„Alungă răul din tine. Învaţă să te ierţi”, Luule Viilma

„Să nu te sperie titlul!”, aşa a sunat prima recomandare. Nu m-a speriat, pentru că am devenit de curând o fană a cărţilor Luulei Viilma, care are deja un succes răsunător în Rusia, Ucraina şi ţările baltice şi pe care mi-a recomandat-o o doamnă la care am ajuns să ţin prin cărţile pe care le citim împreună sau ni le recomandăm una alteia, şi nu numai.
 
În afară de curentul de gândire pe care Luule l-a creat prin cărţile sale, aflăm din tomul de faţă legătura dintre gânduri şi bolile pe care acestea le declanşează. E un ghid perfect pentru ipohondrii care se plâng constant, dar şi pentru mitomanii care invocă o boală ca să scape de o responsabilitate. Să nu se mire când se vor căpătui cu exact boala pe care o tot scot ca pe iepuri din pălăria scuzelor.
 
Până la Luule Viilma însă a trebuit să citesc multe tomuri scrise de persoane diferite, ca să pot asimila informaţiile acestea. Acum 8-10 ani n-aş fi crezut că noi suntem singurii care ne îmbolnăvim din cauza gândurilor otrăvite pe care le creştem în noi, cum prin „cei apropiaţi ţi se dau cele mai mari şi mai amare lecţii de viaţă”. Ştiind asta - care a fost sau care a trebuit să fie rolul unora în viaţa ta - e mult mai uşor să-i ierţi, asta dacă înţelegi totuşi de ce ai primit lecţia (pumnul în bot/şutul în fund, spune-i cum vrei). Dacă n-ai înţeles, o vei mai primi o dată, la modul mult mai dur.
 
Înfrângerile, decepţiile, nemulţumirile, geloziile, posesivitatea, invidiile, ciuda, egoismul, aroganţa, dispreţul, toate acestea se răsfrâng asupra corpului care începe să te avertizeze, pe ici, pe colo, unde trebuie să te îndrepţi. Dacă vrei, vei găsi şi răspunsuri, evident. Iată câteva exemple, pentru cei dispuşi să le accepte:
1. „Dispreţul este răutatea care umileşte. Umilind pe cineva, îi dorim răul. De aceea, dispreţul îndeamnă la duşmănie, la ură. Duşmănia duce la cancer”.
2. Se îmbolnăveşte acel corp în care răutatea s-a strâns până la cota critică”.
3. „Dacă omul ţine cu încăpăţânare la ideile lui incoerente, îl vor durea ceafa şi vertebrele occipitale. Întrucât găsesc vinovatul în alţii, îi va durea ceafa”, şi multe altele pe care le veţi întâlni aici, dacă doriţi o schimbare.
 
Cum, care gânduri sau care trăiri au declanşat anumite boli, cum scoateţi boala din voi schimbându-vă modul de a gândi veţi afla din cartea Luulei Viilma. Cititoare a gândurilor oamenilor sau clarvăzătoare, vă dă şi soluţiile. Toate greşelile şi corectarea lor pot fi şi sunt în mâinile voastre. Dar nu numai asta, după ce parcurgeţi acest ghid de comportament social, emoţional şi spiritual, dar şi fizic, îi veţi înţelege mai bine şi pe ceilalţi din jur. Aşa că… să nu vă sperie titlul, ci să vă sperie bolile sufletului!

Sursă foto: arhiva personală

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Letting go. Calea renunţării”, David R. Hawkins - cartea transformării

19 Dec 2016 8212

„Papillon”, Henri Charrière

08 Dec 2016 3439

„Viaţa pe un peron”, Octavian Paler

29 Nov 2016 5017

„Mă numesc Roşu”, Orhan Pamuk

21 Nov 2016 4234

„Pânza de păianjen”, Cella Serghi

25 Oct 2016 9835

„Iubirea faţă de aproapele”, Pascal Bruckner

21 Oct 2016 3659

„Să nu mă părăseşti”, Kazuo Ishiguro

27 Sep 2016 9780

„Fetiţa şi ţigara”, Benoît Duteurtre

19 Sep 2016 3367

Perfecţiune. Însemnări despre trădare şi renaştere - Julie Metz

08 Sep 2016 2704

„In Arcadia“, de Ben Okri

03 Sep 2016 3054

SRI dezvăluie povestea celei mai bune agente secrete

06 Mar 2016 2233

Hotnews.ro IPS Teodosie, coordonator ştiinţific al lui Gigi Becali pentru o carte scrisă în detenţie (Document)

09 Jan 2016 4305

Cartea zilei Radu Paraschivescu, „România în 7 gesturi“

24 Dec 2015 8444

Cartea zilei Jonathan Black, „Istoria secretă a lumii“

12 Dec 2015 7323

Cartea zilei „Iubirea urcă muntele“, Diana Dobriţa Bîlea

03 Sep 2015 5121