Invitati

Eroi legendari pe ţărmurile Pontului Euxin Herakles, păsările de fier, Insula lui Ares şi Zidul Amazoanelor (III)

Cea de-a şasea muncă pe care eroul grec Herakles a trebuit să o îndeplinească a fost uciderea păsărilor stimfaliene. Potrivit mitologiei greceşti, acestea trăiau pe o insulă din mijlocul lacului Stymfalia (Stimfalos) în Grecia continentală, zona Corint. Erau păsări uriaşe, mai degrabă nişte monştri înaripaţi, ce aveau ghearele, ciocul şi aripile de bronz (de fier sau de oţel - în alte surse).
 

 
Legendele Eladei spun că ele erau mereu însetate de sânge şi îi devorau pur şi simplu pe muritorii care cutezau să se apropie de insula lor sau care doar locuiau în vecinătatea lacului lor mlăştinos. Păsări sacre ale zeiţei Artemis, dar şi ale zeului războiului - Ares, ele zburau şi dincolo de limitele lacului, distrugând recolte, atacând aşezări şi oameni nevinovaţi.
 
Nimeni nu reuşise vreodată să răpună vreuna şi se spunea că sunt de neînvins. Când luptau contra oamenilor, păsările din Stymfalos îşi foloseau şi penele ca săgeţi mortale. Tocmai pentru că răpunerea lor părea o sarcină imposibilă, regele Euristeus (la porunca zeiţei Hera) l-a trimis pe Herakles să le vină de hac, sigur fiind că această misiune avea să îi fie fatală eroului.
 
Erau cu atât mai greu de răpus cu cât, atunci când erau atacate de soldaţi, ele se ascundeau în pădurea de pe insulă, de unde trimiteau pene-săgeţi ucigătoare. Istoricul şi geograful grec Pausanias scria în secolul II î.H. în opera sa "Descrierea Greciei" despre păsările din Stymfalos: "Acestea zboară împotriva oricui vine să le vâneze, rănindu-i şi ucigându-i cu ciocurile lor. Toată armura de bronz şi de fier pe care o poartă bărbaţii este străpunsă de aceste păsări... Ele sunt de mărimea unei berze, se aseamănă şi cu ibisul dar ciocurile lor sunt mult mai puternice şi nu strâmbe ca la Ibis".
 
Poate că nici Herakles nu ar fi reuşit să răpună păsările din Stymfalos dacă nu ar fi fost ajutat de zeiţa Atena, care i-a dăruit o pereche de krotala (krotalon). Acestea erau în Grecia antică instrumente de percuţie, mici cymbale de mână, făcute din lemn sau metal şi care se aseamănă oarecum cu castanietele din zilele noastre. După unele surse, Atena i-ar fi dăruit eroului efectiv o pereche de clopoţei de bronz.
 
Folosind darul Atenei, Herakles a produs un zgomot prelung ce le-a făcut pe păsările ucigaşe să iasă din mlaştina lor şi să zboare în înaltul cerului. Atunci, Herakles a început să le săgeteze cu arcul său, folosind săgeţi otrăvite care ucideau pe loc monştrii înaripaţi. Eroul a ucis în acest fel sute de păsări iar cele care i-au supravieţuit au fugit şi nu s-au mai întors niciodată în Stymfalos.
 
Se spune că păsările ce au scăpat s-ar fi refugiat pe o insulă din Pontul Euxin (Marea Neagră), unde exista deja un templu al lui Ares, ridicat de amazoane. Apollonius din Rodos scria în "Argonauticele" că templul lui Ares fusese "construit de fiicele lui, Amazoanele" şi că era păzit de "Ornithes Areioi" (Păsările lui Ares), păsări cu pene de oţel, care nu puteau fi ucise de niciun om.
 
Aici, o generaţie de eroi mai târziu, le-ar fi întâlnit argonauţii în drumul lor spre Colchida şi spre Lâna de Aur. Ne povesteşte Apollonius din Rodos: "Și le-a spus Fineus (rege trac) argonauţilor care mergeau după Lâna de Aur în Colchida (Kolchis, azi în Georgia): când veţi lăsa în urmă tribul Mossynoekoi (din sudul Mării Negre) să vă duceţi corabia pe Insula Păsărilor, acolo unde reginele amazoane Otrere şi Antiope au construit un altar lui Ares".
 
Marea Neagră nu are foarte multe insule, însă se ştie că una dintre cele mai importante, adesea amintită în legende şi în istoria antică, este Insula Șerpilor, Insula Albă (Leuke - Leuce), unde se spune că îşi trăia nemurirea eroul Ahile (n.a. se ştie că acesta a avut sigur un templu aici). Întrucât este un tărâm mitic, Insula Șerpilor a fost recomandată ca fiind una din variantele solide de identificare a Insulei lui Ares, din legenda păsărilor de fier.
 
O teorie interesantă ar fi aceea că, de fapt, lupta lui Herakles cu păsările nici nu s-ar fi purtat vreodată în Grecia, ci de prima oară în Insula din Pont. În sprijinul acestei teorii ar putea veni o mărturie a lui Strabon, născut în Amasya, nu departe de ţărmul sudic al Pontului Euxin.
 
Geograful Strabon scria acum două milenii următoarele: "Pe vremea lui Homer, grecii socoteau Marea Pont (Marea Adâncă!) drept al doilea Ocean al lumii. Căci dintre toate Mările cunoscute astăzi, Pontul era socotit cel mai mare. Homer o numea la rândul său Marea Adâncă… Poate şi din această cauză a mutat el către Ocean întâmplările din Pont, socotind că lumea, din cauza prejudecăţilor, va primi mai uşor aceasta"!.
 
Aşadar, Strabon scria că multe din cele povestite de Homer în operele sale (Iliada, Odiseea) s-ar fi petrecut pe ţărmurile Pontului Euxin şi nu în Grecia udată de apele Mărilor Egee, Ionică şi Mediterană.
 
Tracii erau consideraţi barbari, iar elenii se temeau de ei, de numărul lor uriaş şi de priceperea lor în ale armelor. Cine erau însă aceşti traci? Un neam format din mii de triburi (edoni, misi - moesi, geţi, daci, odomanţi, bistoni, tyrageţi, obulensi, tribali, odrisi, treri etc.) şi al căror părinte comun ar fi fost legendarul Thrax. În primul material al acestei serii am citat deja legenda spusă de Euripide, potrivit căreia Thrax era fiul lui Ares, zeul războiului, care la rândul său "s-a născut în Tracia".
 
Ares, marele zeu olimpian era mai tot timpul departe de Grecia: îşi avea temple numeroase în Tracia, acolo unde s-a însoţit cu Caliope şi cu alte nimfe şi nereide, dând naştere unor întemeietori de triburi. Am arătat şi anterior: Ares locuia aşadar în Tracia, Artemis era numită Istriana şi îşi avea templul pe malul Pontului, Thetis era mama Istrului nostru şi a lui Ahile, eroul înmormântat pe Insula Leuce - azi numită a Șerpilor, Echidna şi Herakles s-au iubit pe ţărmul pontic şi l-au născut pe Scytes, tatăl sciţilor…
 
Ținând cont de toate aceste inadvertenţe create chiar de mărturiile unor antici, apar unele semne de întrebare. Este oare posibil ca această muncă a lui Herakles să fi avut loc într-adevăr, direct în Insula Pontului, iar apoi, mutată, "prin puterea scrisului", din Marea Neagră, pe tărâmuri olimpiene, în Stymfalos?
 
Este greu de aflat care este adevărul, cu atât mai mult cu cât vorbim despre legende... Mitul Insulei lui Ares s-a păstrat însă timp de două milenii. Trebuie însă să spunem că, oricât de mult ne-ar tenta să facem asta, nu trebuie să identificăm clar Insula lui Ares ca fiind Insula Șerpilor, cea din vecinătatea Gurilor Dunării.
 
O altă insulă din Marea Neagră pare să îndeplinească mai multe "criterii". Este vorba despre Girsun Adasi, din Sudul Mării Negre, din apele teritoriale ale Turciei. Numele antic grecesc al acestei insule este Areos Nesos, adică Insula lui Ares... Aici a existat într-adevăr şi un templu închinat lui Ares, şi nu unul al lui Ahile, aşa cum avem în Insula Șerpilor.
 
Legende despre "fiicele lui Ares", războinicele amazoane, avem însă destule în toată zona bazinului pontic. Extrem de interesantă este povestea unui Zid Uriaş al Amazoanelor, despre care se spune că ar fi existat pe ţărmul vestic Mării Negre, în locul unde astăzi se găseşte Mangalia.
 
În sec.XV, mai exact în anul 1445, un cavaler burgund pe nume Wallerand de Wawrin, aflat într-o campanie militară creştină contra Imperiului Otoman, ajungea la Panguala (nume vechi al Mangaliei) şi vedea ruinele acestui Zid al Amazoanelor. El scria: "Pentesileea, regina amazoanelor, a pus să îl clădească, după ce Hercule şi Tezeu au intrat pe furiş şi s-au luptat cu Hipolita şi Menalipa. Portul este ocrotit de un zid puternic, care înaintează în mare… şi portul este între zid şi ţărm. În vremurile de demult, nimeni nu putea pătrunde de pe mare în Regatul Amazoanelor, care se numeşte acum Regatul Sciţiei, dacă nu pătrundea prin strâmtoarea dintre zid şi ţărm, care se întindea cam 20 de leghe franceze… Dar acum, acel zid este stricat şi dărâmat în multe locuri şi multe vase se zdrobesc acolo împinse de furtună".
 
Trebuie spus faptul că 20 de leghe maritime franceze echivalează cu aprox. 80 de kilometri în sistemul metric actual (o leghe maritimă franceză era între 4 şi 5,5 kilometri).
 
Potrivit mitului, zidul a fost ridicat de către regina Penthesilea (Penthesileea), după ce eroi din Grecia, Herakles şi Tezeu s-ar fi luptat cu războinicele amazoane.
 
Iată ce scria marea scriitoare a epocii medievale, Christine de Pisan (1364-1439), în opera sa "Cartea cetăţii Doamnelor" (sau "Cartea celor 3 Virtuţi"): "Vestea vitejiei lor a ajuns şi în Grecia, care era o ţară îndepărtată… Aflară că aceste doamne nu osteneau să cucerească noi şi noi ţinuturi, cum îi trec prin foc şi sabie pe cei ce nu li se supun. Grecii au fost înfricoşaţi la auzul veştilor, temându-se că îi vor cuceri şi pe ei… Hercule spuse că nu vrea să aştepte şi să invadeze ei primii"… Aşadar, Heracles, Tezeu (rege al Atenei) şi o armată uriaşă de soldaţi şi o flotă mare de corăbii plecară spre ţinutul amazoanelor ("au împânzit Marea cu corăbiile lor").
 
Grecii aşadar nu fuseseră provocaţi, dar au decis să atace… Au ajuns pe malul regatului lor dar pentru că amazoanele erau viteze şi aprige, ei nu au îndrăznit să intre în port sau să debarce în timpul zilei. Au atacat noaptea, fără să fie provocaţi, au distrus aşezări, au jefuit şi au omorât femei neînarmate.
 
Amazoanele erau conduse de regina Orithya, mama viitoarei regine Penthesilea, care a ordonat ca armata de femei războinice să fie gata de luptă. Când armata greacă s-a apropiat, două tinere prinţese, Hippolita şi Menalippe, nu au avut răbdare şi au plecat la război înaintea oştirii, dornice de răzbunare. Au dat chiar peste Heracles şi Tezeu. Au reuşit să îi dărâme de pe cai şi au fost foarte aproape să îi învingă. Au căzut în cele din urmă prizoniere, iar cei doi eroi s-au îndrăgostit de ele. Regina Orithya a cerut atunci pace, încercând să îşi elibereze fetele. Menalippe a scăpat, dar Tezeu nu a vrut să renunţe la Hippolita şi a cerut-o de soţie… Regina a acceptat, pacea s-a încheiat, iar grecii au plecat înapoi în Atica lor.
 
Se spune că, după moartea Orithiei, noua regină, fiica ei Penthesilea, a ordonat ridicarea Zidului Amazoanelor, pentru ca, pe viitor, în Țara Fiicelor lui Ares să nu mai poată veni invadatori, aşa cum făcuseră grecii. Cu timpul, amazoanele s-au retras spre Nordul Pontului Euxin, unde se spune că s-au însoţit cu sciţii şi i-au născut pe sarmaţi. În vestul Mării Negre, de pe urma lor a rămas Mitul acestui Zid de la Mangalia….
 
Cât despre eroinele noastre, ce ar mai fi de spus… Purtătoare a unei cingătoare magice, potrivit unei alte legende, Hippolita a fost părăsită de Tezeu şi s-a întors în ţara ei.
Se spune că a fost ucisă din greşeală, la o vânătoare de cerbi, chiar de către sora ei, Penthesilea. Îndurerată, regina a plecat apoi să lupte la Troia de partea lui Priam, împotriva grecilor. A făcut multe vitejii, dar şi-a găsit în cele din urmă, acolo, sfârşitul…
 
Din acest mitic Zid al Amazoanelor nu a mai rămas nimic. A supravieţuit doar povestea... Țărmurile Pontului Euxin păstrează astfel amintirile muncilor lui Herkules, iar apele misterioase ale Mării Negre lovesc încă malurile Insulei lui Ares, oricare ar fi aceasta...
 
(Va urma)
 
Bibliografie
 
FONTES I - "Izvoare privind istoria României, vol.I - De la Hesiod la Itinerariul lui Antoninus", Edit. Academiei RSR, Bucureşti 1964
 
Enciclopedia Arheologică vol. I, II şi III (A-C 1994, D-L 1996, M-Q 2000), coordonator Constantin Preda Edit. Enciclopedică, Bucureşti
 
Victor Kernbach - Dicţionar de mitologie generală, Edit. Albatros, Bucureşti, 1995
 
NA Kun - Legendele şi miturile Greciei Antice, Edit Știinţifică, 1985
 
Horia Dumitru Oprea - Legenda lui Heracle (II) - Cele douăsprezece munci, articol publicat pe 18 martie 2015 pe www.istoriiregasite.wordpress.com, accesat pe 3.03.2019
 
Sursa foto: Ilustraţie din cartea Dobrogea. Gurile Dunării şi Insula Șerpilor“, de Remulus Seişanu, disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa.

Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.
    
 
Citeşte şi: 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie 

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Eroi legendari pe ţărmurile Pontului Euxin Herakles, sciţii şi regii Macedoniei (II)

 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eroi legendari pe ţărmurile Pontului Euxin Herakles, sciţii şi regii Macedoniei (II)

29 Apr 2019 557

Eroi legendari pe țărmurile Pontului Euxin - Herakles (I)

25 Apr 2019 610