VIDEO Vrei să devii polițist? Acum ai ocazia! Precizări importante legate de tatuaje. Interviu online cu agent șef adjunct de poliție Olimpia Ceară, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța

  • Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, sunt scoase la concurs 1.340 de locuri la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr“ Câmpina și 300 de locuri la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan“ Cluj-Napoca.
  • Cererile de înscriere se depun exclusiv în format electronic la adresa de e-mail resurseumane@ct.politiaromana.ro, până la data de 5 noiembrie a.c, ora 16.00, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.

Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța a anunțat demararea procedurii de recrutare a candidaților pentru concursul de admitere în cadrul unităților de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea octombrie - decembrie 2023.


În acest context, agent șef adjunct de poliție Olimpia Ceară, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, a oferit, joi, 2 noiembrie 2023, în cadrul unui interviu online, detalii despre posturile scoase la concurs în cadrul instituțiilor de învățământ MAI, dar și despre ce înseamnă, cu adevărat, a fi polițist.


Întrebările redacției:


1. Câte locuri sunt disponibile, în această sesiune, pentru cei care doresc să îmbrățișeze cariera de polițist?


Sunt scoase la concurs 1.340 de locuri la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr“ Câmpina și 300 de locuri la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan“ Cluj-Napoca.


Cererile de înscriere se depun exclusiv în format electronic la adresa de e-mail resurseumane@ct.politiaromana.ro, până la data de 5 noiembrie a.c., ora 16.00, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.


Ulterior înscrierii, în vederea constituirii dosarului de recrutare, candidații trebuie să depună documentele solicitate până la data de 24 noiembrie a.c.


Detalii cu privire la înscrierea candidaților și desfășurarea probelor de concurs, condițiile și criteriile specifice pentru recrutarea candidaților și documentele necesare pentru întocmirea dosarului de recrutare se pot obține de pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța - Secțiunea Carieră - Admitere instituții de învățământ.


2. Care sunt condițiile pe care un candidat trebuie să le îndeplinească pentru a se înscrie la concurs?


Condiţiile legale de recrutare sunt:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere; să nu depășească limita de vârstă pentru care polițiștii pot fi menținuți în activitate în conformitate cu prevederile art. 69 din Legea 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat cu modificările și completările ulterioare;
f) să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea; i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
j) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege.


Criteriile specifice:


a) să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară (verificarea îndeplinirii se realizează cu ocazia examinării medicale);
b) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
c) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ;
d) să dețină sau să obțină până la absolvire permis de conducere categoria B.


ATENȚIE!


În vederea constituirii dosarului de recrutare, candidații depun documentele solicitate, după terminarea înscrierilor, respectiv până la data de 24.11.2023, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 10:00 - 15:00, la sediul I.P.J. Constanța - Serviciul Resurse Umane.


Documentele vor fi prezentate de către candidat în original.
Documentele cuprinse în dosarul de recrutare sunt cererea de înscriere, declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare, consimțământul informat, CV-ul, model comun European, diploma de bacalaureat în original și xerocopie, autobiografia, adeverința medicală, tabelul cu rudele candidatului.


Toate aceste documente se regăsesc pe site IPJ Constanța în format electronic, pot fi descărcate și completate.


În afara acestora, sunt necesare documentele personale, respectiv copii ale actului de identitate, ale certificatului de naştere ale candidatului sau ale certificatului de căsătorie, fotografii și copia permisului de conducere.


După depunerea dosarului urmează examinarea psihologică, ce se va realiza până la data de 24.11.2023, apoi susțin proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“ București, în perioada 07.12.2023 - 13.12.2023.


ATENȚIE! La proba de evaluare a performanței fizice nu se admit contestații, repetări sau reexaminări.


Proba finală este cea de evaluare a cunoștințelor, care se va susține în data de 16 decembrie 2023.


3. Care este cea mai frumoasă parte în profesia de polițist, din punctul dumneavoastră de vedere?


Este o întrebare grea, pentru că, din punctual meu de vedere, toată munca de poliție este frumoasă. Indiferent din ce structură faci parte, OP, IC, Rutieră, fiecare are frumusețea și farmecul ei.


Așa cum am mai spus, să fii polițist e mai mult decât o profesie, este o vocație! E despre oameni, onoare, dreptate și mândria de a purta uniforma albastră! Este despre puterea de a face bine și de a schimba lumea!


În ce mă privește, pot să spun că au trecut mai bine de 7 ani de când am fost încadrată în structurile IPJ Constanța și în fiecare zi îmbrac uniforma cu aceeași mândrie și merg să salvez lumea. Și sunt convinsă că și pentru colegii mei este la fel.


4. Dar care este cea mai grea?


Pot să spun că, pe cât este de frumoasă, pe atât este de grea. Dar atunci când faci ceea ce faci din pasiune, nu simți că muncești. Nu este o muncă ușoară, vii în contact cu diferiți oameni, trebuie să acoperi diferite linii de muncă, deseori ești expus pericolelor, uneori nu știi dacă te vei mai întoarce acasă.


Dar, la sfârșitul zilei, când tragi linie și ești împăcat cu ceea ce ai făcut, ai sentimental datoriei împlinite. Și a doua zi o iei de la capăt.


Este, așa cum spuneați și voi, o muncă ce presupune multe sacrificii, inclusiv din partea familiei, sărbători petrecute fără cei dragi, în stradă, nopți nedormite, dar o faci pentru că ai ales să faci asta și pentru că, așa cum am mai spus, tu poți schimba lumea.


5. Ce sfat le-ați da tinerilor care doresc să se înscrie la concurs?


Tinerilor care vor să vină alături de noi vreau să le spun că munca de poliție este o luptă continuă, pe care o ducem zi de zi, pe care uneori o pierdem, alteori o câștigăm. Dar o luptă nu se termină când pierzi, ci atunci când renunți. Iar noi, polițiștii, nu renunțăm! Dacă ne împărtășești valorile, vino la școlile de agenți de poliție! Și TU poți face diferența! Schimbarea începe cu tine!


Întrebare cititor:


Care a fost cea mai grea provocare din cariera dumneavoastră?


Fiecare zi este o provocare în meseria noastră. În 7 ani de operativ te întâlnești aproape zilnic cu diferite situații. Am fost în situații de pericol, am fost în situații când a trebuit să intervin pentru a aplana un conflict. Cred că cea mai mare provocare pentru mine a fost să îndeplinesc funcția de șef al Postului de Poliție Castelu timp de mai bine de 3 ani. Și sper că am reușit să-mi îndeplinesc misiunea cu succes.


VIDEO



PRECIZĂRI


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Ai până în 23 de ani și vrei să lucrezi la SRI?

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În comuna Ciocârlia, județul Constanța Băut bine, un șofer a ieșit de pe șosea și a ajuns într-un șanț

26 Apr 2024 486

Aproape 450 de poliţişti din Constanța, în misiune pentru asigurarea siguranței publice în acest week-end

26 Apr 2024 482

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 511

Au sustras bunuri din sediul unei societăți. Percheziții au fost efectuate în Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 494

În județul Constanța Amendat pentru transport de material lemnos fără documente legale

26 Apr 2024 414

IPJ Constanța Doi tineri, arestați preventiv pentru înșelăciune și șantaj - au câștigat 40.000 de dolari

26 Apr 2024 582

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 599

Alertă la Constanța! O fată de 16 ani, dispărută de acasă. dacă o vedeți, sunați la 112

26 Apr 2024 375

Polițiștii protestează din nou în fața sediului IPJ Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 552

Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța deschide o nouă procedură pentru modernizarea Poligonului de tragere! Contract estimat la 170.000 de euro (DOCUMENT)

26 Apr 2024 338

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 540

Știri Constanța Trei copii au plecat de acasă, noaptea. Mama minorilor a fost sancționată

25 Apr 2024 565

Știri Constanța „Un patruped maltratat...așa a fost sesizarea“. Proprietarul, reținut (FOTO)

25 Apr 2024 618

Oficial de la IPJ Constanța Deținea arme de vânătoare, dar avea permis expirat!

25 Apr 2024 434

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Declarații de ultim moment ale șefului IPJ Constanța (VIDEO)

25 Apr 2024 611