Regatul Unit al Marii Britanii Mortalitatea maternă, la cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani

Foto cu rol ilustrativ. Sursă foto: pexels.com
  • Numărul femeilor din Regatul Unit care mor în timpul sarcinii sau la scurt timp după naştere a atins cel mai înalt nivel din ultimii aproape 20 de ani, conform unui studiu publicat joi, care relevă existenţa unor inegalităţi geografice şi etnice semnificative, transmite AFP.
     
Numărul femeilor din Regatul Unit care mor în timpul sarcinii sau la scurt timp după naştere a atins cel mai înalt nivel din ultimii aproape 20 de ani, conform unui studiu publicat joi, care relevă existenţa unor inegalităţi geografice şi etnice semnificative, transmite AFP.

Potrivit anchetei epidemiologice la nivel naţional MBRRACE-UK, realizată de o unitate de cercetare ataşată în principal universităţilor din Oxford şi Leicester şi care colectează date asupra deceselor materne şi infantile, au fost înregistrate 13,41 decese la 100.000 de sarcini pe parcursul perioadei 2020-2022, în primul rând ca urmare a trombozelor şi tromboembolismului.

Cifra este cea mai mare după perioada 2003-2005.

Excluzând decesele asociate COVID-19 - a doua cea mai frecventă cauză de deces în această perioadă - rata mortalităţii materne a ajuns la 11,54 din 100.000 de sarcini, o creştere de 31% comparativ cu rata din 2017-2019.

Regatul Unit prezintă, însă, una dintre cele mai scăzute rate de mortalitate maternă din lume, uşor mai ridicată faţă de cea din Franţa (aproximativ 8 la 100.000 de sarcini, conform ONU) sau din Canada (9).

Acest studiu vine după o serie de scandaluri din ultimii ani care au implicat maternităţile din cadrul serviciului public de sănătate, unde îngrijirea inadecvată a condus la zeci de decese infantile şi materne evitabile.

Raportul MBRRACE-UK a făcut posibilă "identificarea unor exemple clare de maternităţi aflate sub presiune", după cum a subliniat Marian Knight, directoarea unităţii naţionale de epidemiologie perinatală, care a adăugat că această creştere a mortalităţii materne reprezintă "o nouă sursă de îngrijorare" în ceea ce priveşte starea sistemul sanitar britanic.

"Asigurarea sănătăţii (femeilor) înainte de sarcină, în special prin abordarea patologiilor precum supraponderalitatea şi obezitatea şi oferirea de îngrijiri mai incluzive şi personalizate trebuie să fie mai mult ca niciodată o prioritate", a pledat Knight.


În comparaţie cu femeile albe, cele de culoare prezintă un risc de trei ori mai mare de deces înainte sau în decurs de şase săptămâni de la naştere.

Femeile care trăiesc în zonele cele mai defavorizate din Regatul Unit prezintă, la rândul lor, un risc de două ori mai mare de deces, comparativ cu cele care trăiesc în zonele cele mai avantajate.

Un purtător de cuvânt al Sistemului Naţional de Sănătate (NHS) din Regatul Unit a recunoscut că "sunt necesare măsuri suplimentare", subliniind că sistemul public de sănătate şi-a mărit deja investiţiile cu câteva sute de milioane de lire sterline pentru a îmbunătăţi îngrijirea în maternităţi. 



Citește și:
Israel-Hamas: Africa de Sud a acuzat Israelul de „acte de genocid sistematice”

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

19 Apr 2024 439

Firme Constanța Firmă de arhitectură deschisă în municipiu. Iată cine o conduce

24 Dec 2023 2819

Englezii de la Bitum Exim Logistic LTD au cedat capitalul Bitum Storage SRL. Fostul administrator al firmei este din Năvodari

28 Nov 2023 1034

MApNVizită a ministrului apărării naționale în Marea Britanie

27 Nov 2023 560

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cu ocazia încheierii mandatului în România

12 Oct 2023 707

MAE Atenţionare de călătorie pentru Marea Britanie! Perturbări ale zborurilor Wizz Air în Luton

30 Aug 2023 859

Universitatea Ovidius din Constanța, la o nouă întâlnire transnațională în cadrul unui proiect european în domeniul sportului

27 Jun 2023 951

Atenţionare de călătorie în Regatul Unit. Sunt perturbări ale serviciului de control electronic la frontieră (e-Gates) de pe aeroporturi

28 May 2023 929

Atenționare de călătoriie în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Vor fi perturbări ale activității poliției de frontieră

05 May 2023 862

De la corporatist, la maistru militar de marină. Astăzi este despre Florin Drăgan din Năvodari (FOTO)

18 Apr 2023 2695

Întâlnirea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu reprezentanți ai comunității românești din Regatul Unit

23 Mar 2023 852

Atenţionare de călătorie Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. Sunt perturbări ale activității poliției de frontieră

15 Mar 2023 1093

Atenționare de călătorie în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord! Anunțul MAE

08 Mar 2023 1128

Peste 3.700 de tone de deşeuri, oprite în 2022 la intrarea în România. Situaţia pe frontiere, în anul 2022

30 Dec 2022 990

Atenţionare de călătorie MAE. Unde vor avea loc proteste sindicale

20 Dec 2022 1001