Cancelarul german Olaf Scholz „Războiul din Ucraina ar putea dura până în 2025“

Olaf Scholz, foto: Facebook/ Olaf ScholzCancelarul german Olaf Scholz a lăsat să se înţeleagă sâmbătă că războiul din Ucraina ar putea dura până în 2025.

De asemenea cancelarul a garantat sprijinul Germaniei, care - a spus el - ar putea fi nevoie să fie sporit dacă alţi aliaţi "ezită", transmite EFE, conform Agerpres.ro

"Nu, acest război probabil nu se va încheia atât de repede pe cât ne-am dori noi", a declarat Scholz în discursul său de la congresul Partidului Social Democrat (SPD), care a început vineri la Berlin. "De aceea trebuie să putem continua să facem ceea ce facem acum (sprijinirea Ucrainei), anul acesta, anul viitor şi următorul", a adăugat el.


Scholz a recunoscut că pentru Germania reprezintă "o mare provocare financiară", dar s-a angajat "cu deplină claritate" să sprijine în continuare Ucraina în autoapărarea împotriva Rusiei cu mijloace financiare şi cu livrări de armament.

El a amintit că Germania este al doilea cel mai mare contributor la acest obiectiv, după Statele Unite, şi a remarcat că, "dacă alţii ezită, contribuţia noastră ar putea fi şi mai mare".

Săptămâna aceasta, republicanii au blocat în Senatul Statelor Unite un pachet de ajutor pentru Ucraina în valoare de 60 de miliarde de dolari (aproximativ 55 de miliarde de euro), despre care Kievul spune că este crucial pentru apărarea ţării.

Totodată, în discursul său, Scholz a condamnat încă o dată "imperialismul" preşedintelui rus Vladimir Putin.

"Nu vrem să trăim într-o lume în care o ţară mare domină şi decide ce se întâmplă într-o altă ţară mică vecină. Vrem ca ţările mici să nu se teamă de vecinii lor mari. În asta constă pacea şi securitatea în Europa', a subliniat el.

 Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Palatul Parlamentului găzduiește reuniunea liderilor Partidului Socialiştilor Europeni

06 Apr 2024 486

Marcel Ciolacu se arată optimist despre intrarea totală în Schengen, după întâlnirea cu Olaf Scholz

06 Apr 2024 470

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 06 aprilie 2024

05 Apr 2024 300

Agricultorii din Germania amenință cu noi manifestații

18 Jan 2024 686

Cancelarul federal german Scholz denunţă ferm planurile extremiştilor de dreapta de repatriere a imigranţilor

11 Jan 2024 788

Ucraina Dezbaterea privind livrarea de rachete Taurus către Kiev, relansată în Germania

06 Jan 2024 593

Cancelarul german Olaf Scholz s-a vindecat de COVID-19

20 Dec 2023 788

Cancelarul german Olaf Scholz a făcut COVID-19

18 Dec 2023 687

Marcel Ciolacu, întrevedere cu Olaf Scholz- „Am vorbit despre aderarea României la Schengen“ (VIDEO)

11 Nov 2023 947

Ministrul de Externe german despre sancțiunile împotriva Rusiei „Sancţiunile economice ar trebui să aibă un impact economic, dar ele nu au“

24 Aug 2023 964

Guvernul RomânieiVizită de lucru a prim-ministrului Marcel Ciolacu în Germania

03 Jul 2023 586

LIVE VIDEO Cancelarul german Olaf Scholz și Maia Sandu vin în România. Vor fi primiți de Iohannis la Cotroceni

03 Apr 2023 1312

Nicolae Ciucă „Sprijinul lui Olaf Scholz, confirmare importantă a partenerilor germani a pregătirii României de a se alătura Schengen”

29 Aug 2022 1023

Iohannis „Salut anunţul cancelarului german privind aderarea României la Schengen“

29 Aug 2022 1121

Cancelarul Germaniei afirmă că România îndeplinește criteriile de aderare la Spaţiul Schengen

29 Aug 2022 1080