Termen nou în dosarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia! Se cere desecretizarea martorilor cu identitate protejată „Scațiu” și „Colibri”

  • Amintim că la termenul din data de 9 februarie 2024, Curtea de Apel Constanța a suspendat executarea deciziei penale nr. 948/P/2023 din 10.10.2023, pronunţată în dosarul penal nr. 4316/256/2020, până la soluţionarea contestaţiei în anulare.
  •  Ca atare Valentin Vrabie a revenit în funcția de primar al Medgidiei, începând din 9 februarie 2024.

Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au fixat un nou termen în dosarul 644/36/2023 în care Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, din județul Constanța, a obținut rejudecarea apelului privind cauza în care a fost condamnat definitiv pentru fals intelectual!
 
Conform portalului instanțelor de judecată, noul termen a fost stabilit pentru data de 24 aprilie 2024, pentru administrare probe.
 
Cauza se află în atenția în atenția judecătorilor Ungureanu Virgil Marius și Georgiana Anghel Tudor, de la Curtea de Apel Constanța.
 
Potrivit datelor noastre, Valentin Vrabie solicită Curții de Apel Constanța ridicarea măsurilor de protecție dispuse față de martorii cu identitate protejată, audiați la Judecătoria Medgidia, în faza fondului, în decembrie 2021, sub pseudonimele „Scatiu” și „Colibri”.   
  
Nu este pentru prima dată când edilul din Medgidia solicită judecătorilor ridicarea măsurilor de protecție dispuse față de martorii cu identitate protejată, audiați sub pseudonimele „Scațiu” și „Colibri”. 
 
Conform portalului instanțelor de judecată, în luna mai 2023, Curtea de Apel Constanța, în faza apelului, a fost investită cu o astfel de solicitare, însă acțiunea lui Valentin Vrabie a fost respinsă.
 
Amintim că, tot potrivit portalului instanțelor de judecată, în luna septembrie 2011, Judecătoria Medgidia - în faza fondului - a admis proba cu martorii xxx (pseudominul Scaţiu) şi xxx (pseudominul Colibiri).
 
Instanța a constatat „statutul de martor ameninţat XXX şi XXX și dispune ascultarea fără ca XXX să fie în sala de judecată, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea şi imaginea distorsionate“.

 

„Stabileşte termen de audiere a martorilor la data de 15.12.2021, ora 07.00, când vor fi înştiinţaţi inculpatul şi reprezentanţi Ministerului Public. Dispune emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa care va lua măsuri în sensul prezentării martorilor în instanţă, la data şi ora stabilită, în condiţii de confidenţialitate şi de protecţie a identităţii şi înfăţişării acestora. Dispune emiterea unei adrese către Tribunalul Constanţa pentru ca în ziua şi la ora audierii martorilor în condiţiile art. 127 lit. (d) CPP un grefier informatician să acorde suportul necesar administrării probei. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 17.11.2021“, se mai arată în decizia Judecătoriei Medgidia.


 Amintim că la termenul din data de 9 februarie 2024, Curtea de Apel Constanța a suspendat executarea deciziei penale nr. 948/P/2023 din 10.10.2023, pronunţată în dosarul penal nr. 4316/256/2020, până la soluţionarea contestaţiei în anulare.
 

Ca atare Valentin Vrabie a revenit în funcția de primar al Medgidiei, începând din 9 februarie 2024.
 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.  
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, așteptat azi la Curtea de Apel Constanța! Din motivarea deciziei de rejudecare – edilul nu a fost audiat în faza apelului
 
Valentin Vrabie, victorie la Curtea de Apel Constanța!
Primarul din Medgidia a obținut rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv pentru fals intelectual (MINUTĂ)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Motivarea judecătorilor în dosarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia – „Nu mai subzistă temeiurile care au determinat acordarea statutului de martor ameninţat“

03 Apr 2024 1235

Judecătorii aprobă desecretizarea martorilor cu identitate protejată „Scațiu” și „Colibri” audiați în doarul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia

01 Apr 2024 678

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, așteptat azi la Curtea de Apel Constanța! Din motivarea deciziei de rejudecare – edilul nu a fost audiat în faza apelului

26 Mar 2024 3150

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, termen, mâine, la Curtea de Apel Constanța! Unul dintre judecători a formulat o declaraţie de abţinere. S-a respins

25 Mar 2024 1121

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, solicită rejudecarea! Curtea de Apel Constanța anunță mâine decizia finală

14 Mar 2024 1030

Valentin Vrabie, primarul din Medgidia, solicită rejudecarea! S-a fixat un nou termen în dosar

08 Mar 2024 1007

Curtea Supremă, amânare în recursul lui Valentin Vrabie, primarul din Medgidia

27 Feb 2024 1099

Oficial Valentin Vrabie revine în funcția de primar al Medgidiei

09 Feb 2024 2911

Reacție la cald a lui Valentin Vrabie, în urma deciziei luate de Curtea de Apel Constanța!

09 Feb 2024 1095

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare în dosarul lui Valentin Vrabie! Fostul primar din Medgidia cere rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv!

08 Feb 2024 3770

Valentin Vrabie, fostul primar din Medgidia, termen azi la Curtea de Apel Constanța! Solicită rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv pentru fals intelectual

07 Feb 2024 1198

Valentin Vrabie, fostul primar din Medgidia, primă victorie la Curtea Supremă! S-a admis în principiu cererea prin care solicită rejudecarea dosarului penal

17 Jan 2024 4383

ZIUA LIVE. Valentin Vrabie „Nu vreau să rămân cu această etichetă de condamnat. În ceea ce privește o candidatură, nu știu ce să spun” !

02 Nov 2023 1875

ZIUA LIVE Valentin Vrabie, detalii despre activitatea derulată ca edil al municipiului Medigidia înainte de condamnare. „Nu mă consider vinovat cu nimic“ (VIDEO)

02 Nov 2023 1709

ZIUA LIVE Valentin Vrabie, primul interviu după încetarea mandatului de primar al municipiului Medgidia!

01 Nov 2023 1939