Preşedintele Vladimir Putin a promulgat bugetul Rusiei pentru perioada 2024-2026

Foto: PixabayPreşedintele Vladimir Putin a promulgat luni bugetul Rusiei pentru perioada 2024-2026. Documentul prevede pentru anul viitor o creştere cu 66 % a sumelor alocare Apărării faţă de anul în curs, transmite agenţia EFE citată de Agerpres.ro

În contextul războiului din Ucraina, anul viitor cheltuielile militare ale Rusiei le vor depăşi pentru prima dată pe cele sociale. Pentru acestea din urmă sunt prevăzute 7,5 trilioane de ruble (84,3 miliarde de dolari), în timp ce Apărarea va primi 10,4 trilioane de ruble (111 miliarde de dolari), sumă ce reprezintă aproximativ o treime din întregul buget. Pentru anul în curs bugetul Apărării a fost de 6,5 trilioane de ruble (66,7 miliarde de dolari).

În proiecţiile bugetare pentru anii 2025 şi 2026 sumele alocate Apărării sunt mai mici decât cele pentru exerciţiul bugetar 2024, dar peste cele din 2023, reprezentând 8,6 trilioane de ruble (88 de miliarde de dolari) şi, respectiv, 7,5 trilioane de ruble (77,2 miliarde de dolari).

 Agerpres.ro 

Citește și: 

Moscova acuză Chișinăul că vrea să distrugă complet relația cu Rusia, după aderarea Republicii Moldova la sancțiunile occidentale

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

De unde putem cumpăra cireşe mai ieftine? Kilogramul este chiar şi de trei ori mai mic decât în pieţe!

06 May 2024 691

Putin a participat la slujba de Paşte oficiată de şeful Bisericii Ortodoxe din Rusia

06 May 2024 323

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

04 May 2024 539

Cum poți prepara cel mai savuros grătar vegan sau de post?

01 May 2024 382

Horoscop pentru duminică, 28 aprilie 2024. Află ce îţi rezervă astrele pentru astăzi!

28 Apr 2024 560

UPDATE Accident rutier cu persoana încarcerată în județul Tulcea. Un elicopter SMURD din județul Constanța intervine (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 1028

Stațiunea Mamaia din Constanța, înainte de minivacanță (Galerie FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 570

Horoscop pentru sâmbătă, 27 aprilie 2024. Iată ce le este rezervat zodiilor astăzi

27 Apr 2024 584

Fotoreportaj Atmosferă neobișnuită în Constanța! (FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 1405

Ședință CLM Constanța CT BUS SA a înregistrat un profit de peste 6,5 milioane de lei în anul 2023 (DOCUMENT)

23 Apr 2024 670

Aniversări românești. Regele Carol I – 185 ani de la naștere (I) Ionel I.C. Brătianu - „întemeetor al României moderne, un adevărat Suveran constituţional fiindcă era totdeodată şi liberal şi conservator”

23 Apr 2024 492

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 1023

Proiectul de HCL a fost inițiat de grupul consilierilor locali PSD Prefectul județului Constanța a declarat recurs în dosarul denumit generic „Stop depresia"!

19 Apr 2024 492

În centrul Constanței Nu avem iluminat public noaptea, dar avem ziua (FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 509

Vladimir Putin a numit un nou ambasador al Rusiei în România

16 Apr 2024 638