Certificat de Urbanism pentru firma Comat Constanța SA. Ce investiție se va realiza


Primăria Constanța a eliberat un Certificat de Urbanism pentru firma Comat Constanța SA prin Ciurea Sergiu Constantin, pentru o investiție pe strada Interioară 3.

Prin CU 1910 din 25 august 2022, societatea amintită a obținut undă verde pentru investiția realizată pe strada Interioară 3 Lot 2/2/7/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/.

Este vorba de „DEZMEMBRARE TEREN ÎN SUPRAFAȚĂ DE 3829mp ÎN 3 LOTURI LOT 1=1230mp; LOT 2=552mp; LOT 3=2047mp TERENURI NECONSTRUIBILE DATORITĂ SITUĂRII PE DRUMURILE DE ACCES DIN INCINTA PARCULUI INDUSTRIAL. FIECARE DIN CELE 3 LOTURI DEZMEMBRATE VOR RESPECTA PREVEDERILE PUZ APROBAT PRIN HCL NR. 81/31.03.2011 REFERITOARE LA CIRCULAȚII ȘI ACCESURI: Întreaga incintă va funcționa ca un parc industrial, cu funcțiuni multiple care să întregească funcțiunea generală. Astfel, terenul a fost parcelat pentru a fi concesionat sau vândut altor firme de profil, însă incinta va funcționa ca un tot unitar din punct de vedere urbanistic și funcțional, toate loturile având acces nelimitat între ele și în strânsă legătură cu strada INTERIOARĂ 3. Astfel fiecare construcție amplasată pe loturi cu proprietari diferiți va putea avea acces pietonal și auto dinspre alte loturi, asigurându-se o circulație unitară la nivelul incintei”, conform portalului primăriei.
 

Despre Comat Constanța

 
Comat Constanța SA a fost înființată în 1991, potrivit Confidas.ro, are sediul social în Constanța, pe strada Interioară, nr. 3 și se ocupă de comerţul metalelor şi minereurilor metalice.
 
Pachetul majoritar de acțiuni (44.19 %) este deținut de omul de afaceri Nicolae Lascu, acesta fiind și unul dintre administratori. Nicolae Lascu mai controlează SC Twyn Flames SRL și Ferma La Scoica SRL, și este asociat (cu Lascu Silvia) în SC Lascoica-Events SRL, toate cu sediul în Constanța.
 
Administrator și președinte al Consiliui de Administrație al SC Comat Constanta SA este Sergiu Constantin Ciurea, acesta deținând 43.27% din capitalul social.
 
Sergiu Constantin Ciurea mai administrează Comat Service SA și este asociat cu Dan Razi în SC Pipes System SRL, cei doi deținând câte 50% din capitalul social.
 
Compania Pipes System SRL, cu sediul în Constanţa, strada Interioară 3, se ocupă de comerţul cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii şi echipamentelor sanitare și a încheiat 17 contracte de achiziții publice, în valoare totală de 122.338,72 lei, cele două autorități contractante fiind Primăria Negru Vodă și Primaria Ghindărești.

 
Pentru a reveni la Comat Constanța, 10.71 % din acțiunile companiei sunt deținute de o Listă Acţionari Persoane Fizice, iar restul, de 1.81 % din capitalul social, aparține Luminiţei Adina Drăgan.
 

Director executiv al Comat Constanta este Levent Dede, al cărui nume se leagă și de MLC Manea Activ SRL și Levecom Logistic SRL, ambele cu sediul în Constanța. Potrivit Confidas.ro, Levecom Logistic SRL a încheiat 16 contracte de achiziții publice in valoare totală de 53.635,35 lei.
 
În continuare, auditor al SC Comat Constanta SA este Dobriță Ioanei, iar Vasile Ivan apare ca administrator/membru în consiliul de administrație.
 
Cel din urmă mai administrează Comat Service SA și este asociat (cu 1% din capitalul social) în SC Comat-Arhiva SRL.
 
În anul 2021, Comat Constanța a avut trei angajați (în scădere față de anii anteriori), pierderi de peste 550.000 de lei (mai mari decât în 2020) și o cifră de afaceri de aproape 170.000 de lei, în scădere față de 2020, când a depășit 1,25 de milioane de lei.
 
Potrivit Confidas.ro, în perioada 02.07.2021 - 03.01.2013, compania Comat Constanta SA a încheiat 554 de contracte de achiziții publice, în valoare totală de 1.146.562,60 de lei.
 
Printre autoritățile contractante se numără Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, Garda de Coastă, Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța și Ministerul Apărării Naționale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Centrul de Scafandri din Constanța cumpără energie electrică de la Electricom SA București! Iată care este valoarea contractului (DOCUMENT)

22 Apr 2024 378

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societății Comat Constanța SA, convocată în ședință

27 Mar 2024 446

Constanța Dizolvarea şi lichidarea societăţii Comat Service SA, pe ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor

01 Oct 2023 919

Levent Dede, revocat din funcţia de director executiv al Comat Constanța SA!

29 Sep 2022 1351

Comat Constanța, tranzacții cu terenuri din Medgidia. De la cine cumpără, cui vinde

11 Aug 2022 2244

Decizii importante în compania Comat Constanţa!

04 Aug 2022 1490

Acționarii societății Comat Constanța SA, întruniți în adunarea generală ordinară. Ce decizii au luat

27 Jul 2021 1865

Ședință extraordinară a asociaților de la Comat Constanța SA. Ce s-a hotărât

16 Oct 2020 2175

Comat Constanţa SA vinde mai multe bunuri de la sediul din Constanţa şi Sucursala Medgidia

22 May 2020 2643

Firmele Comat Service SA şi Comat Arhivă SRL, dizolvate şi radiate

15 May 2020 1866

Sucursala Comat Medgidia se închide. Ce se mai află pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor societăţii de la malul mării

07 Mar 2020 1708

Nicolae Lascu, ales administrator al Comat Constanța SA

07 Oct 2019 2056

UPDATE 3 Incendiu izbucnit la un depozit de pe strada Interioară. Intervin pompierii (galerie foto + video)

21 Aug 2019 10404

A fost ales noul Consiliu de Administraţie al societăţii Comat Constanţa

14 Aug 2019 2013

A fost convocată Adunarea Generală a Acţionarilor Comat Constanţa. Se completează Consiliul de Administraţie

25 Jul 2019 2273