Justitie

ANI are trei noi procese la Constanţa. Cine sunt reclamanţii

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) are trei noi procese la Constanţa. Cauzele au fost înregistrate pe rolul Secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal, din Curtea de Apel Constanţa, în materia contencios administrativ şi fiscal, iar până în prezent nu a fost stabilit un prim termen de judecată.
 
Mihai Frâncu, Luminiţa Cîrciumaru şi Gheorghe Popa, toţi consilieri locali din cadrul Consiliului Local al comunei Siliştea, au chemat la judecată Agenţia Naţională de Integritate.
 
Mihai Frâncu este acuzat că „a participat la şedinţa Consiliului Local şi a votat hotărârea privind aprobarea închirierii unei suprafeţe de 467,7267 ha păşune din proprietatea privată a comunei Siliştea, judeţul Constanţa, Asociaţiei Crescătorilor de Animale din comuna Siliştea, judeţul Constanţa, asociaţie în cadrul căreia persoana evaluată este membru“, potrivit ANI.
 
„Ulterior, în baza unui contract de închiriere păşune încheiat în baza acestei hotărâri, persoana evaluată a beneficiat de suprafaţa de 4,81 ha păşune comunală pentru păşunatul animalelor pe care le deţine. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi art. 75 şi art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004“, au adăugat cei de la ANI.
 
Luminiţa Cîrciumaru a participat, conform ANI, la şedinţa Consiliului Local şi a votat hotărârea privind aprobarea închirierii unei suprafeţe de 467,7267 ha păşune din proprietatea privată a comunei Siliştea, judeţul Constanţa, Asociaţiei Crescătorilor de Animale din comuna Siliştea, judeţul Constanţa, asociaţie în cadrul căreia este membru fondator. „Ulterior, în baza unui contract de închiriere păşune încheiat în baza acestei hotărâri, fiului persoanei evaluate i s-a alocat o parcelă în suprafaţă de 66,41 ha. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi art. 75 şi art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004“, potrivit ANI.
 
Gheorghe Popa a participat, tot potrivit ANI, la şedinţa Consiliului Local şi a votat hotărârea privind aprobarea închirierii unei suprafeţe de 467,7267 ha păşune din proprietatea privată a comunei Siliştea, judeţul Constanţa, Asociaţiei Crescătorilor de Animale din comuna Siliştea, judeţul Constanţa, asociaţie în cadrul căreia este preşedinte şi membru fondator. „Ulterior, a semnat, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Animale din comuna Siliştea, judeţul Constanţa, cu Consiliul Local al comunei Siliştea, judeţul Constanţa, contractul de închiriere privind închirierea unei suprafeţe de 467,7267 ha păşune din proprietatea privată a comunei Siliştea, judeţul Constanţa. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi art. 75 şi art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004“, au conchis oficialii ANI.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teren de sport performant, la Sacele

30 Jul 2007 853

"Romanian Golden Team" a debutat excelent la Constanta

14 Aug 2006 761

Protocolul PUR-PSD se doreste serios si functional

14 Aug 2002 309