Trei persoane au murit şi alte cinci au fost rănite după cutremurul din China

Foto: google MapsTrei persoane au murit şi alte cinci au fost rănite în China în urma unui cutremur cu magnitudinea 7,1 care s-a produs marţi în zona Wushi din prefectura Aksu situată în Regiunea Autonomă Xinjiang-Uigură din nord-vestul ţării, au anunţat autorităţile, transmite agenţia Xinhua citată de Agerpres.ro

Seismul a fost înregistrat puţin după ora locală 02:00 (18:00 GMT luni) de Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), la o adâncime de 27 de kilometri, la circa 140 de kilometri vest de oraşul Aksu.

Agenţia France-Presse a relatat anterior că aproximativ 50 de persoane au fost rănite marţi în cel mai mare oraş din Kazahstan şi în China după seismul care a fost resimţit şi în Kârgâzstanul vecin, într-o regiune în care cutremurele de pământ se produc cu regularitate.

La Almatî, cel mai mare oraş kazah, unde 2 milioane de locuitori trăiesc deasupra a 27 de falii tectonice, "44 de persoane au cerut ajutor medical pentru diverse răni", a anunţat Ministerul Sănătăţii marţi, precizând că opt dintre ele erau în continuare spitalizate.

Marţi dimineaţă, Agenţia kazahă de seismologie a anunţat că alte două seisme cu magnitudini de 5,2 şi 5,3 s-au produs în jurul orei locale 10:00 (04:00 GMT) în aceeaşi zonă şi care au fost resimţite la Almatî, unde atmosfera a rămas calmă şi şcolile au fost închise, potrivit unui corespondent al AFP.

În Kârgâzstan, Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că seismul nu a făcut nici victime, nici pagube materiale, în pofida unor replici "deosebit de puternice".

În India, posturile de televiziune din capitala New Delhi, situată la circa 1.400 de kilometri de epicentru, au relatat că seismul a fost resimţit pe plan local.

La puţin timp după aceea, trei replici au fost înregistrate în regiune, cu magnitudini de 5,5, 5,1 şi 5, a adăugat USGS.

 Agerpres.ro 

Citește și: 

Cutremur cu magnitudinea 7 produs la graniţa dintre China şi Kârgâzstan

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cutremur mare în estul Turciei!

25 Jan 2024 1891

Cutremur cu magnitudinea 7 produs la graniţa dintre China şi Kârgâzstan

23 Jan 2024 779

Cutremur violent, de suprafață, în China. A fost unul din cele mai puternice, de pe glob, din acest an

21 May 2021 3313

Tragedia din Tangshan. 44 de ani de la cel mai devastator cutremur din secolul XX

28 Jul 2020 1335

„Cutremur“ în Piața Chiliei din Constanța! Procurorii DIICOT au făcut anunțul final în cazul drogurilor aduse din China!

25 Apr 2020 8438

Cutremur de suprafață extrem de violent. Unde a fost epicentrul și ce magnitudine a avut

18 Nov 2017 3364

UPDATE. Test nuclear? Cutremur de suprafață, extrem de violent, în Coreea de Nord. Ce magnitudine a avut și la ce adâncime s-a produs

03 Sep 2017 3458

Cutremur de 7 grade, în provincia chineză Sichuan. Cel puţin 4 persoane au murit. Zeci de persoane au fost rănite

08 Aug 2017 1952

Imagini din timpul cutremurului din China (video)

08 Dec 2016 2437

Cutremur de magnitudine Mw 6 în urmă cu puțin timp. La 10 kilometri adâncime

08 Dec 2016 1640

Cutremur cu magnitudine de 6,5 în China

25 Nov 2016 1599

Cutremur de 5,8 grade, produs în această dimineaţă

12 May 2016 2107

Tibetul, zgâlţâit de un cutremur de 5,5 grade

11 May 2016 1840

114 morţi, în urma seismului produs marţi în Nepal

14 May 2015 1933

Ultimele date despre tragedia din Asia

26 Apr 2015 2190