Ucraina Civili răniți de militarii ruși, duși fără voința lor în Rusia

Bombardamente în Ucraina. Foto: Captură Twitter
  • Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Mai mulţi cetăţeni ucraineni care au fost răniţi de armata rusă după ocuparea unor raioane din regiunea Harkov au fost preluaţi de militarii ruşi şi duşi pe teritoriul Federaţiei Ruse, a declarat duminică, pentru AGERPRES, şeful Departamentului Comunicaţii al Poliţiei Regiunii Harkov, Olena Baranik.

Oficialul Poliţiei din Harkov susţine că există informaţii potrivit cărora persoanele rănite ar fi încercat să plece din localitatea Vilkhivka spre spitale din Harkov, însă nu au putut trece de posturile de control ale militarilor ruşi.

"Doi oameni au fost răniţi. Au încercat să îi ducă la spitalul din Harkov pentru a primi îngrijiri medicale, însă la un punct de control rusesc nu li s-a permis să plece şi martorii ne-au comunicat că momentan se află în Federaţia Rusă, fără acte, pentru că buletinele lor au fost reţinute la punctul de control rusesc", a afirmat Olena Baranik.

Aceasta susţine că, în Vilkhivka, alte trei persoane au fost împuşcate de soldaţii aflaţi pe un tanc al armatei ruse. Ulterior, aceste persoane au fost îngropate în curţile caselor.


Referindu-se la atrocităţile comise de militarii ruşi, reprezentanta Poliţiei din Harkov susţine că în localitatea Husarivka trei persoane, dintre care un copil, au fost arse de vii şi aruncate în beci.

"Cu spaimă ne gândim la numărul victimelor pe care le-am putea găsit după eliberarea localităţilor Izium, Kupeansk şi alte raioane. Nu dispunem de informaţii despre ce se întâmplă acolo. În localitatea Husarivka am avut un caz. Acolo în beci au găsit corpurile a trei persoane, dintre care un copil de 14 ani. Aceşti oameni au fost arşi. Expertiza a demonstrat că au fost arşi de vii", a precizat Baranik.

Harkovul este al doilea oraş ca mărime din Ucraina, având o populaţie de 1,5 milioane de locuitori şi o suprafaţă de 310 kilometri pătraţi. Este situat în Nord- Estul Ucrainei, la 35 de kilometri de frontiera cu Rusia, fiind capitala regiunii cu acelaşi nume. Harkova este unul dintre cele mai importante centre industriale, culturale şi de învăţământ din Ucraina. Producţia industrială şi cercetarea este orientată spre producţia de maşini unelte şi de armament, aici funcţionând o fabrică de tancuri şi o fabrică de tractoare. 

Sursa AGERPRES

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

25 Apr 2024 702

Ministerul rus al Apărării va înfiinţa un centru de producție drone

20 Apr 2024 406

Valeriia Nails SRL. O femeie din Ucraina și-a deschis firmă la Constanța

16 Apr 2024 699

Raportul CSAT pe 2023 Securitatea în regiunea Mării Negre, în deteriorare pe fondul „agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei”

16 Apr 2024 471

Prohibiţia pescuitului se extinde şi în apele de frontieră cu Ucraina şi Bulgaria

15 Apr 2024 740

CSM Constanța box Amalia Niță, pentru a patra oară campioană europeană! (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 829

Tenis România, calificare la turneul final al Billie Jean King Cup, după o victorie memorabilă cu Ucraina. Căpitan nejucător, Horia Tecău, din Constanța (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 697

Încălțăminte sport contrafăcută în valoare de 6.000.000 lei, reținută de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

10 Apr 2024 386

Alertă la centrala nucleară Zaporojie! Rusia acuză armata ucraineană că ar fi lovit-o

07 Apr 2024 624

Papa Francisc i-a încurajat pe politicieni „să se oprească puţin şi să încerce să negocieze" pacea în Ucraina şi în Orientul Mijlociu

07 Apr 2024 470

Autoritatea Vamală RomânăReuniunea grupului vamal regional de coordonare dintre România - Republica Moldova - Ucraina

05 Apr 2024 309

Pe surse Barca răsturnată în apropiere de Tuzla ar aparține Marinei din Ucraina și are la bord sisteme de bruiaj și radare

04 Apr 2024 1187

S-a jucat barajul pentru Euro 2024 Ucraina a completat grupa României

29 Mar 2024 486

Mesajul MAE, în urma atacului din Moscova

23 Mar 2024 647

Istoria Dobrogei - Bibliografie Scutul de la Dura-Europos

23 Mar 2024 2582