Imobiliare

Blue Bike Development SRL construieşte pe bulevardul Mamaia. Investitorul vrea să demareze consultarea publică (document)


Comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Constanţa se va întruni în data de 3.07.2019, având pe ordinea de zi şi solicitarea investitorului SC Blue Bike Development SRL.

Astfel, Blue Bike Development SRL a cerut emiterea acordului de consultare publică a PUD-ului pentru construire imobil locuire colectivă cu comerţ la parter, amplasat pe bd. Mamaia nr. 161.

Prezenta documentaţie de urbanism se realizează în vederea obţinerii autorizaţiei de construire pentru un imobil P+6E cu destinaţia de locuinţe colective la etaje, spaţii comerciale la parter şi parcaje cu spaţii tehnice la subsol. Terenul pe care se realizează construcţia are 490 mp din măsurători (486 mp din acte) şi se doreşte modificarea retragerilor laterale şi posterioare minime stabilite prin PUZ aprobat cu HCLM nr. 218/05.10.2010. Documentaţia de urbanism se corelează cu prevederile planurilor urbanistice anterior aprobate, în concordanţă cu funcţiunile existente, cu vecinătăţile imediate şi cu solicitările populaţiei, reglementând amănunţit prevederile stabilite prin PUZ aprobat cu HCLM nr. 218/05.10.2010, conform legii 350/2001, şi prin Normele metodologice de aplicare a Kegii 350/2001.

Terenul ce face obiectul documentaţiei de urbanism Elaborare Plan Urbanistic Detaliu, în suprafaţă de 490 mp, se află în intravilanul municipiului Constanţa, stabilit prin avizul MLPAT nr. 76/1991, decizia nr. 76/1991 a Prefecturii Judeţului Constanţa, extins apoi prin aprobarea HCLM nr. 15/29.01.1993, cu modificările şi actualizările ulterioare aprobate prin HCLM nr. 31/01.04.1997, HCLM nr. 144/08.04.2004 şi HCLM nr. 196/07.04.2005.

Amplasamentul studiat se găseşte în zona nord-estică a Constanţei, mai exact pe bd. Mamaia 161. Terenul ce a generat iniţiativa întocmirii unui PUD aparţine proprietarilor SC Blue Bike Development SRL, conform contractului de vânzare-cumpărare. În vecinătatea terenului care face obiectul PUD se află terenuri aparţinând domeniului public al primăriei municipiului Constanţa şi terenuri proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice. Zona studiată este parte dintr-o zonă cu funcţiuni de locuire individuală, colectivă, sedii de firmă, spaţii comerciale, servicii. Zona beneficiază de acces facil din arterele importante de circulaţie din zonă, respectiv bd. Mamaia. Vecinătăţile sunt reprezentate de zone rezidenţiale în regim colectiv (în imobile cu regim de înălţime P+2E-P+4E) şi în regim de locuire individuală (P-P+2E), precum şi spaţii comerciale sau sedii de firme.

Potrivit PUZ-ului aprobat prin HCLM nr. 218/05.10.2010, indicatorii urbanistici admişi în zona studiată - ZR2, din care face parte şi terenul ce a generat PUD, sunt: funcţiuni admise: instituţii, servicii echipamente publice, birouri, proiectare, consultanţă, comerţ cu amănuntul, pensiuni, agenţie de turism, alimentaţie publică, depozitare, care nu generează noxe, locuinţe individuale şi colective care pot include şi spaţii cu acces public la nivelul subsol-parter; regim de înălţime - P+6E, POT = 70%, CUT = 4,9.

Despre Blue Bike Development SRL


SC Blue Bike Development SRL a fost înmatriculată în anul 2012 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Firma este controlată de Stere Iorgoveanu, cu 25% din capitalul social, Octavian Caraivan, cu 25% din capitalul social, Marcela Chiru, cu 25% din capitalul social, şi Viorica Petre, cu 25% din capitalul social. Administratorii firmei, care se ocupă de lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, sunt Caraivan Octavian, Petre Ștefan Cătălin şi Iorgoveanu Stere.

Societatea are următoarele puncte de lucru: Mamaia, teren în suprafaţă de 822 mp, aferent construcţiei grup sanitar Marea Neagra Est, nr. cadastral 15758; municipiul Constanţa, strada Renaşterii nr. 2; municipiul Constanţa, strada Ştefan cel Mare nr. 92. În anul fiscal 2015, firma cu 19 salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 9.785.907 lei şi un profit de 3.317.508 lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, societatea a avut 18 salariaţi, o cifră de afaceri de 6.811.231 lei şi un profit de 1.475.681 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 17 salariaţi, cifră de afaceri de 4.086.666 lei şi o pierdere de 142.632 lei.

În secţiunea „Documente“ puteţi consulta documentaţia depusă la Primăria Constanţa de către Blue Bike Development SRL.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Blue Bike Development SRL, iniţiatoarea unui PUD pentru ridicarea unui imobil pe bulevardul Mamaia (document)

08 Oct 2019 632

Blue Bike Development SRL construiește pe bulevardul Mamaia. Constănțenii, invitați să depună observații

12 Sep 2019 777

Ce a solicitat Blue Bike Development SRL de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa (document)

03 Jul 2019 1005

A fost solicitat aviz de oportunitate Blue Bike Development SRL investește pe strada Nicolae Iorga din Constanța (document)

04 May 2019 1382

Prefectura Constanţa nu renunţă la proces! Cere anularea unei hotărâri de Consiliu Local Municipal. Vizat, blocul din coasta Poliţiei

16 Mar 2019 2179

Printre asociaţi, fostul partener al lui Giurgiucanu Blue Bike Development SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanţa

21 Aug 2018 1004

Ce răspuns a primit Blue Bike Development SRL de la Primăria Constanța. Este vizat blocul de zece etaje de lângă IPJ

21 Feb 2018 2880

Cine sunt chiriaşii unităţilor militare din Constanţa? Pe listă, agenţi economici renumiţi! Ce contracte au cu Armata

07 Oct 2017 8728

Printre asociaţi, fostul partener al lui Giurgiucanu Blue Bike Development SRL modifică blocul de zece etaje din coasta IPJ Constanţa

30 Nov 2016 3837

Bloc de zece etaje, în coasta IPJ Constanţa Blue Bike Development SRL continuă lucrările la imobilul de pe strada Renaşterii (galerie foto)

04 Jul 2016 8263

Printre asociaţi, un fost partener de afaceri al lui Giurgiucanu Parcare nouă pe strada Renaşterii, plămădită de Blue Bike Development SRL

13 May 2016 2022

Cu acordul municipalităţii Fostul partener al lui Giurgiucanu, din Dosarul Retrocedărilor, adaugă un etaj blocului de pe strada Iosif Ivanovici (document)

14 Apr 2016 2156

Legături cu Giurgiucanu, din Dosarul Retrocedărilor Octavian Caraivan a primit acordul Primăriei pentru finalizarea blocului de 10 etaje (galerie foto)

20 Nov 2015 2884

Cu acordul Primăriei Constanţa Caraivan, fost partener de afaceri cu Giurgiucanu din dosarul Retrocedărilor, supraetajează blocul din Mamaia

06 Nov 2015 2264

Unul dintre asociaţi, fost partener cu Giurgiucanu din Dosarul Retrocedărilor Blocul de şase etaje cu piscină al Blue Bike Development va suferi modificări

25 Jul 2015 1614