Justitie

A crezut că la Constanţa se face facultatea de medicină pe şpagă. Un student a fost condamnat. Mita a fost confiscată

Judecătorii din cadrul Tribunalului Constanţa s-au pronunţat, ieri, în dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată, pentru dare de mită, a unui tânăr din Turcia, student la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa.
 
Ieri, instanţa a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de un an şi patru luni de închisoare, cu suspendare condiţionată, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Cel în cauză a fost obligat:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile
d) să comunice schimbarea locului de muncă
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
 
Inculpatului i-a fost impus să frecventeze un program de intervenţie individuală pentru corectarea comportamentului infracţional derulat de către Serviciul de Probaţiune Constanţa sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
 
De asemenea, cel în cauză va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei de Gospodărire Comunală a Primăriei Constanţa sau în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice din Constanţa, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, inculpatul nu poate presta această muncă, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.
 
Tribunalul a dispus confiscarea sumei de 2.250 de lei, aparţinând inculpatului şi predată organelor judiciare la data de 13.09.2017 de către denunţător.
 
Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
În rechizitoriul cauzei se arată că, „la data de 12 septembrie (…), cel în cauză a introdus într-un plic suma de 2.250 de lei şi un bileţel pe care şi-a trecut numele, că are o restanţă şi că dacă nu va promova examenul va pierde bursa. Ulterior, inculpatul a băgat plicul pe sub uşa profesorului“. De menţionat că în faţa urmăririi penale studentul nu a recunoscut comiterea faptei. Cu toate acestea, el le-a precizat anchetatorilor că, de supărare cu nu a luat examenul, s-a îmbătat şi nu mai ştie ce a făcut.
 
Procurorii conchid afirmând că „punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie“.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE 1. Percheziții la Facultatea de Medicină Mai mulţi profesori sunt suspectaţi de luare de mită

06 Jul 2015 1308

Din iulie 2015 Se schimbă modalitatea de admitere la Facultatea de Medicină a UOC

17 Nov 2014 4935

Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universităţii Ovidius este acreditată

18 Jul 2014 1941

Proiect al MInisterului Sănătăţii Universitatea Ovidius ar putea prelua Spitalul Judeţean

19 Jul 2013 1090

Un nou titlu de Doctor Honoris Causa, acordat de Universitatea Ovidius

10 Jul 2012 1064

“Basic Surgical Skills”-un workshop esential pentru medicina de calitate - 03.04.2009

03 Apr 2009 688

Prof. dr. Corneliu Amariei ramane decan al Facultatii de Medicina Dentara

05 Feb 2008 3029

Facultatea de medicina isi consolideaza prestigiul international

08 Jun 2006 1781

Facultatea de Medicina doreste separarea de Universitatea Ovidius

11 Jan 2006 1047

Actualul director-adjunct al Spitalului de Urgenta este acuzat ca a facut Facultatea de Medicina la

23 Dec 2005 538

Aproape cinci mii de locuri pentru viitorii studenti

30 Mar 2005 852

Facultatea de Medicina Dentara a castigat pentru 2005 opt granturi nationale

26 Feb 2005 594

Medicii stagiari au fost repartizati in functie de note

05 Dec 2003 383

Liga Studentilor se opune grevei

14 Nov 2002 1185