Invatamant

UPDATE 2 Note foarte mari după contestații la Evaluarea Națională 2020 103 elevi constănțeni au primit nota 10 la limba română, în urma recorectării


În urmă cu puțin timp s-au afișat rezultatele finale la Evaluarea Națională 2020 

Încă un elev constănțean, de la Liceul Teoretic „Ovidius”, a atins media 10, ca urmare a contestării lucrării de la Limba și literatura română, la care primise nota 9,10. Drept urmare, în județul Constanța numărul elevilor cu medii la Evaluarea Națională de 10 a ajuns la 20.
De altfel, cu mici excepții, marea majoritate a elevilor care au contestat lucrările au avut câștig de cauză, obținând note foarte mari, cum este exemplul de sus.
Pe data de 1 iulie va afișată ierarhia județeană, iar pe 10 iulie va avea loc repartizarea computerizată.

UPDATE Statistica ISJ Constanța
Astăzi, 27.06.2020, s-au afișat rezultatele finale ale absolvenților clasei a VIII-a,  obținute în urma susținerii examenului de Evaluare Națională, sesiunea  2 – 27 iunie, 2020.
Conform datelor obținute în urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 70% (4198 de candidați). A crescut numărul candidaților cu media generală de 10: de la19 la 20.
La proba de Limba și literatura română, 4640 de candidați (80%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 103 de candidați au obținut nota 10.
La Matematică, 3924 de candidați (67 %) au primit note mai mari sau egale cu 5(cinci), iar dintre aceștia, 128 de candidați au obținut nota 10.
Au fost depuse 806 de contestații.
Rata de participare la evaluarea națională a fost de 97 %: 5813 de candidați prezenți (dintr-un total de 5972 de candidați înscriși). Niciun elev nu a fost eliminat pentru tentativă de fraudă.
Examenul de evaluare  națională pentru elevii clasei a VIII-a  reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă  a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial.
Media de admitere în liceu constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la evaluarea națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 2 – 8 iulie conform Ordinului MEC nr. 4532/25.06.2020 și va fi urmată de repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat (10 iulie).
Ne bucură faptul că rezultatele elevilor constănțeni la Evaluarea Națională sunt foarte bune. Îi felicit pe colegii mei pentru implicare și pe elevi pentru seriozitatea de care au dat dovadă. Le urez succes în etapa de completare a opțiunilor, astfel încât acestea să corespundă proiecției educaționale pe care și-au stabilit-o a declarat Anca-Iuliana Dragomir, inspector școlar general adjunct.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A doua repartizare în licee a absolvenților clasei a VIII-a Cu ce medii au intrat elevii rromi și cum s-au rezolvat situațiile speciale

03 Aug 2020 1320

Noile modele de subiecte şi bareme pentru absolvenţii clasei a VIII-a, anul şcolar 2020 – 2021, au fost publicate

17 Jul 2020 929

Admitere 2020 Medii mai mari, față de 2019, și cu jumătate de punct. 365 de elevi constănțeni admiși cu note sub 5

11 Jul 2020 2336

S-au afișat rezultatele admiterii la liceu. Care este situația la Constanța

10 Jul 2020 1406

#ConstanțaEsteBine - Chiar dacă sunt din comunele 23 August și Poarta Albă Pentru elevii de 10, repartizarea computerizată nu mai aduce surprize

10 Jul 2020 8115

Editorial Evaluare Națională. Diferențe mari înainte și după contestații. Se va repeta situația și la Bacalaureat?

02 Jul 2020 2749

Evaluare Națională 2020. S-a publicat ierarhia județeană

01 Jul 2020 1375

Evaluare Națională 2020 La Constanța, sesiune specială pentru trei elevi, la Școala „Dan Barbilian”

28 Jun 2020 1338

Cine răspunde pentru asemenea erori? Recordurile contestațiilor la nivel național - 84% note mai mari la română și 70% la matematică

27 Jun 2020 8004

Evaluare Națională 2020 Astăzi se afișează rezultatele finale, după contestații

27 Jun 2020 891

Constanța, fruntașă la contestațiile pentru Evaluarea Națională

23 Jun 2020 1555

Evaluare Națională 2020 Gimnaziile din liceele constănțene de top, surclasate de școli de cartier (document)

23 Jun 2020 5993

Evaluarea Națională 2020 în statistici

22 Jun 2020 1001

UPDATE - Note foarte mari. 19 medii de 10 la Constanța S-au afișat rezultatele la Evaluarea Națională 2020

22 Jun 2020 1916

Peste 9.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a au susținut proba scrisă de Limba și literatură maternă

18 Jun 2020 625