Orașul-port Histria de pe țărmul vestic al Mării Negre (comuna Istria, județul Constanța) a fost întemeiată de coloniști din metropola greacă Milet (coasta vestică a Turciei asatice) în 657 î.H., în contextul „roirii” grecilor din sec. VIII-VI î.H. Dezvoltarea
polis-ului (oraș-stat) în epocile arhaică, clasică, elenistică și romană a alternat cu momente de criză în relațiile cu geții autohtoni și invadatorii barbari (goți, avari, slavi, bulgari), care, împreună cu înnisiparea portului, au condus în cele din urmă la dispariția localității în sec. VII.
Origini
Histria a fost întemeiată în 657 î.H. de
coloniști din orașul grec
Milet (coasta vestică a Turciei asiatice), dată corespunzând Olimpiadei 33, menționată de
teologul creștin Eusebius Hieronymus (347-420).
Pseudo-Skymnos, izvor grec din sec. I î. H, plasează întemeierea mai târziu în același secol. Fondarea orașului se înscrie în fenomenul istoric al „roirii” grecilor din
polis-urile (orașele-stat) din Marea Egee în Marea Mediterană și
Pontus Euxinus (Marea Neagră) în sec. VIII-VI î.H. Data literară a întemeierii a fost confirmată de descoperirea unor fragmente de ceramică din a doua jumătate a sec. VII î.H.
Acest oraș-port, numit în diverse izvoare grecești
Istrie/
Istros/Istropolis și
Histrianorum civitatus în latină, a fost una din numeroasele colonii întemeiate pe țărmurile Mării Negre de marea metropolă Milet. Conform obiceiului, coloniștii s-au așezat pe un promontoriu din fundul unui golf transformat în lagună, așa cum arată grecii
Polybios (cca 200 î.H. – cca 118) și
Strabon (cca 64 î.H. - 21 d. H.). Pe termen lung, acest fenomen natural a dus la înnisiparea portului începând cu sec. III î.H. și îngreunarea comerțului maritim având drept consecință decăderea orașului. Ruinele sale se află pe teritoriul
comunei Istria din județul Constanța, fiind primul oraș întemeiat pe teritoriul României.
Organizare
Puterea
legislativă revenea
Adunării Poporului, formată din toți
cetățenii, care nu includeau femeile, sclavii și străinii.
De asemenea, exista un organism deliberativ denumit
Sfat, din care se alegeau lunar
epimenii însărcinați cu gestionarea problemelor curente.
Puterea executivă era exercitată de două categorii de colegii de magistrați: civili, numiți
arhonți, și militari, numiți
toxarhi, navarhi și
taxiarhi. Magistrații erau aleși anual de Adunare, având un caracter onorific, dar în situații de criză primeau puteri excepționale.
Monedele argint și bronz
Primele
monede emise la jumătatea sec. V î.H. sunt și primele monede bătute pe teritoriul României. Aceste
didrahme de
argint cântăresc 7-8,3 grame și au pe avers două capete de tineri, iar pe revers emblema
polis-ului, un vultur pe un delfin, cu numele
Istrie înscris deasupra. De asemenea, s-au emis și monede divizionare de argint de 1 gram, cu aceleași reprezentări.
În aceeași perioadă, sunt turnate monede din bronz cântărind 1-3 grame, având pe avers roata cu patru spițe sau
zei:
Apolo (lumina),
Istros (Dunărea),
Dionysos (vinul),
Helios (Soarele),
Demetra (recoltele) și
Hermes (comerțul).
Activitatea monetară încetează la mijlocul sec. I î.H., ca urmare a expedițiilor lui Burebista și ale romanilor.
Împăratul
Antoninus Pius (138-161) redă Histriei dreptul de a bate monedă. Noile emisiuni, numite
coloniale, sunt numai din
bronz și au dimensiune mărită. Pe avers apar
efigia și
titulatura împăraților, iar pe revers
zeități grecești și înscripția
Istrienon. Ultimele emisiuni au avut loc în timpul domniei lui
Gordian III (238-244), după care au circulat numai monede romane.
Didrahme au fost găsite în fostele colonii grecești
Olbia (vărsarea Bugului în Marea Neagră, Ucraina) și
Odessos (Varna, Bulgaria), pe văile
Dunării, Argeșului, Siretului, Prutului și
Nistrului. Aceste descoperiri reprezintă repere geografice ale vastului comerț desfășurat de histrieni.
Cultura
Săpăturile arheologice și inscripțiile indică existența unui
teatru în epoca elenistică, posibil chiar din epoca clasică.
De asemenea, în
gimnazii erau pregătiți tinerii pentru a intra în corpul cetățenilor, inscripțiile menționând nivelul educației histrienilor și pasiunea lor pentru literatură.
În alte documente epigrafice (inscripții) sunt evocate
concursuri muzicale și
sportive, precum și găzduirea unor „conferențiari”.
Religia
Coloniștii au adus zeii din metropolă, cu sărbătorile, procesiunile și jertfele conexe, predominant fiind cultul lui
Apolo Tămăduitorul.
În epoca elenistică au apărut
Marele Zeu tracic sau
Cabirii din insula nord-egeeană
Samotrake.
În epoca romană s-au adăugat zei
italici ca
Iupiter (Zeus),
Iuno (soția lui Iupiter/Hera)
și Minerva (Atena/înțelepciunea), cunoscuți ca
Triada Capitolină (Capitoliul, unul din cel șapte coline ale Romei), precum și divinități din provinciile orientale, cel mai importamt fiind
Mithra.
Cu toate influențele asiatice, răspândite în toată partea europeană a imperiului, preponderența a revenit tot zeilor înaintașilor ca
Poseidon Heliconios și
Dionysos Karpophoros.
Cultul diverselor zeități era organizat de
asociații dedicate și practicat în
temple.
Relații externe
În epoca arhaică (sec. VIII î.H. – VI î.H.) și clasică (sec. V î.H. – IV î.H.), orașul s-a dezvoltat datorită pescuitului și schimburilor cu
geții, evoluție afectată de două
distrugeri la sfârșitul sec. VI î.H. și sec. IV î.H.
În 313 î.H. Histria s-a implicat în răscoala orașelor pontice conduse de
Callatis împotriva diadohului
Lisimah, succesor în Tracia al lui Alexandru cel Mare. În acest context, histrienii au încheiat tratatul de
isopolitie (egalitate în drepturi civile, politice și religioase) cu metropola Milet.
Decăderea economică din epoca elenistică (sec. III î.H. – sec. I. H.), cauzată de înnisipare, este accentuată de pierderea teritoriului agricol adiacent în favoarea tracilor.
Polis-ul a încheiat tratate pe termen lung cu căpetenia tracă
Zoltes, menționat în decretul dedicat lui
Agathocles în jurul anului 200 î.H. Deși acordurile erau întărite cu jurăminte, Zoltes le-a încălcat și pentru respingerea atacului său, histrienii au fost nevoiți să ceară ajutor dincolo de Dunăre căpeteniei
Rhemaxos, care proteja coloniile grecești pontice în schimbul unui
phoros (tribut) plătit regulat.
Un acord similar fusese încheiat în sec. III î.H. cu căpetenia getă vecină
Zalmodegikos, menționat într-un
document histrian de onorare a celor trei soli care au negociat cu acesta repatrierea celor 60 de ostatici și restituirea teritoriului agrar și piscicol.
În 262 î.H., Histria și
Callatis, fondată de
Heracleea pontică, au încheiat o
alianță pentru apărarea
Tomisului, fondat de
Milet, amenințat de
Byzantion (Constantinopol/Istanbul), fondat de
Megara (Grecia).
De asemenea, Histria a ajutat
Apollonia pontică (Sozopol, Bulgaria), fondată de
Milet, împotriva
Messembriei (Nessebar, Bulgaria), fondat de
Megara, conform unei alianțe încheiate în prima jumătate a sec. III î.H., în vigoare la mijlocul sec. II î.H., conform decretului de onorare a lui
Hegesagoras.
În prima jumătate a sec. I î.H., Histria s-a implicat în alianța pontică antiromană inițiată de
regele Mithridate VI Eupator al Pontului (coasta nordică a Turciei asiatice
) (110 î.H. – 63 î.H.).
Apoi, în a doua jumătate a sec. I î.H., orașul a suportat asaltul regelui dac
Burebista (82 î.H. – 44 î.H.), reconstrucția fiind considerată o a doua întemeiere a orașului, după cum arată un
album de la sfârșitul sec. I î.H. sau de la începutușl sec. I d. H.
Instaurarea dominației
romane în timpul domniei lui
Augustus (30 î.H. – 14 d. H.) a adus securitate și, implicit, prosperitate. Atunci Histria a devenit membră a
Koinon Pontou/Comunității pontice, federație urbană care a existat, probabil, până la reforma administrativă a lui
Diocletianus (284-305), când Dobrogea devine provincie separată cu numele Scythia Minor. Orașul a primit statutul de
civitas libera et immunis (oraș liber și scutit de impozite) sau de
civitas foederata (oraș aliat).
Laberius Maximus, guvernator al
Moesiei Inferior (Dobrogea și Bulgaria dintre Balcani și Dunăre) în anii 100-102, a restabilit hotarele „teritoriului stăpânit de strămoși”, conform decretului cunoscut sub numele de
horothesia. Ca urmare, în sec. II Histria primește dreptul de a se numi în documente oficiale „
prea strălucita cetate a histrienilor”. Dar invazia
goților (germani) din 248 a provocat distrugeri atât de grave încât orașul și-a revenit doar spre sfârșitul secolului, iar în sec. IV-VI suprafața apărată de ziduri s-a redus.
Invaziile
avare și
slave de la sfârșitul sec. VI și așezarea slavilor și
bulgarilor în Peninsula Balcanică în sec. VII au dus la dispariția orașului.
Cercetarea
Astăzi Histria este colonia greacă din Marea Neagră cea mai bine studiată deoarece cercetarea a început încă din
1868, când cetatea a fost identificată de arheologul francez
Ernst Desjardins (# Călători străini prin Dobrogea CLXXXVII.1/14052018, CLXXXVII.2/16052018).
Cercetarea românească poate fi împărțită în trei etape:
Vasile Pârvan (1882-1927), fondatorul școlii românești de arheologie, în perioada 1914-1927,
Scarlat Lambrino (1891-1964) în anii 1928-1940 și
Institutul de Arheologie din București din 1949.
Au fost descoperite resturi ale zidurilor de apărare din toate epocile, ale orașului târziu și ale
templelor din epocile clasică și elenistică.
În straturile orașului târziu au fost găsite
bazilici romane (clădire pentru evenimente publice) și
creștine (biserici primare),
terme (băi) și, la cota maximă, un cartier rezidențial din sec. V-VI numit
Domus de arheologi.
Dintre ediciile de cult, care se află într-o arie denumită
Zona Sacră de specialiști, cele mai importante sunt templul lui
Zeus Polieus (sec. V î.H.), templul
Marelui Zeu (sec. III î.H.) și un templu al
Afroditei.
Bibliografie cronologică
POLIBYOS,
Istorii, IV, 41
STRABON,
Geografia, I, 3, 4
EUSEBIUS HIERONYMUS,
Cronica, 95.
VASILE CANARACHE,
Importul amforelor ștampilate la Istria, București, 1957.
DIONISIE PIPPIDI (coord.),
Dicționar de istorie veche a României. Paleolitic – sec. X., Ed. științifică și enciclopedică, București, 1976, p. 181, 328-333 (Histria/D. P. & Constantin Preda), 349, 365, 503, 621, 624.
PETRE ALEXANDRESCU,
Aristotel despre Constituția Histriei, „Studii Clasice”, 24, 1986, p. 63-70.
PETRE ALEXANDRESCU,
Histria în epoca arhaică I, „Pontica”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, 18, 1985, p. 41-54.
PETRE ALEXANDRESCU,
Histria în epoca arhaică II, „Pontica”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, 19, 1986, p. 19-32.
ANDREI RĂDULESCU & ION BITOLEANU,
Istoria Dobrogei, ed. II, Ex Ponto, Constanța, 1998, p. 32-166 (cap. IV-VIII/A. R.).
Despre Marius Teja
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
Citeşte şi:
Colaborare ZIUA de ConstanţaCălătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
Istoria Dobrogei - populație - personalități Herodotos (cca 484 î. Hr. - 425 î. Hr.)
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: