Fondatorii formaţiei Pindu au trecut la imobiliare După George Chendru, şi Gigi Sima va ridica un bloc de patru etaje

Un bloc de patru etaje va fi ridicat în cartierul constănţean Palazu Mare. Gigi Sima a prezentat la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa proiectul „Construire bloc de locuinţe colective P+4E“, solicitând emiterea acordului de mediu.
Precizăm că Gigi Sima este membru fondator al formaţiei Pindu, înfiinţată în anul 1989 alături de George Chendru, Nicu Sifiringa, Nicu Caraiola şi Nicu Jurca.
 
Blocul de locuinţe colective P+4E va fi amplasat în municipiul Constanţa (stradă nespecificată, FN, sola 34, parcela VN285, lot A10 şi lot A9), Palazu Mare. Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, din strada Unirii nr. 23, zilnic, între orele 9.00 şi 13.00. De asemenea, publicul poate depune şi eventualele sesizări şi observaţii la sediul APM Constanţa.
 

Şi George Chendru va ridica un imobil

 
Reamintim că societatea Gudy Optim Solution SRL, deţinută de George Chendru, fondator al formaţiei Pindu, a depus anul trecut, la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, proiectul privind construirea unui imobil P+4E - locuinţe colective. Imobilul urmează să fie ridicat în municipiul Constanţa, parcela VN 280 - lot a1/13. Recent, APM Constanţa a anunţat publicul interesat asupra luării decizii etapei de încadrare, şi anume: nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului.
 
Terenul pe care va fi realizată investiţia imobiliară are o suprafaţă de 418 mp. Viitoarea clădire va avea o suprafaţă construită de 241,15 mp şi o suprafaţă desfăşurată de 876,82 mp şi va găzdui 12 unităţi locative. În urma studierii temei de proiectare şi a condiţiilor din teren, se propune realizarea unei clădiri cu regim de înălţime de P+4E cu terasă necirculabilă. Sistemul constructiv va fi alcătuit din cadre de beton armat pentru suprastructură şi fundaţii continue de beton aşezate pe un pat de piatră pentru fundaţie. Legătura între parter şi etaje se propune a se realiza prin intermediul unei scări interioare realizate din beton. Scara va face legătura între toate nivelurile dintre parter şi etajele 1, 2, 3 şi 4. Accesurile auto şi pietonal la teren se vor realiza din strada Oslo.
 
Oportunitatea investiţiei este argumentată prin documentaţia de certificat de urbanism aprobată şi presupune construirea unui imobil cu destinaţia locuinţe colective. Amplasamentul se află în Constanţa, la nord-est A1/12, la nord-vest A1/12, la sud-est lot A1/14 şi sud-vest A2, strada Oslo, proiectat conform PUZ sau identificat prin planul de situaţie, cadastral. Terenul pe care vor fi executate lucrările din acest proiect este proprietate a beneficiarului şi este în prezent liber de construcţii.
 
Gudy Optim Solution SRL a fost înmatriculată în anul 2017 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. George Chendru, născut pe 8.07.1975, în Constanţa, este asociat unic şi administrator al firmei, care desfăşoară lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.
 
Citeşte şi:
 
George Chendru, fondator al formaţiei Pindu, va ridica un bloc de patru etaje


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 414

Trei parcele de teren, situate în Porturile Constanța și Midia, pot fi închiriate de la CN APM Constanța. Licitația de atribuire se va desfășura în luna mai (DOCUMENT)

22 Apr 2024 504

Primăria Constanța anunță decizia privind etapa de încadrare pentru proiectul de finalizare a reabilitării rețelelor termice

22 Apr 2024 353

Imobiliare Constanța Prodexpert Logistics SA ridică mai multe imobile în zona On Plonge Jr. din Mamaia

21 Apr 2024 570

Dezbaterea publică, pe data de 25 aprilie CN ACN Constanța SA va sistematiza teritoriul aferent Danei 99 din zona fluvio-maritimă

20 Apr 2024 433

Bella Licca International SRL elaborează PUZ pentru o investiție în județul Constanța

19 Apr 2024 348

APM Constanța Undă verde de la Mediu pentru extinderea zonei de exploatare de către Celco SA

18 Apr 2024 374

Imobiliare Constanța Când are loc dezbaterea publică pentru construirea unui imobil de 11 etaje la Neptun?

18 Apr 2024 414

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 460

Decizia APM Constanța Hotel de trei etaje, construit de Talpac SRL în Eforie Nord

18 Apr 2024 545

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 471

Investiție realizată de Polaris M Holding la Constanța!

15 Apr 2024 400

Tomis Marina Management a câștigat procesul pentru Portul Tomis Constanța! Judecătorii explică victoria (MOTIVARE+DOCUMENT)

14 Apr 2024 2334

O firmă controlată de doi oameni de afaceri turci va ridica un imobil de patru etaje în municipiul Constanța

13 Apr 2024 771

Cumpărări directe Constanța CN APM SA. Lucrări de ignifugare a podului clădirii Gării Maritime (DOCUMENT)

13 Apr 2024 484