Modificări importante în cadrul Programului național „Școala altfel”. Proiectul, pus în consultare publică (DOCUMENT)

Foto: MDLPAMinisterul Educației a anunțat că a fost pusă în consultare publică Metodologia de organizare a Programului național „Școala altfel”.

Potrivit Ministerului Educației, principalele modificări sunt: 
  • În situația în care, pe întreaga perioadă a programului sau doar în anumite zile, din motive obiective, nu se pot organiza activități conform orarului stabilit pentru programul „Școala Altfel”, se desfășoară alte activități educative care contribuie la formarea și dezvoltarea competențelor din curriculumul național.
  • Sunt interzise deplasările în afara localității care presupun costuri și pentru care unitatea de învățământ nu a identificat surse de finanțare.
Metodologie de organizare a Programului național „Școala altfel”

Cap. I. Prevederi generale

Art. 1. (1) Programul național „Școala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și este derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia fiecărei unități de învățământ, conform ordinului ministrului educației privind structura anului școlar, valabil în anul școlar respectiv.

(2) Programul național „Școala altfel” se desfășoară obligatoriu în unitățile de învățământ primar, gimnazial și liceal, din cadrul sistemului național de învățământ preuniversitar, conform prezentei metodologii.

(3) Având în vedere specificul activității, în unitățile de învățământ antepreșcolar și preșcolar se va stabili o săptămână din anul școlar în care se vor planifica și derula activități care să răspundă priorităților stabilite de Ministerul Educației în anul respectiv, fără obligația de a se urma toate etapele din prezenta procedură.

(4) În cuprinsul prezentei metodologii, începând cu data reorganizării instituțiilor subordonate Ministerului Educației, denumirea Inspectoratele Școlare Județene/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București se va citi Direcția Județeană de Învățământ Preuniversitar/Direcția Municipiului București de Învățământ Preuniversitar.

Art. 2. (1) Programul „Școala altfel” contribuie atât la dezvoltarea competențelor din curriculumul naţional, cât şi la dezvoltarea unor competențe complementare acestora, în funcție de prioritățile stabilite anual de Ministerul Educației și în funcție de nevoile de învățare ale antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor, identificate la nivelul unității de învățământ.

(2) Prioritățile Ministerului Educației pentru programul „Școala altfel” vor fi stabilite, anual și comunicate Inspectoratelor Școlare Județene/ Inspectoratului Școlar al Municipiului București, prin notă semnată de secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar.

Art. 3. În cadrul programului, în vederea dezvoltării competențelor, se recomandă utilizarea:

 tehnicilor de învăţare colaborativă, inclusiv bazată pe proiecte;
 metodelor de schimbare socială: bibliotecă vie, teatru forum, teatru ziar;
 dezbaterilor;
 filmelor artistice, documentare și de animație, cu caracter educativ;
 resurselor educaţionale online;
 abordărilor transdisciplinare, interdisciplinare sau pluridisciplinare.

Art. 4. Activitățile planificate și derulate în cadrul Programului național „Școala altfel” reflectă preocupările antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor. În implementarea programului național „Școala altfel” este esențială creșterea gradului de implicare a elevilor în proiectarea, derularea și evaluarea activităților de învățare.

Art. 5. Cadrele didactice continuă activitățile cu rezultate pozitive pe tot parcursul anului școlar.

Art. 6. (1) Activitățile programului național „Școala altfel” sunt proiectate și derulate în parteneriat cu elevi, alte cadre didactice, părinți, reprezentanți ai instituțiilor, autorităților, companiilor sau organizațiilor non-guvernamentale locale, ținând cont și de resursele disponibile în unitatea de învățământ.

(2) În derularea activităților Programului național „Școala altfel”, cadrele didactice, elevii și părinții identifică și valorifică resurse locale. Această abordare contribuie la dezvoltarea creativității, 2 abilităților de rezolvare a problemelor și a colaborării dintre cadre didactice, elevi, părinți și comunitate.

(3) În perioada Programului național „Școala altfel”, unitățile de învățământ preuniversitar pot organiza activități împreună cu unitățile pentru activități extrașcolare (palatele și cluburile copiilor, cluburile sportive școlare, centrele județene de excelență).

(4) Pentru desfășurarea activităților decise, cadrele didactice, elevii, părinții și partenerii unităților de învățământ asigură resursele necesare, având acces la infrastructura și logistica școlii. În implementarea programului pot fi utilizate și resurse extrabugetare.

5) Cadrele didactice asigură supravegherea și siguranța antepreșcolarilor/preșcolari/elevilor pe parcursul desfășurării activităților, conform legislației în vigoare.

Art. 7. (1) În perioada alocată Programului național „Școala altfel” programul se desfășoară în conformitate cu un orar special, în fiecare dintre cele 5 zile.

(2) Prin excepție de la prevederile alineatului (1), pentru învățământul liceal – filiera tehnologică și pentru învățământul profesionalse pot organiza, în această perioadă, activități prevăzute în curriculumul de specialitate, la stagiile de pregătire practică, urmărind și scopul Programului național „Școala altfel”, prevăzut la art. 2 al prezentei metodologii.

(3) Prin excepție de la prevederile alineatului (1), pentru învățământul postliceal în săptămâna dedicată Programului național „Școala altfel” se organizează activități de instruire practică.

Art. 8. (1) Participarea la Programul național „Școala altfel” este obligatorie atât pentru elevi, cât și pentru toate cadrele didactice din unitatea de învățământ.

(2) Unitatea de învățământ are obligația de a stabili oferta de activități din cadrul Programului național “Școala altfel” astfel încât să poată asigura, prin oferte alternative, participarea la aceste activități, a tuturor elevilor și cadrelor didactice.

(3) În situația în care pe întreaga perioadă a programului sau doar în anumite zile, din motive obiective, nu se pot organiza activități conform orarului stabilit pentru programul „Școala altfel”, se desfășoară alte activități educative care contribuie la formarea și dezvoltarea competențelor din curriculumul național.

Art. 9. Activitățile din cadrul Programului național „Școala altfel” se pot realiza în unitatea de învățământ sau în afara acesteia, respectându-se prevederile legale cu privire la siguranța elevilor.

Art. 10. Orice deplasare în afara unității de învățământ trebuie să aibă un pronunțat caracter educativ. Nu sunt permise deplasări ale elevilor pe durata întregului program (5 zile sau mai mult) și deplasările în afara localității care presupun costuri și pentru care unitatea de învățământ nu a identificat surse de finanțare.

Art. 11. În vederea îndeplinirii scopului Programului național „Școala altfel”, inspectorii școlari din cadrul Inspectoratelor Școlare Județene/ Inspectoratului Școlar al Municipiului București, respectiv centrele de resurse și asistență educațională oferă sprijin cadrelor didactice și echipelor de coordonare în proiectarea activităților.

Art. 12. Nerespectarea prezentei metodologii atrage aplicarea sancțiunilor prevăzute în Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023 și în Regulamentul - cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, în vigoare. 

Întregul proiect poate fi studiat în secțiunea DOCUMENT a materialului

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA SA, gazdă, în cadrul Programului Național Școala Altfel, pentru elevii de la Școala Gimnazială “Remus Opreanu” din Constanța (FOTO)

15 Apr 2024 409

Elevii în prim-plan! Polițiștii din Constanța discută cu ei despre siguranță și responsabilitate

13 Apr 2024 493

Acțiuni ale polițiștilor IPJ Constanța la o școală din Năvodari

10 Apr 2024 460

Acțiuni ale polițiștilor în școli din municipiul Constanța și la Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu

09 Apr 2024 530

Elevii Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanța descoperă lumea poliției în cadrul programului „Școala altfel” (FOTO)

21 Feb 2024 638

Elevii din cadrul Școlii Gimnaziale “Ioan Nenițescu” Tulcea, în vizită la ISU Delta (GALERIE FOTO)

20 Feb 2024 651

„Școala altfel” la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța

19 Feb 2024 769

„Școala altfel”, alături de polițiștii din Constanța. Iată ce au învățat elevii (FOTO)

10 Nov 2023 798

„Școala Altfel”, la Ministerul Afacerilor Interne. Iată ce au aflat elevii

09 Nov 2023 809

IPJ Tulcea promovează siguranța și educația în cadrul programului "Școala altfel"

08 Nov 2023 871

ISU Argeș Sute de copii au participat la activitățile pompierilor argeșeni din cadrul „Școala Altfel”

27 Oct 2023 719

Preșcolarii de la Grădinița cu program normal "Năsturel" Constanța, „mici vedete" în cadrul Programului național „Școala altfel" (GALERIE FOTO)

27 Oct 2023 1496

Elevii Școlii Generale Gala Galaction din municipiul Mangalia, vizitați de polițiști (GALERIE FOTO)

26 Oct 2023 701

Mangalia Copiii, în vizită la pilotul campion Emil Ghinea. „M-am bucurat să le povestesc despre sport și motorsport“ (GALERIE FOTO)

14 Oct 2023 961

Asociația Elevilor din Constanța arată cu degetul „Ministerul Educației legalizează fondul clasei!”

13 Oct 2023 1067