„Presedintele nu se teme de contracandidatii sai"

Cătălin Avramescu, omul din umbra lui Băsescu (II):

Consilierul de stat Cătălin Avramescu ne-a vorbit duminică, la sediul redacţiei noastre, despre modul în care ar trebui să fie perioada de pre-campanie pentru prezidenţiale, dar şi despre felul în care se prezintă contracandidaţii actualului preşedinte Traian Băsescu

Chiar dacă în administraţia prezidenţială regulile sunt foarte stricte, Cătălin Avramescu ne-a explicat cum este în realitate şeful statului şi prioritatea pe care acesta a avut-o tot timpul: interesul public. „«Dacă ceea ce fac este bine?!», asta este vorba preşedintelui Traian Băsescu", a susţinut Avramescu.

Ce ne puteţi spune despre preşedinte?

Este unul dintre puţinii oameni care au idei. Putem să le criticăm, să fim sceptici, dar este unul dintre puţinii oameni care are şi altceva de spus decât „Jos celălalt".

Adesea l-am auzit pe preşedinte indicând foarte limpede că prioritatea noastră este interesul public şi nu interesul personal. Apar la un moment dat opţiuni, trebuie să iei decizii care ştii că te vor afecta electoral. Tu ştii că, atunci când vorbeşti cu un candidat, un anumit tip de argument poate să-i afecteze şansele electorale. Vorba lui este „Dacă ceea ce fac este bine?!".

Se teme de contracandidaţi?

Câtuşi de puţin. Raportul principal pe care îl identific este între preşedinte şi electorat. Dinamica contracandidaţilor, nouă, în administraţia prezidenţială, ne spune foarte puţin. Ne-ar spune dacă am avea câtuşi de puţin de ce să ne agăţăm, un program, nişte acţiuni concrete. Dar dacă noi tot ce auzim este „Jos Băsescu" sub diferite forme, nuanţe, ipostaze sau decibeli, atunci nu ştiu ce să spun exact. Mi-ar plăcea să fim într-o cursă electorală, dar încă nu putem vorbi despre aşa ceva. Este o senzaţie uşor ciudată că eşti pe o pistă singur şi mai ales că nu este cursa la care te aşteptai. Nu am încă senzaţia că actualii candidaţi au pus probleme personale sau dacă le-au pus, le-au pus la mod declarativ.

Care sunt acestea?

Spre exemplu, reducerea numărului de parlamentari. Unii contracandidaţi au preferat să tacă. „Ar fi o idee, dar dacă ar putea, să facă ei"... cam asta au spus direct sau indirect. Ştim intuitiv ce este bine, dar un om politic nu trebuie să acţioneze după intuiţie, trebuie să ne explice ce este bine şi până unde trebuie să mergem, şi mai ales să ne dea argumente pentru opţiunile sale. Eu nu am văzut aşa ceva.

L-am văzut pe preşedinte că vrea un parlament unicameral şi a venit cu diferite argumente, unele sunt clasice, altele sunt mai personale pentru că e dreptul lui să aibă şi opţiuni personale. Însă nici contracandidaţii nu au venit cu opţiuni şi nu au declanşat o discuţie onestă.

De fapt, unde este pierderea?

Tocmai asta este marea pierderea, că nu există o dezbatere onestă. Eu cred că procesul prin care ajungem la o ţintă este la fel de important ca şi ţinta însăşi. Problema noastră nu e ca x să fie ales în detrimentul lui y, ci eu, ca cetăţean, să îmi pun problema cum ajung să decid între x şi y... drumul până la decizie este foarte important.

Putem să spunem cât vrem „Sus Băsescu" şi „Jos Băsescu". Eu deplor şi băsesco-fobia solidă, dar şi băsesco-filia nereglementată. Majoritatea parlamentarilor exact cu acest gen de „mâncare instant" se „hrănesc". Politica nu idealizează lucrurile. Politica se desfăşoară la alte nivele.

Care este relaţia administraţiei prezidenţiale cu PD-L?

Noi, la administraţia prezidenţială, nu suntem un oficios al PD-L. Îi ştim pe unii de la PD-L, dar administraţia prezidenţială este altceva. Majoritatea dintre noi nu suntem membri de partid, dar chiar şi aşa există membri ai altor partide decât PD-L. De exemplu, un consilier este membru PNL, iar altul, UDMR. Eu cred că influenţa partidelor în viaţa publică este disproporţionată. Partidele vor să monopolizeze viaţa publică. Mediatic, au şi reuşit. Asta ne face să credem că, dacă mergem pe această cale, fără reforme radicale, tindem să ajungem în situaţia în care avem de-a face în România cu o oligarhie electivă. Oameni care, o dată la patru ani, împreună cu două - trei trusturi, vin şi spun „daţi repede un vot că ştim noi restul". Mi se pare că politica ar trebui să fie în bună măsură nu doar un mijloc pentru a atinge un scop, trebuie să aibă o dimensiune educativă. Nu ne-am pus problema la modul reflectant, în ce fel de ţară vrem să trăim. Toţi spunem europeană, prosperă, alţii spun mişto. Dar nu ne-am pus problema la modul reflectant, ce tip de instituţie vrem sau dorim să reflectăm şi ce vrem să ne reflecteze. Ce tip de valori trebuie să ne anime pe noi.

{mos_ri:Catalin Avramescu}