Acuzații grave de corupţie pe scară largă în cadrul Curţii Supreme a Ucrainei

Ucraina. Foto cu rol ilustrativ google mapsBiroul Naţional Anticorupţie al Ucrainei (NABU) a anunţat luni seara că investighează acte de corupţie pe scară largă în cadrul Curţii Supreme a ţării. De asemenea a distribuit o fotografie cu teancuri de dolari aliniate pe o canapea, relatează Reuters, DPA, Ukrainska Pravda şi Zerkalo nedeli, citate de Agerpres.ro

NABU nu a nominalizat vreo persoană acuzată de corupţie, dar două instituţii media locale au dezvăluit că preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Vsevolod Kniaziev, a fost arestat sub suspiciunea de luare de mită în valoare de 3 milioane de dolari.

Preşedintele Curţii Supreme, Vsevolod Kniazev, a fost prins în flagrant când primea o mită de aproximativ 3 milioane de dolari, a transmis târziu luni seara publicaţia electronică locală Ukrainska Pravda.

Reuters nu a putut verifica aceste informaţii în mod independent.

Autorităţile anticorupţie de la Kiev au postat fotografia cu teancurile de dolari pe pagina lor de Facebook, precizând că descoperirea a fost făcută în urma investigaţiilor efectuate de NABU şi de Procuratura Specială Anticorupţie (SAP).

"NABU şi SAP au descoperit acte de corupţie pe scară largă în cadrul Curţii Supreme, în special o schemă care permite obţinerea de avantaje necuvenite de către conducerea şi judecătorii Curţii Supreme de Justiţie", se arată în comunicatul celor două agenţii. "Acţiuni urgente de investigaţie sunt în curs de desfăşurare", se mai spun în text, din care nu rezultă clar cine se presupune că ar fi dat mită, cui şi de ce.


Kniazev a fost instalat în funcţia de preşedinte al Curţii Supreme în octombrie 2021. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis în mod repetat o luptă mai hotărâtă împotriva mitei, un flagel pe larg răspândit în ţara sa.

Scopul principal al lui Zelenski este să arate că Ucraina este pregătită să negocieze pentru aderarea la Uniunea Europeană.

De altfel, Bruxellesul a făcut din lupta împotriva corupţiei o condiţie prealabilă pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. În pofida progreselor realizate în ultimii ani, Ucraina se clasează pe locul 116 din 180 de ţări într-un clasament al Indicelui de percepţie a corupţiei realizat de Transparency International.

Media locale Zerkalo nedeli şi Ukrainska Pravda au transmis, citând ambele responsabili ucraineni sub rezerva anonimatului, că Vsevolod Kniazev a fost arestat, fără a oferi alte detalii.


Reuters nu a reuşit să îl contacteze imediat pe Kniaziev pentru comentarii după orele obişnuite de program

Zerkalo nedeli îşi citează sursa afirmând că banii proveneau de la susţinătorii unei hotărâri judecătoreşti în favoarea miliardarului ucrainean Konstantin Jevago, patronul uzinei din domeniul mineritului Ferrexpo, care a fost arestat în Franţa în decembrie, la cererea Kievului, sub acuzaţia de deturnare de fonduri.

Omul de afaceri a spus instanţei că nu a făcut nimic rău şi că nu ar trebui extrădat.

Sursa Zerkalo nedeli a indicat de asemenea că percheziţii erau în curs de desfăşurare la domiciliile altor 18 judecători ai Curţii Supreme, implicaţi în dosarul legat de firma lui Jevago Ferrexpo.

Dosarul vizează răscumpărarea a aproximativ 40,2% din acţiunile filialei din Ucraina a companiei, Ferrexpo Poltava Mining, care a fost vândută lui Jevago şi altor părţi. 

 Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenție la jucăriile oferite în dar micuților de Paște! Ce au găsit vameșii într-un container sosit din China în Portul Constanța

26 Apr 2024 335

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

25 Apr 2024 747

Ministerul rus al Apărării va înfiinţa un centru de producție drone

20 Apr 2024 419

Valeriia Nails SRL. O femeie din Ucraina și-a deschis firmă la Constanța

16 Apr 2024 701

Raportul CSAT pe 2023 Securitatea în regiunea Mării Negre, în deteriorare pe fondul „agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei”

16 Apr 2024 476

Prohibiţia pescuitului se extinde şi în apele de frontieră cu Ucraina şi Bulgaria

15 Apr 2024 768

CSM Constanța box Amalia Niță, pentru a patra oară campioană europeană! (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 834

Tenis România, calificare la turneul final al Billie Jean King Cup, după o victorie memorabilă cu Ucraina. Căpitan nejucător, Horia Tecău, din Constanța (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 706

Încălțăminte sport contrafăcută în valoare de 6.000.000 lei, reținută de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

10 Apr 2024 386

Alertă la centrala nucleară Zaporojie! Rusia acuză armata ucraineană că ar fi lovit-o

07 Apr 2024 629

Papa Francisc i-a încurajat pe politicieni „să se oprească puţin şi să încerce să negocieze" pacea în Ucraina şi în Orientul Mijlociu

07 Apr 2024 474

Autoritatea Vamală RomânăReuniunea grupului vamal regional de coordonare dintre România - Republica Moldova - Ucraina

05 Apr 2024 310

Pe surse Barca răsturnată în apropiere de Tuzla ar aparține Marinei din Ucraina și are la bord sisteme de bruiaj și radare

04 Apr 2024 1194

S-a jucat barajul pentru Euro 2024 Ucraina a completat grupa României

29 Mar 2024 493

Mesajul MAE, în urma atacului din Moscova

23 Mar 2024 653