Condiții noi de intrare în Grecia, de pe 19 decembrie. Anunțul autorităților

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că autorităţile elene au revizuit condiţiile de intrare în Republica Elenă în contextul pandemiei de COVID-19 şi, începând de duminică, 19 decembrie, ora 6,00, până pe 10 ianuarie 2022, intrarea pe teritoriul acestei ţări va fi permisă cu respectarea cumulativă a unor condiţii.


Potrivit MAE, condiţiile sunt: completarea formularului PLF (Passenger Locator Form) cu cel puţin 24 de ore înaintea începerii călătoriei, indiferent de statul de provenienţă. Formularul este accesibil pe https://travel.gov.gr/#/; prezentarea, la intrarea pe teritoriul elen, a unui certificat care atestă rezultatul negativ al unui test pentru infecţia cu virusul SARS CoV-2.



Testul poate fi de tip PCR, efectuat în ultimele 72 de ore înainte de intrarea pe teritoriul elen, sau antigen (rapid), efectuat cu 24 de ore înainte de intrarea pe teritoriul elen. Ambele tipuri de teste trebuie efectuate în laboratoare de referinţă din statul de origine sau de tranzit, ori în laboratoare publice sau private, certificate de autoritatea naţională din statul respectiv. Documentul care atestă rezultatul testării negative poate fi redactat în limbile greacă, engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă sau rusă şi trebuie să includă numele şi prenumele persoanei, aşa cum este menţionat în documentul de călătorie (paşaport).



Sunt exceptaţi de la obligativitatea prezentării unui certificat care atestă rezultatul negativ al unui test pentru infecţia cu virusul SARS CoV-2 minorii cu vârsta de până în 5 (cinci) ani.



Persoanele care intră pe teritoriul Republicii Elene şi sunt diagnosticate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 la testările rapide efectuate, algoritmic, la punctele de control al trecerii frontierei sau cele care se infectează în timpul şederii pe teritoriul elen vor fi supuse măsurii carantinei pentru o perioadă de 10 zile (în cazul persoanelor nevaccinate), respectiv pentru o perioadă de 7 zile (în cazul persoanelor vaccinate cu schema completă, cu condiţia trecerii unui număr de 14 zile de la ultima doză/doza unică) la reşedinţă sau în locaţii anume desemnate.




Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, în caz de necesitate, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106710035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.



De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.



Ministerul Afacerilor Externe recomandă şi consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro.

Foto Pixabay

Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 711

Spitalul Municipal Mangalia, județul Constanța angajează asistent medical pentru Secția Obstetrică ginecologie

18 Apr 2024 663

Post vacant la Spitalul Municipal Mangalia, județul Constanța! Cine poate participa la concurs

01 Apr 2024 811

Spitalul Municipal Mangalia, județul Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

01 Apr 2024 762

Infotrafic. S-a reluat circulația rutieră pe autostrada A2 București-Constanța

31 Mar 2024 487

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța scoate la concurs mai multe posturi vacante. Detalii

27 Mar 2024 1816

Horoscop pentru miercuri, 20 martie 2024. Sănătatea este vulnerabilă pentru una dintre zodii

20 Mar 2024 823

Angajații ARSVOM rămân în continuare fără sporurile pentru condiții grele de muncă. Magistrații din Constanța au cerut un raport de expertiză

18 Mar 2024 767

Modificări în examenul de obținere a permisului de conducere. Despre ce este vorba

11 Mar 2024 1576

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1536

Concurs de angajare la Spitalul Clinic Județean de Urgența „Sfântul Apostol Andrei” Constanța. Cine poate participa

05 Mar 2024 1653

LIVE TEXT Albumul de artă „Muzeul de Sculptură Ion Jalea”, lansat de Muzeul de Artă Constanţa (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Feb 2024 866

La Constanța se lansează albumul de artă „Muzeul de Sculptură Ion Jalea”, ce prezintă colecția de sculptură din patrimoniul muzeelor constănțene

22 Feb 2024 598

Heka Hospital Constanța Descoperă starea inimii tale cu Testul EKG de efort!

13 Feb 2024 994

Muzeul de Artă Populară Constanța se pregătește de Mărțișor. Când are loc a 19-a ediție a târgului

26 Jan 2024 1035