Judecătorii aprobă desecretizarea martorilor cu identitate protejată „Scațiu” și „Colibri” audiați în doarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia



Curtea de Apel Constanța s-a pronunțat luni, 1 aprilie 2024, în dosarul 644/36/2023 în care Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, a obținut rejudecarea apelului privind cauza în care a fost condamnat pentru fals intelectual!  
 
În cauză s-a cerut ridicarea măsurilor de protecție dispuse față de martorii cu identitate protejată, audiați la Judecătoria Medgidia, în faza fondului, în decembrie 2021, sub pseudonimele „Scatiu” și „Colibri”.  
 
Solicitare admisă
 

Conform portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel Constanța a „constatat că nu mai subzistă temeiurile care au determinat acordarea statutului de martor ameninţat şi luarea măsurilor de protecţie prevăzute de art. 126 alin.1 lit.c) şi d) C.p.p. cu privire la persoanele cărora li s-a acordat statutul de martor ameninţat prin ordonanţa din data de 10.06.2020 dată în dosarul nr.111/P/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi dispune încetarea acestor măsuri“.

„Martor ameninţat“
 

În continuare, judecătorii „solicită Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa declasificarea şi înaintarea la dosarul nr. 644/36/2023 al Curţii de Apel Constanţa a datelor de identitate şi a adreselor persoanelor cărora le-a fost acordat statutul de martor ameninţat prin ordonanţa din data de 10.06.2020 dată în dosarul nr.111/P/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, până la data de 15.04.2024, urmând a se efectua o adresă în acest sens“, conform portalului instanțelor de judecată.  

 
Decizia este definitivă.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, noul termen a fost stabilit pentru data de 24 aprilie 2024, pentru administrare probe.
 
Cauza se află în atenția în atenția judecătorilor Ungureanu Virgil Marius și Georgiana Anghel Tudor, de la Curtea de Apel Constanța.
 
La data de 9 februarie 2024, Curtea de Apel Constanța a suspendat executarea deciziei penale nr. 948/P/2023 din 10.10.2023, pronunţată în dosarul penal nr. 4316/256/2020.

 
Valentin Vrabie a revenit în funcția de primar al Medgidiei începând din 9 februarie 2024.
 

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Termen nou în dosarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia! Se cere desecretizarea martorilor cu identitate protejată „Scațiu” și „Colibri”


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Termen nou, 21 mai 2024 Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen azi la Curtea de Apel Constanța

24 Apr 2024 1280

Înalta Curte respinge recursul în casaţie formulat de Valentin Vrabie. Surse - Valentin Vrabie rămâne primarul municipiului Medgidia și poate candida la viitoarele alegeri

10 Apr 2024 6324

Motivarea judecătorilor în dosarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia – „Nu mai subzistă temeiurile care au determinat acordarea statutului de martor ameninţat“

03 Apr 2024 1235

Termen nou în dosarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia! Se cere desecretizarea martorilor cu identitate protejată „Scațiu” și „Colibri”

01 Apr 2024 1005

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, așteptat azi la Curtea de Apel Constanța! Din motivarea deciziei de rejudecare – edilul nu a fost audiat în faza apelului

26 Mar 2024 3150

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen, mâine, la Curtea de Apel Constanța! Unul dintre judecători a formulat o declaraţie de abţinere. S-a respins

25 Mar 2024 1121

Valentin Vrabie, victorie la Curtea de Apel Constanța! Primarul din Medgidia a obținut rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv pentru fals intelectual (MINUTĂ)

15 Mar 2024 4809

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, solicită rejudecarea! Curtea de Apel Constanța anunță mâine decizia finală

14 Mar 2024 1030

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, solicită rejudecarea! S-a fixat un nou termen în dosar

08 Mar 2024 1007

Curtea Supremă, amânare în recursul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia

27 Feb 2024 1099

Oficial Valentin Vrabie revine în funcția de primar al Medgidiei

09 Feb 2024 2911

Reacție la cald a lui Valentin Vrabie, în urma deciziei luate de Curtea de Apel Constanța!

09 Feb 2024 1095

Valentin Vrabie ar putea reveni în fruntea Primăriei Medgidia! Curtea de Apel Constanța a suspendat executarea deciziei prin care a fost condamnat definitiv!

09 Feb 2024 1100

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare în dosarul lui Valentin Vrabie! Fostul primar din Medgidia cere rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv!

08 Feb 2024 3770

Valentin Vrabie, fostul primar din Medgidia, termen azi la Curtea de Apel Constanța! Solicită rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv pentru fals intelectual

07 Feb 2024 1198