Ansamblu de vile turistice în comuna 23 August. Manat Magnum SRL a primit răspuns de la agenţia de mediu

Manat Magnum SRL, care solicitase de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa aviz de mediu pentru proiectul „Construire ansamblu de vile turistice parter, amenajări exterioare şi împrejmuire în limitele edificabilului“, propus a fi amplasat în comuna 23 August, a primit răspuns de la autoritatea de mediu.
 
Astfel, autoritatea competentă pentru protecţia mediului Constanta a anunţat că „nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul «Construire ansamblu de vile turistice parter, amenajări exterioare şi împrejmuire în limitele edificabilului», propus a fi amplasat în comuna 23 August“. Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanta din Constanţa, strada Unirii nr. 23, de luni până joi, între orele 8.00 şi 16.30, şi vineri, între orele 8.00 şi 14.00. De asemenea, cei interesaţi pot depune eventuale comentarii, observaţii şi propuneri până pe data 5.05.2019.
 
Terenul studiat se află în zona estică a comunei 23 August, parte componentă a municipiului Constanţa, în zona falezei. Pentru proiectul de construire a ansamblului de vile turistice - parter, beneficiarii doresc valorificarea potenţialului turistic al amplasamentului, o zonă favorabilă curei heliomarine, sporturilor nautice, odihnei şi recreerii. Beneficiarul doreşte realizarea unei investiţii care propune construirea a nouă imobile, cu regim de înălţime P, cu destinaţia de vile turistice, amenajări exterioare şi împrejmuirea terenului în limita edificabilului.
 
Investiţia va presupune lucrări de construcţie a clădirilor şi crearea unui ambient specific activităţii. Această investiţie urmăreşte valorificarea potenţialului din zona judeţului Constanţa, respectiv comuna 23 August. Amplasamentul imobilului situat este în intravilanul comunei 23 August şi este proprietatea societăţii Manat Magnum SRL, dobândit prin contracte de vânzare-cumpărare. Amplasamentul se situează la 79,35 m de malul Mării Negre. Pe terenul cu suprafaţă de 13.690 mp, beneficiarul propune construirea unui ansamblu de vile turistice, cu regim de înălţime P, amenajări exterioare şi împrejmuirea terenului în limita edificabilului.
 

Manat Magnum SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Înmatriculată în anul 2007, firma are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Ilie Liviu Dumitraşcu este asociat unic, iar Corina Niţu - administrator al firmei care se ocupă de activităţi de servicii informaţionale.
 
Firma are următoarele puncte de lucru: staţiunea Olimp, municipiul Mangalia, sectorul de plajă Olimp I, subsector 4; Bucureşti, strada Puţul de Piatră; oraşul Otopeni, strada Crăiţelor; satul 2 Mai, comuna Limanu, strada Gheorghe Bunoiu, Constanţa. În anul fiscal 2015, societatea cu 3 salariaţi a avut o cifră de afaceri de 154.422 lei şi o pierdere de 1.078.143 lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, firma a avut 10 salariaţi, a raportat o cifră de afaceri de 686.037 lei şi o pierdere de 1.689.500 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 17 salariaţi, cifră de afaceri de 1.864.192 lei şi profit de 566.573 lei.
 
Citeşte şi:
 
Nouă vile cu piscină vor fi construite în 23 August. Cine este investitorul şi cum vor fi dotate clădirile (document)

Un ansamblu de vile turistice va fi realizat în localitatea 23 August. Cine este investitorul

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 387

Trei parcele de teren, situate în Porturile Constanța și Midia, pot fi închiriate de la CN APM Constanța. Licitația de atribuire se va desfășura în luna mai (DOCUMENT)

22 Apr 2024 502

Primăria Constanța anunță decizia privind etapa de încadrare pentru proiectul de finalizare a reabilitării rețelelor termice

22 Apr 2024 350

Imobiliare Constanța Prodexpert Logistics SA ridică mai multe imobile în zona On Plonge Jr. din Mamaia

21 Apr 2024 568

Dezbaterea publică, pe data de 25 aprilie CN ACN Constanța SA va sistematiza teritoriul aferent Danei 99 din zona fluvio-maritimă

20 Apr 2024 433

Bella Licca International SRL elaborează PUZ pentru o investiție în județul Constanța

19 Apr 2024 346

APM Constanța Undă verde de la Mediu pentru extinderea zonei de exploatare de către Celco SA

18 Apr 2024 372

Imobiliare Constanța Când are loc dezbaterea publică pentru construirea unui imobil de 11 etaje la Neptun?

18 Apr 2024 410

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 458

Decizia APM Constanța Hotel de trei etaje, construit de Talpac SRL în Eforie Nord

18 Apr 2024 542

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 468

Investiție realizată de Polaris M Holding la Constanța!

15 Apr 2024 400

Tomis Marina Management a câștigat procesul pentru Portul Tomis Constanța! Judecătorii explică victoria (MOTIVARE+DOCUMENT)

14 Apr 2024 2330

O firmă controlată de doi oameni de afaceri turci va ridica un imobil de patru etaje în municipiul Constanța

13 Apr 2024 770

Cumpărări directe Constanța CN APM SA. Lucrări de ignifugare a podului clădirii Gării Maritime (DOCUMENT)

13 Apr 2024 484