Justitie

Asistenta medicală din Constanța acuzată de ucidere din culpă, achitată. Ce se întâmplă azi la Curtea de Apel

Azi, la Curtea de Apel Constanța, va avea loc cel de-al doilea termen de judecată în apelul dosarului în care o asistentă medicală din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța este acuzată de ucidere din culpă, ca urmare a unui accident rutier. Tot în prezenta cauză, șoferul care ar fi provocat evenimentul rutier este suspectat și el tot de ucidere din culpă.
 
În primă instanță, Judecătoria Constanța a dispus achitarea asistentei medicale, pentru ucidere din culpă. Asta în timp ce celălalt inculpat a fost condamnat, pentru ucidere din culpă, la doi ani și șase luni de închisoare, cu suspendare condiționată. Instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile și a dispus obligarea părții responsabilă civilmente la plata daunelor materiale în sumă de 8.000 de lei către partea civilă (…) și a daunelor morale în sumă de câte 10.000 de lei fiecare către părțile civile (…).
 
Decizia Judecătoriei Constanța a fost atacată la Curtea de Apel Constanța, unde azi va avea loc cel de-al doilea termen.
 
Reamintim că, în rechizitoriul cauzei, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța arată că, în urmă cu aproximativ opt ani, lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului Rutier Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza localității Eforie Nord a avut loc un accident rutier.
 
Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că în accident a fost implicat un autoturism marca Renault, model Megane, condus de un bărbat. Acesta, la schimbarea direcției de mers spre stânga, a intrat în coliziune cu o autospecială marca Mercedes, model Benz, aparținând Serviciului Județean de Ambulanță, care era aflată în timpul unei misiuni.
 
În urma accidentului a avut loc rănirea unei persoane, bărbat, în vârstă de 79 de ani, care se afla în interiorul ambulanței, în calitate de pacient, pe targa specială din dotarea autospecialei, a asistentei medicale și a șoferului ambulanței. Victima a suferit leziuni corporale care au dus ulterior la deces.
 
Asistenta medicală a fost acuzată că nu ar fi asigurat corespunzător victima în centurile tărgii. În apărarea sa, asistenta a formulat obiecțiuni cu privire la neluarea în considerare a gradului ridicat de uzură al chingilor cu care a fost imobilizată victima pe targă, chingi care astfel s-au lărgit, ceea ce a făcut să fie posibil ca pacientul să fie aruncat de pe targă și să se lovească de obiectele din interiorul mașinii. Mai mult, asistenta a menționat că cele trei chingi cu care era prevăzută targa ambulanței au fost strânse la plecarea în cursa spre spital.
 
În final, în deliberări, instanța a reținut că pacientul a fost legat în centuri corespunzător în pre-momentul impactului și că inculpata (asistenta) nu a acționat în niciun fel asupra chingilor (centurilor). În contextul celor mai sus precizate, magistrații au dispus achitarea asistentei. În schimb, șoferul acuzat de producerea evenimentului, care a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, a luat doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare condiționată.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.