Ministrul apărării german avertizează asupra pericolului ca războiul din Ucraina să se extindă

Sursa foto: Facebook/ Vitalie Cojocari




 
  • Ministrul apărării german Boris Pistorius a avertizat că războiul dintre Rusia şi Ucraina s-ar putea extinde în ţările din vecinătate, transmite vineri DPA, potrivit Agerpres.
 

„Auzim ameninţări de la Kremlin aproape în fiecare zi - cel mai recent din nou împotriva prietenilor noştri din statele baltice'', a declarat Pistorius într-un articol publicat de cotidianul Tagesspiegel vineri, la exact un an de la preluarea mandatului de ministru federal al apărării.


Referitor la armata germană (Bundeswehr), Boris Pistorius a accentuat: „Trebuie să ne consolidăm rapid capacităţile de apărare, în contextul urgenţei situaţiei ameninţării''.

„Aşadar, trebuie să luăm în calcul faptul că (preşedintele rus) Vladimir Putin ar putea chiar ataca o ţară NATO cândva'', a afirmat Boris Pistorius, care a estimat că, dacă ar fi să se întâmple, acest lucru ar avea loc peste 5-8 ani începând de acum.


Prin apelul său ca Bundeswehr să devină „pregătită de război'', Pistorius a dorit să „zdruncine societatea'' germană. El aşteaptă propuneri pentru reintroducerea unei versiuni a serviciului militar obligatoriu până în aprilie, după ce ţara sa a renunţat la acesta în 2011.

Potrivit ministrului german, industria apărării trebuie să devină mai eficientă. Boris Pistorius s-a pronunţat pentru reformarea datoriei publice, din raţiuni de securitate. „Cu un mecanism al datoriei în forma actuală, nu vom trece traversa aceste crize teferi'', a explicat el.

Pe de altă parte, reprezentantul Berlinului a respins cererile de suplimentare a ajutorului militar german pentru Ucraina, spunând că Bundeswehr nu poate ajunge la „epuizare'' şi lăsa Germania „lipsită de apărare''.

Pe 24 februarie 2022, Rusia a lansat o agresiune nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei, susţinând că efectuează o „operaţiune militară specială de denazificare'' în ţara vecină şi de protejare a comunităţii rusofone.

Citește și

Mercenari francezi uciși în Ucraina! Ambasadorul Franței convocat la Ministerul de Externe din Rusia
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Ministrul apărării germane, Christine Lambrecht, în vizită la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu (GALERIE FOTO și VIDEO)

02 Mar 2022 2498

Ministrul apărării naționale, întâlnire cu omologul său german la Mihail Kogălniceanu

01 Mar 2022 1280

Ministrul Mihai Fifor la Conferința de securitate de la München Despre stabilitatea din regiunea Ucrainei și a Mării Negre. Cine a participat la prânzul de lucru

17 Feb 2018 2390

Germania sporeşte bugetul Apărării

07 Nov 2016 1477

Comunicat de presa MApN

24 Nov 2015 918

Întâlnirea premierului Victor Ponta delegaţia condusă de ministrul apărării din Rep. Federală Germania

04 Jun 2015 975

Întâlnire a miniştrilor român şi german ai apărării, la sediul M.Ap.N.

03 Jun 2015 1168