Certificat de urbanism nou, pentru Iancu Cușu! Investiția vizează blocul de 8 etaje pe care îl ridică în Mamaia



Societatea Real Estate Investment SRL, prin Iancu Cușu, a obținut de la Primăria Constanța, un certificat de urbanism ce vizează investiția din zona Dolce Vita, din Mamaia.
 
Mai precis, prin CU 1557 din data de 12 iulie 2022, omul de afaceri va extinde rețeaua de apă, branșament apă și record canalizare menajeră imobil D+P+5-8E, iar documentul este valabil 12 luni. Investiția se va realiza pe bulevardul Mamaia nr. 407.
 
Conform AC 849/03.06.2020, omul de afaceri urmează să construiască un imobil D+P+5-8E cu destinația de hotel apartament, împrejmuire teren,organizare de șantier și amplasare firmă luminoasă. În 2019, Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa a declarat că nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Construire imobil D+P+5-8E cu destinaţia de Hotel Apartament cu 111 unităţi şi împrejmuire teren”, amplasat în municipiul Constanţa, staţiunea Mamaia, zona Pinguin.
 
Terenul are o suprafaţă de 2.292 mp, potrivit actelor de proprietate şi măsurătorilor cadastrale, aparţinând de către societatea Real Estate Investment SRL. Zona unde va răsări noul hotel cuprinde hotelurile Pinguin şi Scandinavia şi vile turistice. Pentru funcţiunea propusă de hotel-apartament cu 111 unităţi necesarul minim de locuri de parcare este de 50 de locuri, din care 4 locuri de parcare aferente persoanelor cu handicap, iar 5 pentru personal. Se va amenaja o suprafaţă de 307,37 metri pătraţi de spaţiu verde, care reprezintă 13,41% din suprafaţa totală a terenului. Real Estate Investment SRL a luat fiinţă în anul 2001, fiind cu sediul social în municipiul Constanţa, pe strada Călăraşi. Capitalul social al firmei este de 1.010 lei, cu un număr de 101 părţi sociale, valoarea unei părţi fiind de 10 lei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ecaterina Caceandone a preluat în totalitate firma Seti Edukart SRL din Constanța

05 Mar 2024 711

Licitații Constanța CN APM SA, închiriere de pilotine cu echipaj pentru transportul pilotului la navă (DOCUMENT)

28 Feb 2024 534

Familia Cușu l-a dat în judecată pe primarul Constanței! Răspunsul Curții de Apel (MINUTA)

23 Feb 2024 3852

Firme Constanța Acționarii Coremar SA, convocați în Adunarea Generală Ordinară. Ordine de zi cu trei puncte

16 Feb 2024 804

Familia Cușu, proces cu primarul pentru dezbaterea unui PUZ în Consiliul Local Constanța! Este vizată transformarea unui restaurant în spital

15 Feb 2024 2278

Cușu Iancu își modifică blocul de 8 etaje de pe bulevardul Mamaia din Constanța

04 Sep 2023 1977

Investitorul Cușu Iancu numit director al unei societăți de brokeraj din Constanța

11 May 2022 2403

Vraja Mării SRL, printre fondatorii unei cooperative agricole la Săcele. Cine sunt administratorii

01 Jan 2022 3179

Primăria Constanța îi cheamă în instanță pe Mirela și Iancu Cușu. Este vizat terenul aferent construcției Restaurant Nord

20 Aug 2021 13322

Dezbatere publică generată de transformarea fostului restaurant Nord din Constanța în spital. PUZ inițiat de Iancu Cușu

17 Aug 2021 6911

Hotel de 8 etaje în Mamaia. Primăria Constanța a emis autorizația de construcție. Cine este investitorul

05 Jun 2020 4173

Administratorilor de la Compania de Remorcare Maritimă Coremar li s-a prelungit mandatul

13 May 2020 2536

Imobil de pe strada Călăraşi, transformat în hotel PUZ-ul iniţiat de Maria Stavrositu, fost deputat PDL, la mâna constănţenilor

23 Dec 2019 3809

Fostul deputat Maria Stavrositu, alături de soţ şi frate, solicită demararea consultării publice pentru a transforma un bloc în hotel (document)

12 Dec 2019 4230

Paradise Beach SRL are un nou administrator

28 Nov 2018 1808