Conferință despre criza procesului legislativ și calitatea legii din România la Universitatea Ovidius din Constanța. Când are loc evenimentul

Universitatea Ovidius Conferință despre criza procesului legislativ și calitatea legii din România la Universitatea Ovidius din Constanța Facultatea de Drept și Științe Administrative (FDSA) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), în parteneriat cu Secția de drept internațional și drept comparat a Academiei de Științe Juridice din România organizează, în perioada 13-14 octombrie 2022, conferința națională „Criza procesului legislativ și a calității legii în România”, informează prof. univ. dr. habil. Adrian Stoica, decanul FDSA.

Potrivit sursei citate, manifestarea științifică va avea loc în Sala Senatului din Campusul universitar – Corp A (Aleea Universității, nr.1), iar în cadrul evenimentului vor fi abordate teme precum: exigențele constituționale privind calitatea legii, contribuția Consiliului Legislativ la procesul legislativ și la calitatea legii, modul cum poate fi compromis Statul de drept, drepturile și libertățile constituționale din cauza legiferării superficiale, jurisprundența CEDO privind calitatea vieții, avantajele și efectele adverse ale adoptării tacite a legii etc.
 

„Este o onoare pentru facultatea noastră să organizeze această manifestare de înaltă ținută științifică, prin care ne-am propus să abordăm, împreună cu distinșii noștri invitați, profesori universitari, specialiști și practicieni de marcă ai dreptului, o problemă reală cu care s-ar putea confrunta sau chiar se confruntă țara noastră, ca stat de drept, democratic și social, membru al Uniunii Europene, și anume: calitatea legii și criza procesului legislativ”, precizează prof. univ. dr. habil. Adrian Stoica.


Conform programului, joi, 13 octombrie 2022, începând cu ora 13.30, în cadrul conferinței va avea loc ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa profesorului universitar doctor Verginia Vedinaș, de la Facultatea de Drept a Universității din București, membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință din România și Președinte al Institutului de Științe Administrative „Paul Negulescu”. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Festivalul Japonez Sakuranbo, la Universitatea Ovidius din Constanța (GALERIE FOTO)

18 May 2024 323

De Zilele Constanței Concert liric „Reverence - Medalion Mozart”, la Muzeul de Artă Populară Constanța

17 May 2024 442

Sesiune de comunicări științifice pentru studenții Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole, la Universitatea Ovidius din Constanța

17 May 2024 238

Doliu la Universitatea Ovidius Constanța Mesaj de condoleanțe la trecerea în neființă a Dr. Marius Cambrea

17 May 2024 1183

Întâlnire cu Ambasadorul Irlandei în România, E.S. Brendan Ward, la Universitatea Ovidius din Constanța

17 May 2024 389

Festivalul Japonez Sakuranbo, la Universitatea Ovidius din Constanța

14 May 2024 440

Zilele Constanței Paradă stradală organizată de Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius”

14 May 2024 614

Cea de-a III-a ediție a Conferinței internaționale de criminalistică „Emilian Stancu”, la Universitatea Ovidius din Constanța

14 May 2024 384

Echipa Universității Ovidius din Constanța a cucerit titlul de campioană națională universitară la volei feminin (GALERIE FOTO)

13 May 2024 433

Universitatea „Ovidius” din Constanța, în doliu. "Noi, ne vom aminti mereu de Nico cu mult drag și respect"

11 May 2024 9187

LIVE TEXT și VIDEO Profesorul Tasin Gemil își lansează volumul "Un tătar din România". Evenimentul, găzduit de Biblioteca I.N.Roman din Medgidia (FOTO)

11 May 2024 1403

Universitatea Ovidius din Constanța Un student al Facultății de Drept și Științe Administrative a câștigat concursul de lucrări științifice din cadrul Congresului internațional al executorilor judecătorești din Brazilia

10 May 2024 530

Universitatea Ovidius din Constanța acordă titlul de „Doctor Honoris Causa” profesorului emerit Dennis Deletant

09 May 2024 561

Ministerul Educaţiei a publicat clasamentul universităţilor din România Ovidius și UMC nu se află în topul primelor zece instituții de învățământ superior

09 May 2024 535

Cumpărări directe Universitatea Ovidius din Constanța investește în servicii de mentenanță și asistență tehnică aplicație EMSYS (DOCUMENT)

02 May 2024 503