţie care s-a deplasat în zonă, reţinând, la aproximativ 150 metri de frontiera cu statul vecin, doi bărbaţi, care au fost conduşi la sediul sectorului, pentru verificări.
În cadrul cercetărilor s-a stabilit că cei doi bărbaţi sunt cetăţeni turci, în vârstă de 47 ani, respectiv 29 ani. Aceştia au declarat că au fost racolaţi în Turcia de o persoană cu dublă cetăţenie, turcă şi română, cu scopul de a-i transporta într-o ţară din spaţiul Schengen.
La scurt timp, a fost reţinută în apropierea municipiului Mangalia şi persoana în cauză, în vârstă de  46 ani, care îi aştepta pe cei doi, după ce intrase legal în România prin PTF Vama Veche în aceeaşi zi, la volanul unui autoturism marca Opel, înmatriculat în Bucureşti.
Celor doi cetăţeni turci le-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat”, iar conducătorul auto este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „racolare, îndrumare şi călăuzire a uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 70, alin. 1 respectiv art. 71, alin. 1 din O.U.G. 105/2001.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

18.000 parfumuri contrafăcute, de peste 4 milioane euro, depistate în Portul Constanța (Galerie FOTO)

25 May 2024 468

Muzeul Național de Istorie a României participă la Ziua Porților Deschise la Brigada 30 Garda Mihai Viteazul

25 May 2024 423

Dosar pe rolul Judecătoriei Constanța O firmă din Constanța, la judecată cu Garda de Mediu

24 May 2024 359

Meran Dorin, fostul șef al Gărzii de Mediu Tulcea, suspectat de luare de mită! Cazul ajunge la Constanța

24 May 2024 474

Cumpărări directe Constanța Iată ce societate se ocupă de o achiziție a Gărzii de Coastă (DOCUMENT)

24 May 2024 365

Muzeul Național de Istorie a României, participant la Ziua Porților Deschise la Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”

24 May 2024 317

Justiție Constanța Garda Națională de Mediu, în proces cu Silo Port SRL. Iată ce soluție au găsit magistrații

23 May 2024 484

Garda de Coastă lansează licitație publică. Iată în ce investește (DOCUMENT)

18 May 2024 528

Prins în flagrant delict, la Cernavodă! Reprezentant al unei societăți comerciale, abandona deșeuri (FOTO)

15 May 2024 561

Câți bani a confiscat tribunalul Condamnare pentru Meran Dorin, fostul șef al Gărzii de Mediu Tulcea! DNA îl acuză de luare de mită! (DOCUMENT)

15 May 2024 748

CFR Călători a bătut palma cu Dragostal Titan Guard SRL, din Ialomița! Vizate, garniturile de tren, locomotivelor și automotoarelor din SRTFC Constanța

13 May 2024 481

Primarul Comunei Horia, în proces cu Comisariatul Județean Constanța. Dosarul, pe rolul Tribunalului

10 May 2024 412

Societățile care realizează lucrări pe strada Dezrobirii din Constanța, sancționate de Garda de Mediu (GALERIE FOTO)

10 May 2024 462

Garda de Mediu a sancționat fabrica de ulei din Constanța!

09 May 2024 489

În județul Constanța Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră Vama Veche

09 May 2024 447