Sinteză interviu online cu preşedintele PNL Cernavodă, Gheorghe Hânsă„Mariana Mircea a dinamitat USL la Cernavodă"

sinteza-interviuGheorgheHansa2.jpgGheorghe Hânsă despre candidatură: „Mai întâi votul colegilor liberali care m-au desemnat candidat, dar mai ales oamenii cu care mai întâlnesc; şi nu eu i-am convins pe ei, ci ei pe mine. Vorbesc despre un grup bine structurat, care s-a intitulat grup de sprijin pentru candidaturi libere. Mai făţiş sau mai pe ascuns, unii au încercat să mă convingă să nu candidez. Partidul mă susţine în unanimitate, cei de la Cernavodă şi, mai nou, şi cei de la judeţ. Voi oferi o Primărie deschisă şi voi răspunde prompt la solicitările cetăţenilor. Voi colabora cu toate categoriile sociale, am făcut şi voi face astfel încât banii din Cernavodă să rămână în oraş, o transparenţă totală în ceea ce priveşte acţiunile şi achiziţiile şi, în general, măsurile luate de Primărie. Nu cred că trebuie să-i conving pe cetăţeni. Ei mă ştiu. Le fac doar o ofertă, pe care le-o prezint personal şi atât. Nu spun decât că sunt acelaşi şi nu prea promit ceea ce nu se poate face, dar ceea ce promit se va realiza".

Gheorghe Hânsă despre problemele oraşului Cernavodă: „Problema cea mai importantă rămâne cea a serviciilor de termoficare, apă şi canal, care trebuie încheiate. Apoi străzile, trebuie rezolvată problema reţelei stradale. După ce se termină cu utilităţile, trebuie rezolvată problema locurilor de muncă în cadrul firmei Consiliului Local. Închiderea şantierelor deschise, curăţenia care lasă de dorit, dar şi îmbunătăţirea relaţiei cu Centrala Nucleară, cu spitalul, unde vom finanţa serviciile medicale pentru ca măcar Urgenţa să fie gratuită pentru cernavodeni. Cernavodă este oraş cu istorie şi tradiţie. Sigur că are probleme de reprezentare onestă, are probleme cu curăţenia şi cu finalizarea lucrărilor peste tot începute şi neterminate. Cel puţin 10 străzi stau sparte de jumătate de an".

„Nu mă interesează funcţia de viceprimar"

Gheorghe Hânsă despre alegerile locale: „Faptul că aceste alegeri au loc într-un singur tur de scrutin constituie un mare avantaj pentru mine. E foarte simplu, în două tururi însemna ca partidul cel mai puternic în resurse să-şi creeze un avantaj în influenţarea electorală, adică acţiunea pungi şi plicuri, unde nu ne pricepem. Aş face chiar un apel către cernavodeni să nu-şi mai vândă votul, pentru că vând prezentul şi viitorul copiilor lor. Mă avantajează că nu s-au amânat alegerile pentru toamnă".

Gheorghe Hânsă despre dosarele penale: „Sunt unul dintre cei peste 600 de cetăţeni daţi în judecată de doamna primar, cum că aş fi luat acasă 14 străzi, o şosea de centură, 6 km de străzi noi, 1.250 de locuri de parcare, vreo 30 de km de trotuare, astea toate noi, adică piatră, nisip şi asfalt, toate îmi sunt imputate, pentru că nu le-a găsit în inventar şi a semnat că ele nu exista. Ele au costat 27 de miliarde şi 50 de bani şi mi se impută aceeaşi sumă prin rechizitoriul unui procuror. Cu siguranţă că aceste dosare vor conta, mai ales în ochii celor cărora le place să creadă asta. Cei apropiaţi de competitorii mei vor clama tot timpul, însă majoritatea populaţiei a înţeles foarte bine că sunt scenarii ale principalului contracandidat. Asta nu e democraţie. Eu îmi respect contracandidaţii şi provoc întâlniri, ne salutăm, vorbim, imaginăm tot felul de ipoteze de lucru. Până la urmă, în chestia asta, tot singur iei decizia după ce vorbeşti, după ce discuţi cu ceilalţi".

Gheorghe Hânsă despre mandatul Marianei Mircea: „Nu-mi place să vorbesc despre trecut, mă pasionează prezentul şi mă străduiesc să previzionez viitorul. Cel mai bine, întrebaţi cetăţenii. Caracteristica ar fi lipsa puterii de a lua decizii rapide şi corecte, în fiecare lună rămân la trezorerie zeci de miliarde de lei necheltuiţi şi pe de altă parte Primăria are datorii pe firmele pe care lucrează. Aceşti bani nu sunt purtători de dobândă, deci pierdem. Apoi, îmi displace tendinţa de a fi condus oraşul de avocaţi şi mi se pare nefiresc. Insist pe modul nefericit în care ne reprezintă oraşul. Când călătoresc cu trenul, nu mai spun că sunt din Cernavodă, ci din Constanţa".

Gheorghe Hânsă despre USL: „Există dialog între echipa PSD şi noi, ceilalţi. Am discuţii cu PC, cu vicepreşedinţii conservatori. Consideram PC mai apropiat de noi până ieri, când preşedintele PC nu s-a prezentat la şedinţa de Consiliu. Dialogul cu doamna primar l-am încheiat acum două, trei luni, când s-a ridicat şi a plecat din grupul de lucru al USL şi a jurat că va candida indiferent ce se va întâmpla. Era a doua oară când dinamita USL la Cernavodă".

Interviul integral îl puteţi citi aici .


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

tanta

19 Apr, 2012 21:07

sa o dea afara pe cojocarita, incompetenta si cu bube-n cap

sabrina

16 Apr, 2012 09:39

va iubim d-nu hinsa si va dorim succes.toti pensionarii militari.succes inca odata!

Articole asemanatoare

Cu prilejul Jocurilor Olimpice Loteria Română lansează lozul TEAM ROMANIA

16 May 2024 244

Farul Constanța Spectacol pirotehnic la festivitatea de premiere a campioanelor României. Cine participă de la FRF

16 May 2024 444

Farul Constanța Under-18 a pierdut finala Cupei de Tineret, dar vrea să-și ia revanșa în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO)

16 May 2024 509

Festivitate la baza Academiei Hagi Fotbalistele de la Farul Constanța primesc trofeul, medaliile și tricourile cuvenite campioanelor (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 May 2024 820

ZIUA Electorală Ioan Alexandru Picu, despre proiecte ambițioase pentru atragerea investitorilor și revitalizarea Palatului Copiilor (VIDEO)

15 May 2024 841

LIVE TEXT Stelian Ion, candidatul din partea Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Constanța prezintă subiecte de interes local (Galerie FOTO)

15 May 2024 675

Oină Constanța Echipa Liceului Teoretic „Ioan Cotovu“ Hârșova, medaliată la faza națională a ONSS 2024 (GALERIE FOTO)

15 May 2024 742

Intervenție în premieră pentru echipa Heka Hospital Constanța! Viața unui pacient de 45 de ani a fost salvată

14 May 2024 1024

DGASPC Constanța face precizări despre situația copiilor intoxicați (VIDEO)

14 May 2024 536

ZIUA Electorală De la antreprenoriat la politică. Ioan Picu, despre proiectul său de suflet - Palatul Copiilor din Constanța!

14 May 2024 893

CSM Constanța volei Echipa Under-17, pe locul trei la Turneul Final - Perspectivă din Campionatul Național (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 May 2024 482

Echipa Universității Ovidius din Constanța a cucerit titlul de campioană națională universitară la volei feminin (GALERIE FOTO)

13 May 2024 420

Volei feminin CSM Constanța U17 a cucerit titlul de campioană a României! Lupta cu Dinamo pentru lauri s-a dus până în ultima zi

13 May 2024 504

Societate comercială angajează muncitori necalificați, serioși și punctuali

13 May 2024 296

Fotbalistele de la Farul Constanța au devenit campioanele României (FOTO+VIDEO)

12 May 2024 1174