Actualizarea pensiilor militare de serviciu Victorie importantă în instanță pentru mai mulți foști militari!


Victorie importantă în instanță pentru mai mulți foști militari din Suceava! Conform datelor oficiale, judecătorii de la Secţia I civilă a Tribunalulului Suceava au dispus obligarea pârâţilor Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale la actualizarea pensiilor militare de serviciu de care beneficiază reclamanţii prin echivalarea salariului de funcţie cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care nu include sporuri şi alte adaosuri, în valoare de 1450 lei, începând cu data de 01.02.2017, potrivit H.G. nr. 1/2017.


Mai mult, aceiaşi pârâţi Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale au fost obligați la plata diferenţelor de pensie rezultate din actualizare, sume ce vor fi actualizate cu rata indicelui de inflaţie şi asupra cărora se va calcula dobânda legală penalizatoare începând cu data de 01.02.2017 şi până la data plăţii efective a drepturilor.
 

Decizia Tribunalulului Suceava nu este definitivă, Curtea de Apel Suceava.



Amintim că zilele trecute, judecătorii din Sălaj au dat câștig de cauză unui jandarm care a solicitat şi obţinut obligarea inspectoratului din care face parte să-i calculeze solda de funcţie şi a sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu prin raportare la salariul minim brut pe economie. Decizia magistraţilor nu include alte sporuri sau adaosuri, şi prevede următoarele sume de bani: 1.450 de lei pentru perioada 01.02-31.12.2017, 1.900 de lei pentru perioada 01.01-31.12.2018 şi 2.080 de lei, respectiv 2.350 lei începând cu data de 01.01.2019, şi pe viitor, până la intervenirea unor modificări legislative, precum şi să plătească diferenţele neacordate ce vor fi actualizate în funcţie de indicele de inflaţie şi dobânda legală.


Citește și

Decizie în premieră motivată de judecători! Cum a învins un jandarm sistemul. Salariul, mărit de trei ori

Mamaia. Ce s-a discutat, la PSD, despre pensiile militare

Plenul Senatului a adoptat o propunere legislativă ce are în vedere pensiile militare. Ce prevede actul normativ

Dragnea despre pensiile militare „Este vorba şi de bani şi de onoare”
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președinții Curților de Apel „condamnă ferm adoptarea proiectului de lege privind pensiile de serviciu ale judecătorilor“

02 Jul 2023 1119

Pensionarii militari vor putea primi taloanele electornic

09 Apr 2023 1288

Ordonanţa trenuleţ urmează a fi modificată. Ce schimbări vor fi făcute la pensiile militare

07 Dec 2022 2189

Pensionarii vor primi ajutoare în 2023. Cine ar trebui să primească, în plus, 1.000 de lei din ianuarie

02 Dec 2022 2396

Vasile Dîncu, despre pensiile militare În tot sistemul NATO, în toată Europa, pensiile militare nu sunt pensii de privilegii

08 Oct 2022 1473

Ministrul Vasile Dîncu „Pensiile militarilor vor creşte cu 10%, cele sub 2.500, asta este o prevedere a programului nostru de guvernare“

17 Dec 2021 1676

Ministerul Apărării Naționale modifică legea privind acordarea biletelor de tratament balnear pensionarilor militari (document)

13 Nov 2021 2031

20 octombrie - Ziua Pensiilor Militare!

20 Oct 2021 2068

Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale verificată de Curtea de Conturi. Deficiențe

04 Mar 2021 5195

La Casa de Pensii Sectorială a MAI, s-au constatat deficiențe la actualizarea pensiilor militare de stat! Drepturi de pensie acordate nelegal

04 Mar 2021 7571

Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. revine Pensiile militare de stat nu se indexează cu ultima rată medie anuală a inflației

05 Jan 2021 9211

Înalta Curte, precizări importante! Sunt vizate și pensiile militare

27 Oct 2020 5631

Azi este marcată Ziua Pensiilor Militare!

20 Oct 2020 3427

Deputații din Comisia de muncă au votat eliminarea pensiilor speciale, cu excepția celor militare

17 Dec 2019 2274

Se elimină pensiile speciale. Ce a declarat vicepremierul Raluca Turcan

07 Dec 2019 2901