Ambasadorul Greciei în Brazilia este de negăsit!

Ambasadorul Greciei în Brazilia este de negăsit de trei zile, iar Poliția nu are niciun indiciu cu privire la soarta sa, transmite Reuters. Diplomatul Kyriakos Amiridis, în vârstă de 59 de ani, a fost văzut ultima dată în seara de luni, când a plecat alături de câțiva prieteni ai soției sale braziliene într-o zonă suburbie săracă și marcată de violențe din Rio, a anunțat, sub protecția anonimatului, un reprezentant al forțelor de ordine din Rio de Janeiro, potrivit Agerpres.
 
Miercuri, soția ambasadorului l-a declarat dispărut. Oamenii legii nu cred că diplomatul ar fi fost răpit. "Urmărim câteva piste, dar nu pe cea a unei răpiri, pentru că, într-o astfel de situație, răpitorii ar fi intrat deja în contact cu familia", a declarat sursa citată.
 
Un oficial din cadrul ambasadei Greciei în Brasilia nu a confirmat dispariția diplomatului și a spus doar că acesta este în vacanță la Rio și că urmează să se întoarcă în data de 9 ianuarie 2017. Amiridis a fost, anterior, consul general la Rio între 2001 și 2004. În 2012 a fost trimis la post în Libia, în calitate de ambasador, post pe care l-a ocupat până la începutul lui 2016, când a devenit ambasador în Brazilia.
 
Ministerul brazilian de Externe nu a făcut comentarii cu privire la incident, ci a indicat că acest caz face obiectul unei anchete a Poliției. Nici ministerul grec de Externe nu a oferit detalii despre dispariția diplomatului elen.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceristul Theodoros Skandalidis, numit consul onorific al Republicii Elene la Constanța

25 Oct 2022 1874

Ambasadorul Greciei, în vizită la Tulcea. Ce subiecte au fost discutate (galerie foto)

19 Jun 2019 2188

Comunitatea Elenă „Elpis” sărbătorește cea de a doua Zi Națională

26 Oct 2018 1858

Ziua Națională a Greciei, sărbătorită de Comunitatea Elenă „Elpis”. Iată programul manifestărilor!

23 Oct 2017 4145

Ambasadorul grec, asasinat de amantul soției

31 Dec 2016 3364