Ce le transmite şeful diplomaţiei americane românilor de ziua lor

"În numele președintelui Obama și poporului american, transmit cele mai sincere felicitări poporului României cu ocazia celebrării celei de-a 98-a aniversări a Zilei Unirii la 1 decembrie", declară secretarul de stat american John Kerry într-un comunicat postat pe site-ul Departamentului de Stat al SUA, notând că România este "un aliat de încredere în NATO".
 
"Guvernul meu acordă o mare valoare parteneriatului strategic cu România, un aliat de încredere în NATO și cu o contribuție majoră la pacea internațională, la securitate și statul de drept. Țara dumneavoastră, la fel ca Statele Unite, va organiza alegeri naționale în acest an. Salut angajamentul dumneavoastră în favoarea valorilor democratice și aștept cu nerăbdare un proces electoral liber și corect pe 11 decembrie", afirmă John Kerry.
 
"Cetățenii din cele două țări au relații de afaceri, în domeniul artelor, sportului și la nivel academic. Privind în perspectivă, sunt încrezător că vom continua să ne extindem prietenia și strânsa colaborare pentru promovarea prosperității reciproce și a unei lumi mai sigure", adaugă el.
 
"Cu ocazia acestei zile speciale, vă transmit cele mai bune urări pentru succes, fericire și sănătate în anul care urmează", conchide secretarul de stat american în mesajul său de Ziua Națională a României.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Pista de biciclete de pe bulevardul Tomis a prins... culoare!

14 Apr 2024 639

ABADL Constanța caută firmă de pază!

10 Apr 2024 568

Locuri de muncă Constanța Primăria Comunei Poarta Albă angajează

08 Apr 2024 654

Unde și cum vom putea vota la alegerile din 2024? Află care este secția ta de votare în municipiul și județul Constanța! (DOCUMENT)

07 Apr 2024 1654

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1101

Șoferiță beată, implicată într-un accident rutier pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din Constanța. Ce alcoolemie avea femeia

06 Apr 2024 1062

ISU GiurgiuIncendiu într-un apartament din municipiul Giurgiu

04 Apr 2024 474

În atenția biciliștilor! Pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din Constanța s-a trasat direcția de mers pe pista destinată bicicletelor (Galerie FOTO+VIDEO))

03 Apr 2024 808

Câte zile libere vor avea românii în luna mai?

02 Apr 2024 873

Judecătorii aprobă desecretizarea martorilor cu identitate protejată „Scațiu” și „Colibri” audiați în doarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia

01 Apr 2024 666

Constanța Atenție șoferi! Nu funcționează semafoarele din intersecția de la Casa de Cultură (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 530

Accident rutier, în Constanța. O victimă este rănită (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 2712

Știri Constanța azi Atenție, șoferi! Blocaj în trafic pe bulevardele 1 Decembrie 1918 și Alexandra Lăpușneanu (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1273

Date din proiect Ce lucrări se vor face în vederea extinderii Spitalului Municipal Medgidia? (DOCUMENT)

18 Mar 2024 525

Acte de vandalism în Constanța! Făptașii, doi tineri, identificați de polițiști (VIDEO)

13 Mar 2024 906