Rusia, dispusă să reia negocierile cu Ucraina

Invazie în Ucraina, foto: Facebook/ Vitalie Cojocari

Rusia este dispusă să reia negocierile cu Ucraina, în condițiile în care Kievul îşi exprimă disponibilitatea de a face acelaşi lucru, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Moscova viceministrul de externe rus, Andrei Rudenko. 

Potrivit acestuia, Rusia nu a întrerupt procesul de negociere, ci partenerii ucraineni sunt cei care l-au pus pe pauză. 
 

„De îndată ce îşi vor exprima disponibilitatea de a reveni la masa negocierilor, în mod firesc vom răspunde afirmativ", a declarat Rudenko, adăugând că „principalul este să ai ce să discuți” 


Cu o zi în urmă, Kremlinul afirma că în acest moment negocierile dintre Moscova şi Kiev sunt complet suspendate din cauza „lipsei absolute de voinţă" din partea Ucrainei - „discuțiile nu progresează de fapt”. Motivul, potrivit Rusiei, ar fi influenţa SUA şi a Regatului Unit în procesul de negocieri.

Consilierul preşedinţiei ucrainene Mihailo Podoleak a confirmat că negocierile cu Rusia sunt "pe pauză" deoarece Moscova ezită să accepte că condiţiile care prevalau la începutul campaniei militare ruse în Ucraina s-au schimbat substanţial.

Negocierile dintre cele două părţi au intrat în impas cu o lună şi jumătate în urmă, la Istanbul, Turcia, după ce luptele de la Mariupol s-au intensificat şi au ieşit la iveală imagini cu atrocităţile din Bucea, o suburbie a Kievului. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

04 May 2024 321

CS Victoria Cumpăna Luptătoarele, nouă medalii la Turneul Internațional „Alina Vuc Trophy“ (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 573

Firme Constanța Doi ucraineni și-au deschis o afacere care se va ocupa de prelucrarea datelor și administrarea paginilor web

28 Apr 2024 520

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 759

Atenție la jucăriile oferite în dar micuților de Paște! Ce au găsit vameșii într-un container sosit din China în Portul Constanța

26 Apr 2024 421

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

25 Apr 2024 857

Ministerul rus al Apărării va înfiinţa un centru de producție drone

20 Apr 2024 468

Valeriia Nails SRL. O femeie din Ucraina și-a deschis firmă la Constanța

16 Apr 2024 736

Raportul CSAT pe 2023 Securitatea în regiunea Mării Negre, în deteriorare pe fondul „agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei”

16 Apr 2024 496

Prohibiţia pescuitului se extinde şi în apele de frontieră cu Ucraina şi Bulgaria

15 Apr 2024 831

CSM Constanța box Amalia Niță, pentru a patra oară campioană europeană! (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 864

Tenis România, calificare la turneul final al Billie Jean King Cup, după o victorie memorabilă cu Ucraina. Căpitan nejucător, Horia Tecău, din Constanța (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 734

Încălțăminte sport contrafăcută în valoare de 6.000.000 lei, reținută de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

10 Apr 2024 411

Alertă la centrala nucleară Zaporojie! Rusia acuză armata ucraineană că ar fi lovit-o

07 Apr 2024 651

Papa Francisc i-a încurajat pe politicieni „să se oprească puţin şi să încerce să negocieze" pacea în Ucraina şi în Orientul Mijlociu

07 Apr 2024 496