Ucraina acuză Rusia de utilizarea unui gaz lacrimogen interzis pe front

Sursa foto: Goole Maps
  • Ucraina acuză Rusia că utilizează un explozibil ce conţine componente interzise împotriva soldaţilor ucraineni aflaţi în tranşee, a anunţat duminică Statul major al armatei ucrainene, relatează DPA.
     
Ucraina acuză Rusia că utilizează un explozibil ce conţine componente interzise împotriva soldaţilor ucraineni aflaţi în tranşee, a anunţat duminică Statul major al armatei ucrainene, relatează DPA, citat de Agerpres.

Kievul afirmă că de la începutul războiului au fost consemnate 626 de astfel de cazuri, dintre care 51 numai de la 1 ianuarie acest an.

Explozibil ce conţine gaz iritant CS, cunoscut şi ca gaz lacrimogen, a fost lansat din drone sau lansat de artilerie.

Folosirea acestui gaz în război este interzisă de Convenţia ONU privind Armele Chimice, document care a fost semnat şi de Rusia.

Acuzaţiile ucrainene nu au putut fi verificate în mod independent, menţionează DPA.

Potrivit Institutului american pentru studiul războiului (ISW), întrucât soldaţii ucraineni sunt dotaţi cu echipament de protecţie împotriva armelor chimice, biologice şi nucleare, gazul lacrimogen nu îi afectează grav. Totuşi, purtarea măştii de gaze este un impediment în timpul luptelor. 


Citește și:
Tanzania: Cel puțin 21 de mineri au murit după prăbușirea unei mine de aur în timpul ploilor torenţiale

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 185

Atenție la jucăriile oferite în dar micuților de Paște! Ce au găsit vameșii într-un container sosit din China în Portul Constanța

26 Apr 2024 377

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

25 Apr 2024 766

Ministerul rus al Apărării va înfiinţa un centru de producție drone

20 Apr 2024 432

Valeriia Nails SRL. O femeie din Ucraina și-a deschis firmă la Constanța

16 Apr 2024 705

Raportul CSAT pe 2023 Securitatea în regiunea Mării Negre, în deteriorare pe fondul „agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei”

16 Apr 2024 479

Prohibiţia pescuitului se extinde şi în apele de frontieră cu Ucraina şi Bulgaria

15 Apr 2024 796

CSM Constanța box Amalia Niță, pentru a patra oară campioană europeană! (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 846

Tenis România, calificare la turneul final al Billie Jean King Cup, după o victorie memorabilă cu Ucraina. Căpitan nejucător, Horia Tecău, din Constanța (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 707

Încălțăminte sport contrafăcută în valoare de 6.000.000 lei, reținută de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

10 Apr 2024 388

Alertă la centrala nucleară Zaporojie! Rusia acuză armata ucraineană că ar fi lovit-o

07 Apr 2024 632

Papa Francisc i-a încurajat pe politicieni „să se oprească puţin şi să încerce să negocieze" pacea în Ucraina şi în Orientul Mijlociu

07 Apr 2024 476

Autoritatea Vamală RomânăReuniunea grupului vamal regional de coordonare dintre România - Republica Moldova - Ucraina

05 Apr 2024 312

Pe surse Barca răsturnată în apropiere de Tuzla ar aparține Marinei din Ucraina și are la bord sisteme de bruiaj și radare

04 Apr 2024 1199

S-a jucat barajul pentru Euro 2024 Ucraina a completat grupa României

29 Mar 2024 498