Afaceriști din București, menținuți în arest în legătură cu un proiect din Mangalia. Curtea de Apel, așteptată să se pronunțe azi

Curtea de Apel București. Sursa foto: Google Maps
  • Dosarul are indicativul 11818/3/2022a1.1 și cuprinde contestațiile formulate de Adrian Constantin, Simion Șerban și Vladimir Iarmomedov împotriva arestării preventive.
  • Inițial, Tribunalul București a constatat legalitatea și temeinicia măsurii, însă decizia Tribunalului a fost contestată la Curtea de Apel.
  • Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
Magistrații Curții de Apel București sunt așteptați să se pronunțe astăzi privind măsura arestării preventive luată față de trei afaceriști din Capitală, pentru fapte alfate în legătură cu desfășurarea unui proiect în Mangalia.
 
Dosarul are indicativul 11818/3/2022a1.1 și cuprinde contestațiile formulate de Adrian Constantin, Simion Șerban și Vladimir Iarmomedov împotriva arestării preventive.
 
Inițial, Tribunalul București a constatat legalitatea și temeinicia măsurii, însă decizia Tribunalului a fost contestată la Curtea de Apel.
 
Curtea a analizat contestațiile vineri, 10 iunie 2022, și a anunțat că verdictul va fi pronunțat astăzi, 14 iunie 2022.
 
Amintim, pe 6 mai 2022, trei afaceriști din București au fost trimiși în judecată de procurorii Anticorupție din Capitală, în stare de arest preventiv, sub acuzații de șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal și loviri și alte violențe.
 
Cazul a fost trimis pe rolul Secției penale a Tribunalului București, iar surse avizate au declarat, pentru ZIUA de Constanța, că la baza conflictului dintre afaceriști s-ar fi aflat inclusiv un proiect cu finanțare europeană, desfășurat la Mangalia.
 
Mai exact, ar fi vorba despre proiectul „Lucrări de amenajare și modernizare, zone de interes turistic-sudul litoralului (Mangalia-Saturn)“, din Mangalia, județul Constanța.
 
Se arată în comunicatul remis ZIUA de Constanța de către procurorii anticorupție faptul că „procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a trei inculpați, persoane fizice, unul dintre ei administrator al unor societăți comerciale, în sarcina cărora s-a reținut comiterea unor infracțiuni de: șantaj (comise în forma autoratului și a complicității), lipsire de libertate în mod ilegal și loviri și alte violențe (comise în forma autoratului și a instigării)“.

 
Ce spun procurorii
 

Astfel, conform sursei citate, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
 
„În perioada aprilie 2021- februarie 2022, în contextul unui presupus litigiu comercial, unul dintre inculpați ar fi exercitat acțiuni de amenințare cu acte de violență la adresa unui om de afaceri (persoană vătămată), a soției acestuia, dar și a angajaților societății pe care acesta o administra, pentru a renunța la o parte din profitul obținut ca urmare a executării unor lucrări în cadrul unui contract“, conform DNA.
 
Au mai spus procurorii că „deși nu era parte în contractul respectiv, în sprijinul acțiunilor sale, inculpatul ar fi invocat faptul că el ar fi fost cel care «i-a dat lucrarea» omului de afaceri. Ca urmare a acestor amenințări, persoana vătămată ar fi fost nevoită să renunțe în favoarea unei societăți controlate de inculpat la suma totală de 1.672.295 lei (reprezentând prețul lucrărilor efectuate), la restul de lucrări pe care le mai avea de executat în cadrul contractului respectiv, dar și la materiale în valoare de 1.333.674 lei + TVA“.
 
Totodată, procurorii au mai spus că „la data de 28 februarie 2022, ceilalți doi inculpați, la instigarea primului, ar fi lovit persoana vătămată de mai multe ori în zona capului, după care toți trei l-ar fi transportat pe acesta cu autoturismul la o locație, unde l-ar fi obligat să accepte rezilierea unui contract de închiriere pe care omul de afaceri îl avea încheiat cu o fundație. Prin aceste acțiuni inculpatul, om de afaceri, ar fi dorit ca una dintre firmele pe care le controla să preia mai departe acel contract de închiriere. Prin rezilierea acestui contract, partea vătămată ar fi suferit un prejudiciu în valoare de 5.756.969 lei“.
 
„În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii, iar persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal“, se mai arată în comunicatul DNA.
 
Așa cum am, afirmat anterior, cazul a fost trimis pe rolul Secției penale a Tribunalului București, unde a fost înregistrat sub indicativul 11818/3/2022, cazul aflându-se acum în procedura camerei preliminare, SC Baumann Activ SRL fiind parte civilă.
 
Oricare va fi decizia pe care Curtea de Apel București o va lua cu privire la măsura arestării preventive a suspecților, aceasta va fi definitivă.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
„Lumea moare pentru mai puțini bani decât la Mangalia“
Afaceriști trimiși în judecată de DNA pentru conflicte în legătură cu un proiect din Mangalia (RECHIZITORIU)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atlantic Blue Construct SRL s-a mutat cu sediul în satul 2 Mai, comuna Limanu, județul Constanța

27 Apr 2024 222

Firme Constanța O nouă societate, deschisă în Mangalia. Iată cine o administrează

27 Apr 2024 315

UPDATE Incendiu la o casă din Mangalia, județul Constanța. Fumul este vizibil din Vama Veche (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 817

Marfă contrafăcută la Vama Veche! Ce au descoperit oamenii legii într-un autocar de pe ruta Turcia - România? (FOTO)

27 Apr 2024 401

Firme Constanța Modificări în Keyconect SRL. Se închide punctul de lucru din Mangalia și se retrage un asociat

27 Apr 2024 288

Firme Constanța Imsat Elconmet SA convocă Adunarea Generală a Acționarilor pentru evaluarea situațiilor financiare din 2023

27 Apr 2024 320

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 1739

Tinerii din Mangalia, susținuți de Primărie în plan socio-profesional (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 631

Știri justiție Constanța Neptun Olimp SA cere în instanță anularea unui act emis de Primarul Municipiului Mangalia. CL Mangalia devine pârât în cauză!

25 Apr 2024 329

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 452

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 850

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Georgianei Ivan, secretarul general al comunei Limanu (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 380

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA pune la bătaie peste 1,5 miliarde de lei pentru lucrările de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Constanța – Mangalia (DOCUMENT)

24 Apr 2024 620

Judecătoarea Popoviciu Ioana Ancuța, din Judecătoria Mangalia, vrea să plece de la Mangalia! Iată unde își cere transferul

24 Apr 2024 20539

Secţia pentru Judecători în Materie Disciplinară a rămas în pronunțare în cazul judecătoarei Popoviciu, de la Mangalia

24 Apr 2024 486