Se constuieşte în Năvodari, zona Mamaia Nord Ramisia Lux Invest SRL va investi într-un imobil de patru etaje


Ramisia Lux Invest SRL, controlată de Costel şi Adriana Mitriş, va ridica un imobil de patru etaje, în oraşul Năvodari, zona Mamaia Nord, strada T7, FN, parcela A216/3/6/2.
 
În acest sens, a solicitat de la Agenţia pentru Protecţia Mediului acord de mediu pentru proiectul „Construire imobil locuinţe colective P+4e“.
Informaţiile privind proiectul propus/memoriul de prezentare pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului în zilele de luni-vineri, între orele 9.00 – 13.00. Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanţa.
 

Ramisia Lux Invest SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Înfiinţată la 2014, Ramisia Lux Invest SRL are sediul în municipiul Constanţa, strada Dacia. Capitalul social subscris de 1.020 lei,  integral vărsat, este compus din 102 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociaţi persoane fizice sunt: Mitriş Costel, cu 0,98% din capitalul social, Mitriş Adriana, cu 99,02% din capitalul social. Administatorul societăţii care se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară este Mitriş Adriana. În anul fiscal 2017, societatea cu 3 salariaţi a declarat un profit de 96.963 lei şi o cifră de
afaceri de 168.067 lei. De asemenea, în anul 218, Ramisia Lux Invest SRL a avut 2 salariaţi, un profit de 99.444 lei şi o cifră de afaceri de
830.596 lei. Situaţia financiară pe anul 2019 arată astfel: un
profit de 17.107 lei, un număr de 2 salariaţi şi o cifră de afaceri de 792.192 lei.
 
Citeşte şi:
 
Mamaia Sat creşte pe verticală. Ramisia Lux Invest SRL vrea să supraetajeze două blocuri (document)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bloc de 8 etaje cu parcaj suprateran, pe strada Eliberării din Constanța Dezbaterea publică pentru investiția Calipso Residences SRL va avea loc în luna mai

27 Apr 2024 628

Imobiliare Constanța Hotelul Vigo din Eforie Nord va fi modernizat. New Holiday Concept SRL a primit acordul agenției de mediu

27 Apr 2024 436

48 centrale eoliene, 4 stații de transformare, rețele electrice și căi de acces Parc eolian, înființat de South Wind SRL în comuna Cerchezu, județul Constanța

26 Apr 2024 569

Constănțenii, invitați să depună observaţii la APM Constanța Centrală electrică fotovoltaică, înființată de firma 2A Allcross SRL, în comuna Cobadin

26 Apr 2024 471

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 481

Trei parcele de teren, situate în Porturile Constanța și Midia, pot fi închiriate de la CN APM Constanța. Licitația de atribuire se va desfășura în luna mai (DOCUMENT)

22 Apr 2024 523

Primăria Constanța anunță decizia privind etapa de încadrare pentru proiectul de finalizare a reabilitării rețelelor termice

22 Apr 2024 376

Imobiliare Constanța Prodexpert Logistics SA ridică mai multe imobile în zona On Plonge Jr. din Mamaia

21 Apr 2024 599

Dezbaterea publică, pe data de 25 aprilie CN ACN Constanța SA va sistematiza teritoriul aferent Danei 99 din zona fluvio-maritimă

20 Apr 2024 446

Bella Licca International SRL elaborează PUZ pentru o investiție în județul Constanța

19 Apr 2024 372

APM Constanța Undă verde de la Mediu pentru extinderea zonei de exploatare de către Celco SA

18 Apr 2024 389

Imobiliare Constanța Când are loc dezbaterea publică pentru construirea unui imobil de 11 etaje la Neptun?

18 Apr 2024 441

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 469

Decizia APM Constanța Hotel de trei etaje, construit de Talpac SRL în Eforie Nord

18 Apr 2024 557

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 482