Ce se construiește Codin Maticiuc a primit undă verde de la Mediu pentru blocul din Mamaia Nord (document)

  • Codin Maticiuc ridică un bloc în Mamaia Sat
  • APM Constanța a dat undă verde pentru proiectul
 
Codin Maticiuc a primit răspunsul de la Autoritatea pentru Protecția Mediului Constanța pentru ridicarea unui imobil în Mamaia Nord.
 
Autoritatea pentru Protecţia Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul imobiliar societății controlate de Codin Maticiuc, în Mamaia Sat.
 
APM a decis că „nu este necesara efectuarea evaluarii impactului asupra mediului”, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul: „Construire imobil P+4E-locuințe colective și împrejmuire teren”, amplasat în județul Constanța, Năvodari, Zona Mamaia Sat, str. M17, Parcela A 166/45, titular fiind MMBM Premium Properties SRL.
 
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecţia Mediului Constanța din Municipiul Constanța, str. Unirii nr. 23, în zilele de luni - vineri, între orele 8-13, precum şi la următoarea adresă de internet http://apmct.anpm.ro.
   
Comentariile/Observaţiile/Propunerile publicului interesat se pot înainta până la data de 22.07.2021.
 
Conform Memorandumului de prezentare, care poate fi consultat în secțiunea „Documente”, beneficiarul dorește obținerea autorizația pentru construirea unui imobil cu funcțiunea de locuințe colective având un regim de înălțime de P+4E. Terenul are o suprafață de 1.492 mp și este deținut în proprietate de către solicitant și are categoria de folosință „arabil”. Destinața terenului stabilită prin planurile de urbanism aprobate este „locuințe cu caracter sezonier sau permanent, dotări turistice și complementare”.
 
La nivelul partelului, ar urma să fie construite un hol de acces, casa scării, 2 apartamente cu 2 camere, 2 apartamente cu 3 camere, 2 holuri acces boxe, 17 boxe și o cameră tehnică cu acces din exterior. La etajele 1-4 se vor construi casa scării, 2 apartamente cu 2 camere, 4 apartamente cu 3 camere.
 
Se estimează ca investiția va fi de aproximativ 740.000 de euro, iar durata estimată de executare a lucrărilor va fi de 36 de luni.

 

Despre MMBM Premium Properties SRL


Societatea a fost înființată în anul 2010, cu sediul social în București, Sector 1. Asociați în firmă sunt Ion Maticiuc, cu 70%, fiind tatăl lui Codin Maticiuc, care deține 10% din capitalul social. Totodată, în firmă mai sunt și Marcel Buncilă și Marin Finel Dănuț, ambii deținând 10%. În anul 2019, firma a raportat 1 salariat, la o cifră de afaceri de 88.949 lei, cu o pierdere de 26.427 lei.

Firma are un punct de lucru în Constanța, pe strada Milano, cât și un punct de lucru în București, pe strada Franceză.
 
Codin Maticiuc este cunoscut în lumea showbizului din România și nu numai, el fiind actor, scenarist şi producător al filmului „Miami Bici”, unde a conlucrat cu Matei Dima - „BROmania”, fiul șefului de la Drumuri și Poduri Constanța.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Participanții la UNTOLD pot dona, în acest an, la festival pentru proiectul „Spitale publice din bani privați“

31 Aug 2021 441

Ce se construiește Codin Maticiuc ridică un bloc în Mamaia Sat

24 May 2021 1604

Alin Cocoş şi-a petrecut ziua de naştere acasă

06 Apr 2015 2476