Mai mulți marinari au murit O navă de transport marfă s-a scufundat în Marea Neagră

  • Cel puţin patru marinari au murit duminică în naufragiul unei nave de transport marfă în Marea Neagră, în largul Turciei, au anunţat autorităţile turce.
  • După ce iniţial au afirmat că ar fi vorba de un cargou rusesc, autorităţile turce au precizat în cele din urmă că nava, numită 'Arvin', circula sub pavilionul micului arhipelag Palau din Pacific.
Cel puţin doi marinari au murit duminică în naufragiul unei nave de transport marfă în Marea Neagră, în largul Turciei, au anunţat autorităţile turce, adăugând că cinci membri ai echipajului au fost salvaţi, relatează AFP., citat de agerpres.ro.

După ce iniţial au afirmat că ar fi vorba de un cargou rusesc, autorităţile turce au precizat în cele din urmă că nava, numită 'Arvin', circula sub pavilionul micului arhipelag Palau din Pacific.

"Echipajul număra 13 membri. În acest moment, cinci persoane au fost salvate, iar două trupuri neînsufleţite au fost recuperate", a declarat guvernatorul provinciei Bartin din Turcia, Sinan Güner, citat de agenţia oficială de presă Anadolu.

Potrivit acestuia, nava, al cărui echipaj este ucrainean, circula din Georgia spre Bulgaria la momentul naufragiului, care s-ar fi produs din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Güner a precizat că şi intervenţia echipelor de salvare este îngreunată de condiţiile meteo. Conform Ministerului turc al Apărării, a fost mobilizată o fregată pentru a participa la operaţiunile de salvare.

Puternice rafale de vânt şi ninsori s-au produs duminică în regiunea unde s-a scufundat nava, aceste condiţii meteo riscând să reducă vizibilitatea şi să complice circulaţia ambarcaţiunilor.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Restricția privind lucrările de înnisipare din stațiunea Mamaia a fost anulată (galerie foto)

05 Mar 2021 952

Avram Iancu, la „Chefi la cuţite“ Bibliotecarul care a înotat în Marea Neagră, de la Sulina la Istanbul, a primit cuţitul de argint

02 Mar 2021 1442

Ședinţa Biroului Executiv al Rețelei Universităților de la Marea Neagră

24 Feb 2021 272

Ministrul Energiei a anunțat că va fi extrasă prima moleculă de gaz românesc din Marea Neagră, în zona de nord a litoralului

24 Feb 2021 461

Una din teme, mediul de securitate din zona Mării Negre Discuție între Ministrul Ciucă și însărcinatul cu afaceri al SUA, David Muniz

19 Feb 2021 421

#citeșteDobrogea Utilaje folosite, forţă de muncă implicată şi costuri ale lucrărilor la Canalul Dunăre-Marea Neagră

17 Feb 2021 1599

Cutremur, în Marea Neagră, în această dimineață. La șapte kilometri adâncime

11 Feb 2021 1051

Misiune de instruire a militarilor români și americani, în Marea Neagră

05 Feb 2021 579

12 ani de la pronunţarea Hotărârii Curţii Internaţionale de Justiţie în cauza „Delimitarea Maritimă în Marea Neagră“

03 Feb 2021 799

Cutremur în Marea Neagră!

02 Feb 2021 1864

Cutremur în Marea Neagră. Distanţa de la epicentru până la Constanţa

30 Jan 2021 4324

USR a făcut propunerea pentru conducerea ACROPO. Pentru postul de președinte a candidat și constănțeanul Mădălin Cristea, de profesie navigator

29 Jan 2021 3176

#citeșteDobrogea Lucrările la construcţia şi finalizarea Canalului Dunăre-Marea Neagră (1976-1984)

27 Jan 2021 857

#citeșteDobrogea Fabrica de ciment din Medgidia

20 Jan 2021 1529

OMV Petrom, investiție de 32 de milioane de euro într-o nouă campanie de foraj în Marea Neagră

18 Jan 2021 1401