Nivelul de radiaţii la fosta centrală nucleară de la Cernobîl este ridicat. Anunțul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică

Imagine de la Cernobîl Foto PixabayAgenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a confirmat că nivelul de radiaţii înregistrat după o lună de ocupaţie militară rusească la fosta centrală nucleară de la Cernobîl din nordul Ucrainei este ridicat, dar nu reprezintă un pericol pentru sănătate, relatează agenţia EFE.



După revenirea sa dintr-o vizită la Cernobîl, directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a declarat joi, 28 aprilie, la Viena că nivelul radiaţiilor detectat în interiorul tranşeelor săpate de soldaţii ruşi în ''zona de excludere'' din apropierea centralei este de şase ori peste parametrii normali.



Pe de altă parte, acest nivel al radiaţiilor - înregistrat miercuri de experţii AIEA - este de trei ori inferior limitei permise pentru personalul centralei dezafectate, a adăugat Grossi.


Conform măsurătorilor AIEA, nivelul de radioactivitate detectat în tranşeele săpate de soldaţii ruşi este echivalent cu o expunere de 6,5 milisiverţi pe an, în timp ce limita permisă pentru angajaţii centralei este de 20 de milisiverţi pe an.



Centrala dezafectată după accidentul nuclear din 1986 a fost ocupată de trupele ruse din prima zi a invaziei asupra Ucrainei declanşate pe 24 februarie. Odată cu retragerea din partea de nord a Ucrainei, trupele ruse au eliberat zona pe 31 martie, dar în perioada cât au fost acolo săparea de tranşee şi mişcările vehiculelor militare au răscolit solul radioactiv şi au ridicat astfel în aer praf radioactiv.



După retragerea soldaţilor ruşi au apărut informaţii despre o expunere a lor la doze letale de radiaţii în zona de excludere.




Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ANOFMRata şomajului înregistrat în evidenţele ANOFM în luna martie 2024

26 Apr 2024 318

Premierul Marcel Ciolacu-Am încredere că vom reuși să creștem schimburile comerciale

26 Apr 2024 254

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 380

ISU HarghitaBilanțul misiunilor zilnice

26 Apr 2024 233

Undă verde de la Municipalitate Imobilul ridicat de Primavera Campus SRL în municipiul Constanța, în zona Campusul Universitar, va fi modificat

25 Apr 2024 528

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 698

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 316

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 269

Poliția RomânăIntervenții ale polițiștilor

24 Apr 2024 224

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 772

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 11 și DEX 12

24 Apr 2024 193

Protest la Oficiul Registrului Comerțului Constanța! Ce revendicări au sindicaliștii (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1226

Procurorul Oana Andreea Schmidt Hăineală, în atenția CSM! Anul trecut a trimis în judecată familia Pascu (RECHIZITORIU)

22 Apr 2024 684

Ședință CLM Constanța Valoarea investiției menite să crească siguranța în municipiul Constanța s-a majorat cu aproximativ trei milioane de euro (DOCUMENT)

22 Apr 2024 691

Ziua Pământului, marcată de Ministerul Educației

22 Apr 2024 350