Tragedie la o nuntă în Irak! Un incendiu violent a ucis peste 100 de persoane

Sursa foto: TwitterCel puţin o sută de persoane au murit şi alte 150 au fost rănite într-un incendiu nocturn în timpul unei nunţi care avea loc într-o sală de festivităţi din nordul Irakului, potrivit unui bilanţ preliminar anunţat miercuri de autorităţile sanitare, transmite AFP citat de Agerpres.ro

La principalul spital din Hamdaniyah, un orăşel creştin din apropiere de Mosul cunoscut şi sub numele de Qaraqosh, un fotograf AFP a văzut sosind mai multe ambulanţe.

După miezul nopţii, în curtea spitalului erau adunate zeci de persoane, rude ale victimelor sau locuitori veniţi săi doneze sânge, potrivit aceleiaşi surse. Locuitori erau strânşi şi în faţa uşilor deschise ale unui camion frigorific unde erau depuse mai mulţi saci mortuari negri.

Autorităţile sanitare din Ninive, provincia în care se află Qaraqosh,"au înregistrat o sută de morţi şi peste 150 de răniţi în incendiul de la o sală de nunţi din Hamdaniyah", a anunţat agenţia oficială de presă irakiană INA, invocând un bilanţ preliminar.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Saif al-Badr, a confirmat acest bilanţ.

Referindu-se la intervenţia sa la locul în care a avut loc tragedia, Apărarea Civilă a semnalat prezenţa unor panouri prefabricate "foarte inflamabile şi care contravin standardelor de siguranţă"."Incendiul a provocat căderea unor părţi din tavan din cauza utilizării unor materiale de construcţie foarte inflamabile şi ieftine", potrivit comunicatului de presă al Apărării Civile.

"Informaţiile preliminare indică faptul că au fost folosite artificii în timpul unei nunţi, care au declanşat un incendiu", se mai arată în comunicat.


Într-un comunicat succint, premierul Mohamed Chia al-Soudani le-a cerut miniştrilor Sănătăţii şi de Interne să "mobilizeze toate eforturile de salvare" pentru a ajuta victimele tragediei.

Ministerul Sănătăţii a anunţat "trimiterea de camioane cu ajutoare medicale" din Bagdad şi alte provincii ale ţării, asigurându-se că echipele sale din Ninive sunt mobilizate pentru "tratarea răniţilor".

Sursa: Agerpres.ro

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doliu în Armată! Plutonier major Adrian Marțincu, din cadrul „Rechinilor Albi“, condus astăzi pe ultimul drum, la Amzacea (galerie foto + video)

08 Oct 2021 11970