Franța Nivelul maxim de alertă teroristă va fi menținut și în timpul sărbătorilor de sfârșit de an

Președintele Franței, Francois Hollande, a dispus azi menținerea nivelului maxim al alertei teroriste și în timpul sărbătorilor de sfârșit de an, iar pe 21 decembrie Adunarea Națională va examina prelungirea acestui nivel de alertă cel puțin până la alegerile prezidențiale din aprilie, relatează agențiile AFP și EFE, potrivit agerpres.

De asemenea, Hollande a avizat favorabil un nou plan de prevenire a acțiunilor teroriste 'adaptat evoluției amenințărilor' și care 'va completa măsurile adoptate după atentatele jihadiste din noiembrie 2015.

Noul dispozitiv antiterorist va păstra numele actualului plan denumit 'Vigipirate', dar va avea trei nivele de alertă (Vigiprate are numai două) și intră în vigoare pe 1 decembrie.

Nivelul maxim de alertă teroristă a fost instituit în Franța în urma atentatelor din luna noiembrie anul trecut. După prelungirea de mai multe ori a acestei stări de urgență, președintele Hollande a decis revenirea la nivelul normal de alertă cu ocazia zilei naționale a Franței, pe 14 iulie. Dar chiar atunci a avut atentatul de la Nisa, astfel că liderul de la Elysee a decretat imediat reinstituirea stării de urgență pentru încă cel puțin șase luni.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Franța Francois Hollande, anunță că nu va mai candida pentru un nou mandat, în 2017

01 Dec 2016 1777

Președintele Hollande îl decorează pe secretarul general ONU Ban Ki-moon cu Legiunea de Onoare

18 Nov 2016 1778

Adrian Hădean a gătit pentru vizita lui Francois Hollande. Cum a arătat meniul

14 Sep 2016 1867

Francois Hollande le mulțumește medicilor români pentru că se duc în Franța

14 Sep 2016 22335

Preşedintele Hollande - „Aici, în România, am impresia că mă aflu acasă"

13 Sep 2016 1876

UPDATE Al doilea om al legii a căzutUn polițist pe motocicletă, din coloana oficială a președintelui României, a căzut

13 Sep 2016 2781

Preşedintele Franţei vine, în curând, în România

06 Sep 2016 2180

Premierul italian, Matteo Renzi afirmă că Europa nu s-a terminat odată cu Brexitul

22 Aug 2016 1956

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, în vizită la Suvernul Pontif

17 Aug 2016 2108

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, speră să se reducă riscul global de terorism până în 2024

05 Aug 2016 1702

Hollande îi adresează lui Merkel un mesaj de susţinere

22 Jul 2016 1874

Doliu național în Franţa. Şoferul camionului, identificat. Atenţie, filmare cu impact emoţional (video)

15 Jul 2016 3984

Președintele Hollande face apel la rezerviști

15 Jul 2016 2059

Vizita președintelui Francois Hollande în România este pregătită de autoritățile franceze

14 Jul 2016 1711

Brexit Poziţie comună a Angelei Merkel, Francois Hollande şi Matteo Renzi

28 Jun 2016 2441