Un migrant, găsit în viaţă la Miami în trenul de aterizare al unui avion venit din Guatemala (VIDEO)

  • Migrantul, în vârstă de 26 de ani şi a cărui naţionalitate nu a fost precizată, a fost transportat la spital pentru evaluare medicală.


Poliţia de frontieră americană, citată de AFP, a transmis duminică, 28 noiembrie, că un migrant clandestin care s-a ascuns în compartimentul trenului de aterizare al unui avion al companiei American Airlines a supravieţuit miraculos unui zbor de aproape trei ore între Guatemala City şi Miami.


Migrantul, în vârstă de 26 de ani şi a cărui naţionalitate nu a fost precizată, a fost transportat la spital pentru evaluare medicală.


O înregistrare video distribuită pe internet şi preluată de mass-media americane arată un bărbat îmbrăcat doar cu o vestă lejeră, dezorientat şi care se aşează jos pe platforma aeroportului, sub privirile îngrijorate ale angajaţilor ce sunt auziţi spunând: ''a supravieţuit'', scrie agepres.ro. 



Autorităţile americane au avertizat cu această ocazie asupra riscurilor majore la care se supun migranţii ce recurg la călătorii în acest mod. În compartimentul trenului de aterizare al avioanelor temperaturile scad foarte mult de la o anumită altitudine, astfel că migranţii clandestini care se ascund acolo riscă să moară de hipotermie sau din lipsă de oxigen, ori să cadă din avion la decolare sau la aterizare.




Sursa captură-video: Youtube/ Storyful Media

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Țară condamnată de CEDO pentru deschiderea focului de armă asupra unei ambarcaţiuni cu migranţi

16 Jan 2024 582

IGI Migrant din Peru, îndepărtat sub escortă de polițiștii de imigrări. Acesta a fost condus la aeroportul din Otopeni

01 Nov 2023 819

IGI Cetățean din Tadjikistan, depistat fără forme legale în Bistrița-Năsăud

18 Oct 2023 671

IGI Migrant din Sri Lanka, depistat ilegal, în județul Prahova

09 Oct 2023 767

Timiș Bărbat cercetat pentru trafic de migranți

02 Aug 2023 752

UPDATE Intervenție de urgență pe Marea Neagră! Navă plină cu migranți depistată în apropiere de Tuzla

26 May 2023 1313

Poliţiştii de frontieră români au contribuit, alături de autorităţile austriece, la destructurarea unei rețele de criminalitate organizată coordonată de un român (GALERIE FOTO)

13 May 2022 1016

Județul Constanța 12 cetăţeni străini, au trecut ilegal frontiera din Bulgaria. Un bărbat a fost reținut pentru trafic de migranți (VIDEO)

30 Apr 2022 1548

Cetățean turc, intrat ilegal în țară, depistat de poliţiştii de frontieră de la SPF Negru Vodă

08 Apr 2022 985

Doi sirieni ascunși în portbagajul unui autoturism, depistaţi la ieșire din România

05 Feb 2022 1033

Percheziţii la locuinţele unor suspecţi de trafic de migranţi şi droguri. Câţi bani încasau suspecţii pentru fiecare migrant care trecea ilegal frontiera

29 Jul 2021 1372

ZIUA de Constanța a stat de vorbă cu Nicu Ion, din Constanța, primul rom migrant ales într-o funcție publică în Anglia

17 May 2021 2888

Grupare infracțională specializată în trafic de migranți pe ruta Serbia - România - Austria, destructurată

03 Jun 2020 1611

Descoperire la frontieră. Ce au găsit polițiștii de frontieră în portbagajul unui autoturism

21 May 2019 1668

Un cetățean sirian a încercat să intre ilegal în România, prin zona Negru Vodă județul Constanța. Ce măsuri au luat polițiștii de frontieră

12 Nov 2018 1386