O firmă înființată anul trecut ridică pensiuni în localitatea Ovidiu. Cine sunt asociații

  • Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanța
 
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru investiția dorită de Poiana Building SRL.
 
Mediul a decis că nu trebuie efectuată evaluarea impactului asupra mediului pentru proiectul „Construire imobile – funcțiunea de pensiune, dotări anexe, împrejmuire, organizare de șantier”, propus a fi realizat în satul Poiana, pe strada Condorului nr. 6, din orașul Ovidiu, județul Constanța.
 
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanta din Constanta, str. Unirii nr. 23, în zilele de luni - joi, între orele 8-16.30, vineri, intre orele 8-14, precum şi la următoarea adresă de internet http://apmct.anpm.ro.
   
Comentariile/Observaţiile/Propunerile publicului interesat se pot înainta în termen de 10 zile de la data afişării prezentului anunţ.
  
Poiana Building SRL
 
Firma a fost înființată în anul 2022, cu sediul social în Constanța, pe strada Krakovia, nr. 12. Asociați în firmă sunt Constantin Spiridon – 25%, Laurențiu Șerban – 12,5%, Petre-Cristian Orozan – 12,5%, Ilie Ioana – 12,5%, Mihai Zaman – 12,5%, Panchici Dumitru – 12,5%, Alexandru-Vlad Petcu – 12,5%. Administrator în firmă este Petre-Cristian Orozan.
 
Conform confidas.ro, Laurențiu Șerban mai apare în firmele Autovisa Asig SRL, Canguard Security SRL, Hunt Security SRL. Petre-Cristian Orozan apare și în firmele Cargo Libas SRL, PWR Quality Agriculture SRL. Ioana Ilie apare în First Rich Builder SRL, Sistem Paving SRL și Baio Self SRL. Mihai Zaman apare în Proagroservice SRL și Proagro Service & Spare Parts SRL. Constantin Spiridon este asociat în Eco Burn Land SRL și membru cooperator fondator la Donald Duck Societate Cooperativă. Dumitru Panchici apare în Professional Truck Repair SRL și în Panko Oil Trans SRL. Petcu Alexandru Vlad apare în Total Neuro Med SRL.
 
 


PRECIZĂRI
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Dumitru Claudiu Apostolide, de la Eco Burn Land SRL, achitat definitiv

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident în localitatea Ovidiu, județul Constanța. Un șofer beat a intrat cu mașina într-un autoturism parcat

29 Apr 2024 548

Accident rutier pe Autostrada A4, pe sensul Agigea-Ovidiu! Traficul, restricționat în zonă

29 Apr 2024 506

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 494

Expoziția de arte vizuale „Aripi de lumină” are loc la Constanța, la Muzeul Național al Marinei Române

29 Apr 2024 240

LIVE TEXT+VIDEO Mohammad Murad își depune candidatura la CJ Constanța din partea AUR-„ Avem nevoie de o schimbare, iar eu sunt un om de valoare”

29 Apr 2024 586

LIVE TEXT+VIDEO Ovidiu Cupșa își depune candidatura la Primăria Constanța din partea AUR-„Este o zi în care începe o nouă eră pentru Constanța”

29 Apr 2024 532

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Sediul BNR Constanța, „inima“ monetară din Piața Ovidiu - Constanța, readus la viață de lucrările întreprinse de Aedificia Carpați

29 Apr 2024 583

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la M. Kogălniceanu, în care un pieton a decedat

29 Apr 2024 565

Știri Constanța Accident rutier grav pe DN2A între Ovidiu și Mihail Kogălniceanu! Un pieton, decedat

28 Apr 2024 1355

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 757

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 729

Prețul de vânzare a fost redus Casa Brâncovenească din Constanța, o vilă în stil Neoromânesc, își caută un nou proprietar

27 Apr 2024 3545

Licitații Constanța Primăria Ovidiu cumpără mobilier specific și materiale didactice (DOCUMENT)

27 Apr 2024 603

„Iepurașul pompier” la Constanța Concursuri, premii, super-eroi și multe surprize pentru cei mici (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 520

Au sustras bunuri din sediul unei societăți. Percheziții au fost efectuate în Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 639