Matei Vişniec, Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ovidius“ „N-am scris niciodată pentru mine, am scris întotdeauna pentru alţii“ (galerie foto)

Dramaturgul Matei Vişniec a primit, ieri, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ovidius“ Constanţa. Nu este prima astfel de distincţie care i-a fost propusă. Este însă prima pe care o acceptă. Potrivit mărturisirilor sale, faptul că acest titlu i-a fost acordat la Constanţa i se pare „un semn extraordinar“. „De ce a fost Constanţa cea care îmi acordă acest titlu? În foarte multe poeme, folosesc ca metaforă marea. Poate că mă recompensează marea pentru că am folosit-o de atâtea ori în literatura mea, ca element magic“, a mărturisit dramaturgul.
 
La festivitatea de ieri au luat parte rectorul Universităţii „Ovidius“, prof. univ. dr. Sorin Rugină, prorectorii, precum şi decanii facultăţilor de Arte şi Litere, Daniela Hanţiu, respectiv Cristina Tamaş. De altfel, distincţia i-a fost acordată lui Vişniec la propunerea celor două facultăţi. Evenimentul a fost unul încărcat de emoţie, Sala Senatului fiind arhiplină, profesori şi studenţi deopotrivă dorindu-şi să fie aproape de dramaturg într-un astfel de moment.

 „Un om cu două aripi“


 Laudatio a fost rostit de Daniela Hanţiu, decanul Facultăţii de Arte. În opinia sa, „arta lui Matei Vişniec este un amestec de filosofie, de frumos, de frământare umană“, în vreme ce cunoscutul dramaturg este „un ambasador al graiului românesc peste hotare“. „Sunteţi un om cu două aripi: una din naştere, una dobândită. Noi vă considerăm un aristocrat al cuvântului“, a declarat Hanţiu.
Decanul Facultăţii de Arte a mărturisit, în acest context, că acceptarea de către Matei Vişniec a distincţiei „înalţă cota valorică a Universităţii «Ovidius»“.

 „Am ajuns în Franţa prea târziu pentru a mă rupe total“

Emoţionat, dramaturgul român care, din 1987, trăieşte la Paris, a afirmat că marea sa vocaţie a fost aceea de a încerca să fie „navetist între cultura română şi cultura franceză“. „Cred că merită să-ţi investeşti viaţa în literatură. Dacă vreţi să înţelegeţi omul, lumea, citiţi literatură. Omul rămâne în continuare o enigmă“, susţine Vişniec.

Scriitorul a ţinut să menţioneze că, deşi s-a afirmat în lumea culturală franceză, a ajuns în Franţa într-un moment în care deja nu se mai putea rupe de cultura românească. „Am ajuns în Franţa prea târziu pentru a mă rupe total, nu se mai putea“, a afirmat dramaturgul.
În altă ordine de idei, Matei Vişniec a declarat că, în opinia sa, „un scriitor îşi luminează drumul cu arderea sa interioară“. „Scriind, mi s-a clarificat drumul. N-am scris niciodată pentru mine, am scris întotdeauna pentru alţii“, a mărturisit Vişniec. Nu mai puţin important, dramaturgul a spus că nu are regrete legate de calea pe care a ales să meargă: „Îmi dau seama că nu am greşit, a fost misiunea, vocaţia mea“, a mai afirmat Matei Vişniec.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mircea Cărtărescu conferenţiază, luni, la Constanţa, la universitatea care-i decernează titlul de Doctor Honoris Causa

06 May 2017 4296

Matei Vișniec și-a lansat „Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrelă…” la Universitatea „Ovidius” din Constanța (galerie foto)

24 Apr 2016 2998

Matei Vişniec îşi lansează volumul „Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrelă...” la Constanţa

13 Apr 2016 2659

Cartea zilei „Literatura, teatrul și filmul - În onoarea dramaturgului Matei Vișniec”, Marina Cap-Bun, Florentina Nicolae (coord.)

19 Jun 2015 5384

Interviu cu dramaturgul Matei Vişniec „Nu literatura este problema actuală a României. Mai degrabă moralitatea clasei politice“

08 Oct 2014 5968

„Dacă emoţie nu e într-un act artistic, nimic nu e” Vişniec şi-a lansat, la Constanţa, volumul „Omul din care a fost extras răul” (galerie foto)

07 Oct 2014 2297

Suită de evenimente la instituţia din Constanţa Dramaturgul Matei Vișniec - Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ovidius

06 Oct 2014 3244

Eveniment la Constanţa Matei Vişniec îşi lansează cartea „Omul din care a fost extras răul“

05 Oct 2014 2398

Comunicat de presă - Dramaturgul Matei Vișniec este oaspetele de seamă al Universității „Ovidius” 4 octombrie 2014

04 Oct 2014 2101

În onoarea dramaturgului Universitatea Ovidius oferă titlul de Doctor Honoris Causa lui Matei Vișniec

04 Oct 2014 2314